CRONICĂ LITERARĂ

Cartea de Istorie:
SIMBOLUL REGALITĂŢII NOASTRE: PELEŞUL
Opera istoricului, a criticului de artă şi a publicistului profesor Daniel Alin Ciupală s-a desăvârşit în momentul apariţiei lucrării – de proporţii academice – cu titlul PELEŞUL, SIMBOLUL REGALITĂŢII, la începutul lui septembrie 2018, la editura „Detectiv Literar”! Operă de remarcabilă natură bibliofilă, gândită, scrisă şi ilustrată în stilul „Belle epoque”, capodoperă cu virtuţii ştiinţifice şi artistice excepţionale, cartea – în fapt un emoţionant Album despre Regalitatea românească – rezumă selectiv orizontul celor opt decenii de domnie a regilor în România: 1866 – 1947! Document istoric de o vastă şi originală anvergură, Cartea-Album acoperă strălucit golul existent în Cultura Naţională, cu acest unic argument ştiinţific şi cultural temeinic fundamentat pentru genealogia Regalităţii europene.
Permanenta demonstrare a salvării Principatelor Dunărene de la nimicitoarea luptă intestină a boierilor autohtoni, divizaţi în tabere crâncen adversare, ceea ce a dus la prăbuşirea domniei lui Alexandru Ioan I Cuza, prin aducerea şi alegerea – constituţională – a prinţului viitor rege al României, principele german Carol, Eithel-Frederic, Zemphrin, Ludovic de Hohenzollern Sigmaringen, al doilea fiu al prinţului Carol Anton de Hohenzollern, de-a lungul celor 81 de ani de monarhie, a confirmat, fără putinţă de tăgadă, oportunitatea poziţionării României în rândul ţărilor civilizate precum Germania, Austria, Spania, Italia, Franţa şi Anglia. Efervescenţa întronării în eşichierul politic balcanic, a regilor, urmare destrămării imperiilor habsburgic, rusesc şi otoman, a atins şi palatele de la Ruginoasa şi de pe malul bucureştean al Dâmboviţei, faţă de care un Bălăceanu şi un Brătianu – cu simpatie primiţi de împăratul Napoleon al III-lea – au obţinut favorurile apte să statornicească dinastia de Hohenzollern Sigmaringen în guvernarea României, limitată mai apoi, de convulsiile împărţirii lumii între Stalin şi Churchill, pentru secolul XX!
Cu impactul sonor, indubitabil sonor, al orgii sau al pianoului-forte ale Castelului Peleş, instalate pentru Regina Elisabeta anume, cartea-album scrisă de dl Daniel Alin Ciupală adaugă propriile înălţimi literare şi ştiinţifice precedentelor lucrări care ţintesc exact Regalitatea noastră, aceea de pe palierul creaţiei savantului Nicolae Iorga – SUB TREI REGI, lucrare republicată după 1932, în august 2018, precum şi aceea de pe platforma epică a scriitorului Cezar Petrescu, prin ediţiile evocării romaneşti CEI TREI REGI, publicate în 1934 şi 1935, republicată în 1993 şi mai apoi fără dată.
Studiul amplu, reamintesc: cu virtuţii academice, dăruit nou astăzi, de enciclopedicul istoric şi publicist Daniel Alin Ciupală aşează arta evocărilor istorice în vârful Cercetării ştiinţifice româneşti a secolului XXI! Edifică monumentul istoric şi moral al Regalităţii în România, la dimensiuni asemenea Bucegilor – zăriţi de oriunde, străjuiţi de masivul promontoriu care este de-o veşnicie Caraimanul!
