Imnul reprezintă o formă de manifestare a dorinței de emancipare. Apropiate de cântecul de revoltă, ca manifestare a eroismului, până la imn avem cântecele de vitejie în care sunt elogiate faptele exemplare ale diferiților voievozi sau ale conducătorilor de răscoale. Pentru împlinirea acestui deziderat era necesar ca ideea muzicală să provină din melosul popular.
Anul 1848 este propice renașterii naționale a Principatelor Române. În acest context aspirația libertății impunea necesitatea obținerii Independenței. Pentru mobilizarea poporului și înfăptuirea idealurilor naționale se dorea realizarea unui marș revoluționar în care să se regăsească năzuințele naționale.
Prof. dr. Vasile Vasile consideră că melodia imnului național, „Deșteaptă-te, române!”, după toate probabilitățile, își trage seva melodică din creația populară și, explicit, din cea mai pură esență a cântărilor practicate la Crăciun și Anul Nou, aflate în colecțiile și antologiile de folclor. Astfel, el stabilește și 4 vârste sau etape ale cântecului, care au contribuit la evoluția melodiei de la nucleul folcloric la imn.
Forme anterioare de elogiere a eroismului se găsesc în cântecul de omagiere ale unor personalități ale societății, și anume, în polihronioane, dedicate unor domnitori și ierarhi români, dar și-n cântecele populare, ca modalitate de apreciere a sacrificiului săvârșit de mari voievozi (Ștefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu), sau a unor lideri ai răscoalelor.
În sprijinul originii populare a melodiei, argumentul este că aceasta face parte din zona folclorică a Subcarpaților getici. Culegerea melodiei din zona subcarpatică a Munteniei, conduce la stabilirea primei vârste a melodiei.
Gheorghe Cucu culege din zona Aninoasa (Dâmbovița), în apropiere de Viforâta, o melodie apropiată de cea care stă la baza imnului. Gheorghe Breazu împreună cu Ilarion Cocișiu, identifică o melodie în comuna Broșteni (Argeș) și formulează ipoteza asocierii făcute de Anton Pann cu versurile lui Grigore Alexandrescu.
În melodia culeasă de Gheorghe Breazu, predomină ideea luptei dintre bine și rău. Dintre Sfântul Vasile și Iuda, primul iese biruitor cu ajutorul Sfântului Ilie, restabilind ordinea în Rai. Cântecul se încheie cu urarea specifică practicilor folclorice de Anul Nou. Melodia se identifică din punct de vedere al ritmului punctat și astfel se apropie de cântecul de lume „Din Sânul Maicii mele”. Considerând că Anton Pann știa melodia din practică populară, ca mare amator de folclor, și că acesta cunoștea și zona Viforâta, unde dorea să fie înmormântat, conform testamentului său putem trage concluzia că melodia aparține acestei zone folclorice.
A doua vârstă a melodiei se realizează odată cu transcrierea psaltică a ei, când devine suport melodic pentru poezia lui Gr. Alexandrescu. Simțul artistic al lui Anton Pann l-a îndemnat să adapteze melodia pe versurile lui Gr. Alexandrescu, lucru pe care l-a făcut și-n cazul multor altor melodii. Autenticitatea sa a condus la dezvoltarea repertoriului clasic muzical românesc. Ulterior, pe această melodie s-a construit poemul lui Andrei Mureșanu. În 1839 Anton Pann îi va da melodia însoțită de text Mitropolitului Iosif Naniescu.
Au existat și alte variante, conform lui Gheorghe Cucu, care amintește de un manuscris aflat în posesia măicuțelor de la mănăstirea Surupatele, și pe care, ulterior, muzicianul îl identifică în fondul Bibliotecii Episcopiei Râmnicu Vâlcea.
A treia vârstă este cea în care Andrei Mureșanu ascultă melodia intonată de Ucenescu, cu scopul mărturisit de a scrie un sonet care să încânte conform mărturisirii ulterioare făcute de discipolul scriitorului Anton Pann. Prezenți la Brașov au fost N. Bălcescu, G-ral. Magheru, Brătianu, Bolliac. Aceștia vor descifra melodia și o vor asimila poeziei „Un răsunet”, situație ce arată că melodia nu le era străină și că se afla în circulație, fiind o melodie populară, pe care o vor cânta doar după o repetiție. Rolul lui Ucenescu se limitează doar la reamintirea melodiei.
În melodie, poetul Andrei Mureșanu a găsit expresia muzicală care corespundea revendicării năzuințelor seculare pe care dorea să le comunice în poemul său. Creația s-ar fi dorit a fi un marș care să-i unească pe revoluționari.
