Cinci motive de neconstituționalitate, pentru care Legea Carantinării n-ar trebui promulgată

Legea carantinării a trecut de ambele camere și urmează să fie promulgată de președintele României, Klaus Werner Iohannis. Legea, chiar și după modificările operate în urma dezbaterilor parlamentare, are cel puțin 11 încălcări ale Constituției: 4 extrinseci (formale) și 7 intrinseci (de fond). Iată cinci dintre cele mai grave:

 1. Forma legii, așa cum a fost adoptată, încalcă principiul separației puterilor în stat, întrucât inițiativa legislativă a aparținut guvernului, dar legea a fost aproape în întregime modificată în Parlament, ceea ce a determinat un inadmisibil clivaj între inițiativa legislativă guvernamentală și cea parlamentară. Practic, Parlamentul a substituit guvernul în privința acestei legi, proiectul guvernului fiind rejectat, în favoarea unei forme a legii care provine aproape în întregime din inițiative parlamentare. Ceea ce a putut modifica proiectul guvernului „în proporție de 90%” (conform declarației publice a președintelui interimar al Senatului) nu este o simplă adunătură de amendamente, ci o inițiativă legislativă parlamentară care a substituit în mod neconstituțional inițiativa guvernului.

2. Legea criticată a introdus noțiunea de „persoană suspectă” de a fi infectată cu un agent patogen, „calitate” pe care o capătă pentru simplul fapt că provine dintr-o zonă cu epidemie sau pentru că a intrat în contact cu o persoană infectată. Or, noțiunea normativă de „suspect” are o conotație procesual-penală, desemnând o persoană care poate să fie sau nu vinovată de săvârșirea unei fapte penale, dar care este bănuită de ceva penal de către organele de cercetare penală. Practic, legea criticată introduce o noțiune penală în chestiuni de sănătate publică, făcând ca suspiciunea, bănuiala, să fie extinsă și menținută pe termen indefinit la orice persoană, care „provine” dintr-o zonă cu risc sau a luat contact cu un „infectat”. În afară de faptul că, etimologic, apelativul utilizat în lege pune un stigmat pe fruntea oricui, acesta este și discriminatoriu, putând determina grave segregări sociale pe criterii de boală bănuită. Grav este că acest apelativ este lăsat la latitudinea unor funcționari din direcțiile de sănătate publică (de cele mai multe ori acești funcționari nefiind nici măcar medici). Suspectul din procedura penală are mai multe garanții (asupra acestei „calități” se pronunță un magistrat) și mai multe libertăți decât suspectul de infectare.

 Este esențial de subliniat că „persoana suspectă” poate fi o persoană cu evidente semne de boală (oricare, nu numai cea suspectată), o persoană care nu are semne de boală (asimptomatic), deci nu suferă de nimic, sau o persoană perfect sănătoasă. Imprecizia legii este evidentă și generatoare de abuzuri, dar nimic nu justifică, nici măcar un buget generos alocat sistemului sanitar, internarea medicală forțată, carantinarea sau izolarea unui om sănătos, care nu poate infecta pe nimeni, dar se poate infecta cu microbi intraspitalicești.

3. Legea criticată înlocuiește dreptul la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, prevăzut în art. 47 alin. 2 din Constituție, cu obligația de a fi sănătos. Orice simptom de gripă sau de răceală poate fi ușor confundat de funcționarii de la DSP cu covid-19. Această confuzie a fost făcută chiar de președintele României, domnul Klaus Werner Johannis, care a declarat despre covid-19 că este „o simplă răceală”. Declarația este publică, fiind dată în ziua de 27 februarie 2020. Se poate presupune că, atunci când a făcut această declarație, președintele se consultase deja cu specialiștii în epidemii și virusuri. Din această perspectivă, este evident că nu ne putem ascunde de autoritățile medicale dacă avem frânturi de simptome de boală contagioasă – strănut, tuse, tremurat de frig. Pentru a nu fi reclamați la 112, suntem obligați să fim sănătoși de acum încolo.

 În mod evident, o asemenea societate a fricii și a distanței fizice, a suspiciunii și a delațiunii, nu este o societate democratică. De vreme ce legea criticată determină căderea pe panta fatală a dictaturii pe temeiuri de frică, este încălcat art. 1 alin. 3 din Constituție, conform căruia România este „stat de drept, democratic și social”.

 4. Legea introduce conceptul de „grup populațional”, definit ca grup de persoane care prezintă una sau mai multe caracteristici comune.

Acest concept este similar cu termenii juridici utilizați în legislația nazistă. Caracteristicile comune pot fi rasa, culoarea pielii, dizabilitatea, profesia, lipsa averii, lipsa posibilității de a munci, lipsa asigurării medicale etc. Or, acest concept abominabil face legea anti-constituțională din start, încălcând principiile statului de drept și principiul non-discriminării.

 În plus, conceptul de „grup populațional”, care ar putea conține „persoane suspecte”, antrenează responsabilitatea colectivă pentru suspiciunile la adresa unor indivizi, precum și detenția medicală pentru neșansa de a fi inclus într-un astfel de grup de „risc”. Medicii, asistenții, polițiștii care fac vizite detinuților medicali, jandarmii care escortează dubele cu asemenea deținuți, avocații și magistrații din palatele de justitie, funcționarii publici care lucrează permanent cu publicul, toți pot fi membri ai acestor nedorite grupuri populaționale și, deci, „persoane suspecte”.

 Iar cel care desemnează grupurile populaționale este, desigur, „comandantul acțiunii”, prin ordin executoriu imediat și cvasi-inatacabil în justiție.

 5. În fine, legea este viciată din punct de vedere constituțional și pentru că impune adevărate sancțiuni, mergând până la privare de libertate, în baza unor simple suspiciuni ale unor funcționari ai aparatului sanitar birocratic. A se observa că legea utilizează obsesiv cuvântul „liberare” pentru persoanele suspecte, în loc să utilizeze termenul corect din punct de vedere medical și etimologic de „externare”, ceea ce accentuează caracterul său represiv.

   Av. Gheorghe Pipera