Preşedintele Serbiei a anunţat că şi-a dat acordul pentru reintroduecerea serviciului militar obligatoriu. Aleksandar Vucic consideră că țara „are nevoie de o armată puternică”, alături de producerea și achiziția de armament.
Potrivit radioromania.ro, în timpul unei ceremonii la Academia Militară din Belgrad, președintele a precizat că serviciul militar obligatoriu va dura 75 de zile. „Nu dorim să atacăm pe nimeni! Şi nu o vom face, dar vrem să-i descurajăm pe toţi cei care ne ameninţă în fiecare zi şi neîncetat”, a adăugat Aleksandar Vucic.
Propunerea de reinstituire a serviciului militar obligatoriu trebuie aprobată de guvernul de la Belgrad şi, apoi, supusă votului în parlament, unde însă partidul președintelui are o majoritate solidă.
Premierul sârb Milos Vucevic a declarat, recent, că guvernul este „gata să trimită această propunere parlamentului foarte repede şi să o implementeze în 2025, după îndeplinirea condiţiilor logistice şi administrative”.
Serbia a pus capăt serviciului militar obligatoriu în 2011, având de atunci o armată profesionistă.
Foto: Wikipedia