Excelenţa ştiinţifică a reflectării PELEŞULUI – SIMBOL AL REGALITĂŢII o amplifică excelenţa tiparului, poligrafia fabuloasă prin ideea parcursă de la tehnoredactare la imaginea şi conţinutul fiecărei file, relaţia text – foto-document excelând prin maniera înviorătoare a Belle-epoque-ului totdeauna magică, astfel că spiritului Regalităţii deprinde la maximum superlativul! Deosebita stare de fascinaţie învăluie privirea şi inundă memoria cu arhitecturi şi scene de poveste recognoscibile în Istoria şi Artele secolelor care au ridicat Cultura germană la universalitate, iar prin filtrarea lor în evantaiul ineditei viziuni castelane româneşti, valoarea Peleşului uimeşte prin graţia simbolisticii sale – unice şi de aceea familiare pentru regii şi reginele care l-au edificat şi locuit în vremurile pe cât de imposibile, pe atât de prolifice statuării României Mari!
În „Cuvântul înainte”, distinsul autor motivează imperioasa oportunitate a lucrării – căreia, într-o admirabilă modestie i s-a dedicat –, prilej să îl citez cu emoţie şi recunoştinţă. Un pasaj relevant: „ „Lucrarea „Peleşul – simbolul regalităţii”, realizată prin cercetarea, selectarea şi interpretarea a numeroase documente, memorii, lucrări istorice şi literare, este o contribuţie la popularizarea meritelor monarhiei române în formarea României Moderne”. Şi un altul: „Scrisă într-o perioadă de tranziţie, care afectează şi ştiinţa istoriei, lucrarea încearcă să păstreze un caracter cât mai obiectiv”.
Travaliul merită mai mult decât felicitat, merită Premiul Academiei Române!
„Alegând document cu document, sunt arătate luminile şi umbrele domniilor suveranilor noştri, dar ca să-l cităm pe Octavian Goga, „şi soarele are pete şi este totuşi soare”. Această carte descrie, povesteşte, reproduce corespondenţă şi dialoguri desprinse din memorii, prezintă situaţii şi tensiuni, construind cât mai veridic un tablou al epocii, încercând să ofere cititorului senzaţia că cel care face această naraţiune este chiar personajul principal, Carol I”!
Structurată pe XXII de capitole, eminenta lucrare reconstituie Regalitatea românească şi epocile ei de apariţie, domnie, lupte, jertfe, înfrângeri şi izbânzi, crize şi apoteoze. Prin această capodoperă, domnul profesor Daniel Alin Ciupală lasă posterităţii „Cartea vieţii domniei sale”! Câteva din aceste viguroase etape trebuie trecute în revistă, fiindcă, laolaltă cu celelalte, sunt coloanele pe care s-a construit ROMÂNIA de la 1 XII 1918!
„San-Stefano – cum se câştigă un război şi cum se pierde o pace”,
„Congresul de la Berlin”,
„Regalitatea”,
„Peleşul, străbătând un veac agitat. Castelul Regal devine Muzeu Naţional”,
„Festivităţi şi viaţa la Curtea Regală”.
„Vizita arhiducelui Franz Ferdinand la Peleş în 1909. „O idilă la Castel”,
„Ferdinand cel Loial. 28 IX 1914 – 20 VII 1927. Omul, cărturarul, regele întregitor de Ţară – Nimic pentru sine, totul pentru ţară”,
„Regina Maria, 3 X 1875 – 18 VII 1938”.
Textul „naraţiunii chiar de personajul principal făcută, Carol I” este cu prisosinţă ilustrat de imagini de epocă luate de fotografii Curţii Regale, „povestirea” căpătând, indubitabil, o excepţională valoare universală! Din multitudinea periplului redat în cele 500 de pagini ale cărţii-album, semnalez cititorilor două momente de o emoţionantă și înaltă simţire monarhică.