Prezența lui Anton Pann la Rm. Vâlcea, în 1848, este consemnată de comisarul Dumitru Zăgănescu care relatează despre evenimentul din 29 iulie al anului respectiv, data și locul în care „s-a cântat o preafrumoasă melodie cu iz național”. Era marșul-revoluție, realizat la Brașov, dar care a primit recunoașterea publică în Zăvoiul râmnicean, fiind consacrat că imn al revoluției pașoptiste pentru toate cele trei zone istorice. Se prea poate ca Anton Pann să fi obținut textul cântecului prin intermediul librarului bucureștean Iosif Romanov, distribuitor oficial al Gazetei Transilvaniei. În nr. 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului acestei publicații, în „Foaia pentru minte,inimă, și literatură” se tipărise integral poemul lui Andrei Mureșanu.Poemul s-a distribuit și pe foi volante Însă la scurt timp după publicarea versurilor, atitudinea oficialităților din imperiul habsburgic a condus la interzicerea recitării lor în adunări publice.
Cântecul a devenit imn ca urmare a confirmării populare primite de interpretarea melodiei cu această ocazie festivă în parcul de la marginea orașului Râmnicu Vâlcea. Evenimentul a fost redat în „Raportul nr. 10 al Comisarului extraordinar al districtului Vâlcea, D. Zăgănescu, către Ministerul Trebilor din Lăuntru al Țării Românești”, și a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 14, 1848, din 26 august. Melodia a fost îndelung cunoscută în timpul revoluției pașoptiste în cele trei provincii românești. Sărbătoarea populară de la 1848 din Râmnicu Vâlcea, a contribuit major la împlinirea statutului melodiei.De la ritmul de priceasnă, prin adaptări succesive, melodia a ajuns la forma ce se cântă astăzi. Au intervenit asupra melodiei: A. Mureșanu, care a realizat o variantă în măsură 6/8, cât și George Khiriac, a cărui variantă este mai ritmată, în măsură 4/4. Gheorghe Dima a realizat versiuni pentru 2 și 3 voci egale și pentru coruri bărbătești și mixte.
Anton Pann nu a revendicat rolul de autor al acestuia, cum nu a făcut-o nici pentru alte cântece. El va publica cântecul în 1850 și, ulterior, în 1852, în ediția a II-a a volumului „Spitalul amorului.
Se pot identifica similitudini între poemul „Un răsunet” și poemul „Din sânul Maicii mele”, în ceea ce privește metrica și chiar imagini poetice, care sunt preluate din poezia lui Gr. Alexandrescu. Similitudinile dintre poeme conduc la ideea că A. Mureșanu cunoștea atât poezia poetului de la Târgoviște, cât și melodia suport, pe care le-a transcris în realitatea anului 1848. Poezia „Un răsunet” este o replică la poezia „Deșteptarea României” a lui V. Alecsandri, dar și la „Odă” lui Vasile Cârlova.
Vârsta a IV-a a melodiei se datorează lui Gavriil Musicescu, care, din notație psaltică, îi dă melodiei o transcriere liniară și conduce melodia după tiparele occidentale valabile la acea vreme. De altfel, în 1889, el realizează lucrarea „12 Melodii naționale”.
Leca Morariu a relatat despre Ciprian Porumbescu, că este cel care a realizat prima includere a melodiei într-o suită alcatuită din cântece românești intitulată, „Potpouris des chansons naționaux roumains”. Antonie Plămădeală spune despre imn că este: „o melodie la înălțimea poeziei, o poezie la înălțimea melodiei”, iar Nicolae Iorga notează: „Anton Pann a dat românimii imnul de o sălbatică mândrie, de profundă suferință, de conștiință ce tremură în exasperarea ei”.
Imnul național al României, „Deșteaptă-te, române!”, are o semnificație profundă în istoria țării. Este un simbol al luptei pentru libertate și unitate națională.
De-a lungul timpului, „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat în momente cruciale ale istoriei României, cum ar fi Războiul de Independență (1877-1878), Primul și Al Doilea Război Mondial, și în timpul Revoluției din 1989. În special în timpul Revoluției din 1989, imnul a fost cântat pe străzi de mulțimile de oameni, simbolizând dorința de libertate și schimbare.
Adoptat oficial ca imn național în 1990, „Deșteaptă-te, române!” continuă să inspire mândrie și patriotism în rândul românilor, fiind un simbol al identității și unității naționale.
Cristian Ovidiu Dinică
Foto: Wikipedia
Bibliografie
Decret-lege nr. 40 privind Imnul de stat al României, publicat în MO nr. 0015 din 25 ianuarie 1990.
Medeea Stan, Cum a luat naștere imnul revoluționar al românilor, Adevărul, 1 decembrie 2017
Dan Toma Dulciu, Propunere de schimbare a Imnului Național al României și a Zilei Naționale, 5 septembrie 2012
Andrei Paul, Povestea imnului României, Monitorul Expres, 02.12.2010
Zeno Vancea – Creația muzicală românească sec. XIX-XX, Editura muzicală, București 1968 pagina 80
Andrei Paul, Povestea imnului României, Monitorul Expres, 02.12.2010
Vasile Vasile , Deșteaptă-te române. De la practica folclorică la Imn Național – imn al identității și unității românești, Revista Muzica, anul xxlx. Nr 7/2018
