◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.11.2024

UNESCO. Războiul din Ucraina ar putea distruge peste 100 de situri de patrimoniu

Pragul de 100 de situri din patrimoniul ucrainean deteriorate sau total distruse de la începutul ofensivei militare ruse în Ucraina pe 24 februarie este pe punctul de a fi depăşit, alertează directorul UNESCO, într-un interviu pentru AFP. Semnatare a Convenţiei de la Haga din 1954, Ucraina şi Rusia au obligaţia de a proteja patrimoniul cultural în caz de conflict armat, subliniază camerunezul Lazare Eloundou Assomo, amintind că „distrugerea deliberată a siturilor marcate de emblema albastră” a convenţiei poate fi considerată o crimă de război.
Printre aceste situri există monumente istorice, unele datând din secolele XI, XII, şi altele cu arhitectura din epoca sovietică de la începutul secolului XX, biserici, catedrale cu obiecte liturgice unice, teatre, ca cel din Mariupol, biblioteci şi alte clădiri de arhivă, monumente construite spre gloria istoriei Ucrainei. „Bilanţul s-au putea mări: există oraşe care încep să fie accesibile şi unde începe să se vadă faptul că pagubele pot fi mult mai grave decât ne-am imaginat şi sunt alte locuri în care luptele s-au intensificat sau vor escalada în următoarele zile, aşa că suntem încă foarte îngrijoraţi. Este dramatic, este o întreagă istorie, o întreagă identitate care este afectată de aceste distrugeri. Unele dintre aceste situri şi aceste monumente vor necesita timp să fie reconstruite şi altele probabil că nu vor putea fi refăcute. Informaţii ne parvin de la autorităţile ucrainene, noi le credem pentru că ne vin de la profesionişti din domeniul patrimoniului şi de la reprezentanţii presei aflaţi pe teren. Avem semnat şi un parteneriat cu Unistar-Unosat, centrul satelitar al ONU, care ne permite să obţinem fotografii din satelit. Cu ajutorul acestor informaţii, putem să confirmăm starea de degradare a siturilor. Cea mai bună verificare a pagubelor rămâne, evident, deplasarea în teren, iar ceea ce noi facem acum este o verificare într-o primă etapă”, a declarat oficialul UNESCO.
La rândul lor, reprezentanţii speciali ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi ai Consiliului Europei au făcut apel la Rusia să înceteze agresiunea şi distrugerea locurilor religioase şi a lăcaşurilor de cult din Ucraina, potrivit unui comunicat comun, citat de The European Times. „Suntem oripilaţi de distrugerea locurilor religioase şi a lăcaşurilor de cult: biserici, sinagogi şi moschei. Ele sunt vitale pentru diversele comunităţi religioase ale ţării, mai mult ca niciodată în perioade de criză”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *