Foarte bun cunoscător al vieții românilor din Serbia, în toate domeniile (multietnicism, plurilingvism, multiculturalism) – după cum atestă atât lucrările publicate cât și angajarea în activități transfrontaliere de real impact – , criticul, istoricul literar și jurnalistul FLORIAN COPCEA face, în această privință, dovada unui profesionalism incontestabil, militând pentru completarea tabloului general al literaturii române cu valori inamovibile din spațiul ex-iugoslav.
Se știe că, după Unirea cea Mare din 1918, mai exact după Tratatul de la Trianon care decisese o nouă configurare a statelor ce făcuseră parte din componența Imperiului austro-ungar, o parte din Banatul românesc a rămas în componența Regatului Serbiei. Viața românilor din noul Banat sârbesc a continuat în forme proprii și specifice, amintind de tradiția din patria-mamă, dar aceasta a trebuit să facă față imperativelor statuate de noul statut constituțional, influențele exercitate asupra etniei românilor, sub multe aspecte, nefiind puține. Astfel, în cadrul noii organizări statale, românii din Serbia au luptat împotriva politicii de asimilare, menținându-și vie credința, cultura, limba, spiritualitatea. Este vorba de un proces politic, social și cultural vechi de un secol, în cadrul căruia literatura reprezintă o importantă componentă. Faptul că nici până azi în Banatul sârbesc lucrurile nu sunt pe deplin așezate (în ciuda faptului că, pe linie oficială, relația țării noastre cu această parte de țară, rămasă dincolo de graniță, nu este una lipsită de tot felul de interese de grup „bilaterale”) ni l-a arătat însuși profesorul Florian Copcea în culegerea de tablete gazetărești „Pierduți în istorie” (2020), un fel de rechizitoriu gazetăresc ce ar trebui de urgență să stea în atenția Guvernului României, în special al Ministerului Românilor de Pretutindeni. Să precizăm că articolele respective au fost publicate vreme de vreo trei ani (2017-2019) în ziarul de limbă română „Libertatea” din Panciova. Este, de fapt, continuarea unui demers gazetăresc, dacă avem în vedere culegerea anterioară, Avatarurile românilor din Serbia (Editura Libertatea, Panciova, 2016), înmănunchind articolele publicate în același hebdomadar, de-a lungul anilor 2014-2016.
În paralel cu acest demers militant vizând istoria etniei și viața ei social-culturală în concretețea unor varii aspecte, dl Fl. Copcea s-a dovedit solidar cu aspirațiile și interesele scriitorilor de limbă română din Serbia, oferindu-le sprijin și promovându-i atât cât a putut. Mai mult chiar, a editat lucrări importante (sinteze de istorie literară, dicționare, studii monografice etc.), cinstind în acest fel cultura și literatura de limbă română de ieri și mai ales de azi din Serbia („Scurtă istorie a poeziei românești din Voivodina”, 2002; „Scriitori români din Serbia”, 2014; „Lexiconul poeților români din Serbia”, 2016; „VIRGINIA POPOVICI sau «paralaxele» criticii românești din Serbia”, 2020;„Repere literare. Ipostaze și paradigme ale literaturii române”, 2020 ș.a.).
Să amintim, în cadrul acestui „program”generos de valorizare transfrontalieră, și contribuția revistei de literatură, artă, cultură și dialog european HYPERION – revistă „de cultură și spiritualitate românească”, aflată, iată, în al cincilea an de existență și în care întâlnim, cu proprii creații, scriitori sârbi de limbă română din toate generațiile, precum și studii privind cultura, literatura și spiritualitatea etniei românești din Voivodina (și nu numai).
De asemenea, în cadrul Festivalului Transfrontalier de Literatură „Mihai Eminescu”, – aflat,în ianuarie 2022, la a XXX-a ediție, – au fost și sunt promovați / premiați scriitori români de pretutindeni, cu deosebire din spațiul ex-iugoslav, precum și din Republica Moldova.
*
Rod al propriilor lecturi și cercetări istoriografice, „O ISTORIE A LIRICII ROMÂNEȘTI DIN SERBIA”țintește a fi o lucrare de referință atât prin desenarea tabloului general al dezvoltării poeziei din acest spațiu, dar mai ales prin studiile monografice privind generațiile de poeți din interbelic până azi, de la parnasienii de expresie minoră și tradiționaliștiicare o rup cu limba de lemn a proletcultiștilor (Ion Bălan, Cornel Bălică, Ion Marcoviceanu), la avangardiștii unui limbaj excesiv metaforizant și intranzitiv(Mihai Avramescu, Vasco/ Vasile Popa), sincroniștii europenizanți (Ana Niculina-Ursulescu, Eugenia Bălteanu, Aurel Mioc, Mărioara Sfera), pre-moderniștiiracordați la cultura și spiritualitatea europeană (Radu Flora, Ion Miloș, Florica Ștefan, Mărioara Babu, Valentin Mic), suprarealiștii sondând lumea iraționalului (Olimpia Baloș, Vasile Barbu, Vasa Barbu, Miodrag Miloș, Ileana Ursu) și moderniștiidiversificării mijloacelor de expresie (SlavcoAlmăjan, Aurora Rotariu Planjanin, Monica Țăran Dumitrescu, Elena Maria Brânzei, Mariana Stratulat), iar de la aceștia la mai noii deconstructivișticu devierea de discurs de la text la pretext (Mariana Dan, Annemarie Sorescu Marinkovici), postmoderniștiiunei noi paradigme, metatextuale (Ioan Baba, Petru Cârdu, Ioan Flora) și transmoderniștiicu obsesia depășirii „stării de criză” (Nicu Ciobanu, Pavel Gătăianțu).
Este vorba, așadar, de „un fenomen cultural de excepție” în cadrul literaturilor balcanice, ale cărui ipostaze și deveniri valorice „în circuitul european” sunt relevate de criticul literar universitar Virginia Popovici, profesor la Facultatea de Filosofie din Novi Sad, care semnează postfața „Literatura română din Serbia, fenomen cultural de excepție” (pp. 233-244). Fenomenul în cauză este strâns legat de rolul jucat de ziarul „Libertatea” (înființat în 1945 și condus de Aurel Gavrilov, iar azi de Nicu Ciobanu) și revista „Lumina” din Novi Sad (înființată în 1947 de Vasko Popa), „revistă de literatură, artă și cultură transfrontalieră” aflată azi în al LXXIV-lea an de existență și multă vreme sub conducerea poetului Ioan Baba.
Lucrarea „O istorie a liricii românești din Serbia” apare într-un prestigios parteneriat editorial:Editura Academiei Române – București și Casa de Presă și Editură „Libertatea” din Pančevo, beneficiind de un cuvânt înainte semnat de acad. Mihai Cimpoi, Argumente pentru o istorie necesară și utilă,din care reținem următoarea apreciere: „Studiul se desfășoară, cu argumente justificative și demonstrații critice aplicate, anume în acest cadru al analizei comparatiste și sincroniste, nelimitându-se așadar la relevarea influențelor exercitate din partea literaturii române (…) Portretele-sinteză sunt analizate cu consemnarea fenomenelor generale, dar și cu punerea în lumină a personalității lirice și a dimensiunilor caracteristice universului mitopo(i)etic și a mărcilor stilistice determinante. Prezentarea amplă, solid documentară și într-un limbaj critic adecvat face studiul deosebit de interesant și necesar pentru cunoașterea literaturii române din afara granițelor actuale ale României.”
Dl Florian Copcea se înscrie, cu această „istorie a liricii românești din Serbia”, într-un demers istorico-literar care, de la Radu Flora („Literatura română din Voivodina. Panorama unui sfert de veac, 1946-1970”, 1977) până la autori din zilele noastre (Ioan Baba, Ștefan N. Popa, Costa Roșu, Vasa Barbu, Boris & Daniela Crăciun, Dan Mariana, Catinca Agache, Carmen Dărăbuș, Brândușa Juică, Virginia Popovici ș.a.) s-au dovedit buni descriptori și analiști ai fenomenului literar din Banatul sârbesc.
Este vorba de o pleiadă de critici, istorici literariși gazetari care, deși vin din generații diferite, s-au aplecat cu atenția cuvenită asupra valorizării literaturii create de românii din Serbia, evocând fenomenul atât în evoluția lui periodică și specifică, din interbelic până în contemporaneitate, cât și în raport cu direcțiile evoluției literaturii din țara-mamă, într-un context mai larg, european.
Numai astfel literatura română din spațiul ex-iugoslav poate fi valorificată la adevărata ei specificitate și diferențiere, având acest statut de cultură transfrontalieră, care, dincolo de istoria și condițiile unei evoluții proprii, vine să completeze marele Tablou de valori al culturii și literaturii române, în sensul modernului concept de Géographie litteraire, temă de tradiție în sociologia occidentală, îndeosebi cea franceză: Robert Éscarpit (Sociologie de la littérature, Paris, PUF, 1964), AndréFerré (Géographielittéraire, 1946), Lionel Dupuy (L’imaginaire géographique: essai de géographielittéraire, Puppa, 2019).
Sinteză utilă și destul de clarificatoare în prezentarea punctuală a desfășurărilor literare, în sensul ajungerii la conștiința de sine a unui gen literar cu vădite antene imanentiste și onto-gnoseologice, „O istorie a liricii românești din Serbia” intră în bibliografia de referință atât prin efortul sistematizator aproape exhaustiv, cât și prin echilibrul unor temeinice judecăți de valoare. Cartea contribuie totodată și la cunoașterea mai largă a poeziei de expresie română care s-a scris și se scrie azi în Serbia vecină, Voivodina fiind un alodiu de indimenticabile valori literare.
Zenovie Cârlugea