Primul ne este relatat în capitolul XVII – „O idilă la Castel”. E reprezentativ pentru romantismul hiper-poetic de la începutul secolului XX. El s-a grefat pe simpatia Regelui Carol I pentru românii din Imperiul Austro-Ungar/Habsburgic – în numele căruia arhiducele Francisc Ferdinand, venit într-o vizită la Sinaia, unde „La recepţiile organizate la Castelul Peleş, moştenitorul coroanei habsburgice a cunoscut o frumoasă româncă Melania Ionescu (…) fiica notarului G. Ionescu (…) care a murit ca un martir în timpul intervenţiei militare româneşti, care a lichidat revoluţia comunistă de la Budapesta”. (…) În cele câteva zile petrecute la Sinaia, de la 10 la 13 iulie (1909), aproape că nu s-au mai despărţit. (…) Habsburgul, afemeiat ca toţi strămoşii lui, se aprinsese în mod vizibil, captivat de excepţionala frumseţe a româncei. (…) Pe 13 iulie, la plecarea din gara Sinaia, Francisc Ferdinand s-a adresat în auzul tuturor: „Sunt fericit că am cunoscut aici pe cea mai frumoasă supusă a mea. Sper că am să te revăd curând la Viena, unde te invit să vii!” Dar „Soţia lui Francisc Ferdinand a făcut tot posibilul pentru a evita o nouă întâlnire între soţul ei şi frumoasa româncă. În toamna anului 1911 un atac de meningită a curmat prea de timpuriu viaţa acestei inimoase tinere de pe Valea Crişului Alb”!
Al doilea relevă vizita Regelui Carol I la Ruginoasa, pentru a-şi exprima preţuirea şi admiraţia pentru predecesorul său, Domnitorul Alexandru Ioan I Cuza, deja plecat la Heidelberg, să îşi îngrijească sănătatea. Doamna Elena Cuza se afla aici, cu cei doi fii ai lor, Dimitrie şi Alexandru. „Întâmpinat de Elena Doamna cu flori şi voie bună şi cu scuza: „Vă rog, Alteţă să fiu iertată că Vă primesc singură”, Principele Carol I i-a răspuns foarte sincer: „Sunt cel dintâi care să regrete aceasta, dar cred că nu este încă momentul potrivit, în împrejurările de faţă, ca Principele să se întoarcă. Totuşi nădăjduiesc că în curând voi avea plăcerea să-l salut în ţară”.
Vrăjmaşii lui Cuza, şi erau destui, au făcut tot posibilul ca dorinţa sinceră a domnitorului Carol de a-l întâlni pe fostul domnitor în ţară să nu se realizeze niciodată. Familia Cuza s-a mutat în 1868 lângă Viena, într-o vilă din Dobling”.
La ceremonia de la Ruginoasa, organizată la înmormântarea lui Alexandru Ioan Cuza (…) Noul domnitor, Principele Carol a avut o delicată şi înduioşătoare atenţiune faţă de îndurerata Elena Doamna, trimiţându-i telegrafic condoleanţe şi un reprezentant personal purtător al unei prea frumoase coroane de flori. Răuvoitorii au răspândit mereu zvonul că regele Carol I a fost ostil chiar şi memoriei marelui său înaintaş. Zvonurile au fost lansate insistent în 1912, cu ocazia inaugurării monumentului lui Cuza în Piaţa Unirii din Iaşi. Lipsind fondurile necesare acestei monumentale lucrări, ridicată prin subscripţie publică, regele Carol I s-a înscris pe listă cu o sumă importantă de 250.000 lei făcând posibilă realizarea statuii. (…) Omagiindu-şi înaintaşul, dă pildă mulţimii înflăcărate, când rostind cuvintele: „Primul Rege al României îşi îndeplineşte o sfântă datorie către Primul Domnitor…”, şi-a descoperit capul înaintea figurii măreţe de bronz, prilejuind un moment de înălţare sufletească, aplauze furtunoase şi înflăcărate urări”!
În fine, stărui pe remarca scriitorului Florin Dochia – tehnoredactorul cărţii – prin care domnia sa fixează locul capodoperei PELEŞUL – SIMBOLUL REGALITĂŢII, în Prefaţa lucrării – „Dincolo de poveste”:
„Demersul istoricului câmpinean este încă mai mult demn de stimă pentru că include urbea natală în contextul general istoric, Câmpina aflându-se la răscrucea drumurilor regale, poartă a Văii Prahovei (…) Trecera Majestăţilor Lor şi Alteţelor prin Câmpina şi popasurile sunt descrise cu grijă (…) evidenţiindu-se mai cu seamă primirea deschisă de care aveau parte reprezentanţii de seamă ai Ţării”!

Serghie Bucur