„Nu-i mâini,/Nici azi,/Nici ieri –/Timpul…” Bacovia – 139

De dincolo de no(r)i

„Nu știu de ce au căzut doi meteoriți exact aici, la Bacău”, ne-a spus pe 14 septembrie 2019 (în grădina Casei Memoriale „George Bacovia”) dramaturgul Matei Vișniec, pentru ca imediat să se explice: „Sunt două tezaure Bacovia și Alecsandri”.

Alfabet literar

„Să se știe că Bacăul este orașul lui Alecsandri și al lui Bacovia, pentru că ei sunt A-ul și B-ul literaturii române”, a punctat Gabriel Bacovia, fiul poetului, în 1990. Simțea că alăturându-l pe autorul „Horei Unirii” nu știrbește cu nimic din prestanța tatălui.

Greu de adăugat

Nu e ușor să completăm sintagma „urbea lui Bacovia” cu numele lui Vasile Alecsandri. Un numerolog ar găsi o apropiere răsunătoare între anii de naștere, din aceleaşi cifre, ai celor doi: 1818 (14 iunie, pentru Alecsandri), respectiv 1881 (17 septembrie, pentru Bacovia). Dacă mai notăm că între cei doi există o uluitoare complementaritate („veselul Alecsandri” l-a invocat pe „melancolicul Bacovia”), deja am refăcut un întreg existențial.

Așadar, 139

Atâția ani au trecut de la ivirea pe lume a poetului, la 4 sept. (stil vechi), respectiv 17 sept. (stil nou), în casa din strada Bacău-Piatra (azi, demolată), situată aproximativ în zona Benzinăriei MOL. (Cum s-ar putea face să fie așezat un însemn al locului?) Aici Dimitrie Vasiliu, tatăl, avea un „magazin cu coloniale și băuturi spirtoase”.

Un alt nume

În actul de naștere apare Gheorghe Vasiliu, iar noi azi îl știm cu alt apelativ. Ne explică chiar el: „Numele, sau mai exact spus pseudonimul ce stă deasupra poeziei bacoviene, vine de la numele roman al Bacăului, care se zicea Bacovia, așa numindu-se probabil întreaga regiune din această parte a Moldovei. Eu l-am luat din dicționarul lui Hasdeu, cum cred că va fi făcut și Arghezi, în legătură cu râul Argeșului”. Pentru că sunt încă vii printre băcăuani legende avându-l în centru pe autorul „Plumbului”, să aflăm tot de la poet a altă posibilă etimologie: „Bacovia mai înseamnă și altceva. Prescurtând pe Bacchus în Baco și adăugându-i apoi cuvântul latin Via (Cale), adică ajungi să vezi că Bacovia înfățișează pur și simplu Calea lui Bacchus. Pe calea aceasta am mers eu într-adevăr de foarte multe ori”.

(Pre)școlar

La 6 ani apare înscris la grădinița de copii a familiei Schmidt, guvernatori ai unui prinț Sturdza, unde i se predă și limba germană. Între 1889 și 1894 urmează cursurile Școlii de Băieți Nr. 1 (Școala Domnească a lui Constantin Platon), clădire aflată până de curând în vecinătatea Teatrului de Animație. Este coleg aici cu Grigore Tabacaru (1883-1939); peste ani, în 1925, vor scoate Revista „Ateneu”, care se pregăteşte de centenar. Este răsplătit în fiecare an cu premiul I, cu următoarele medii generale: 8,98 (în clasa I), 7,92 (în clasa a II-a), 8,78 (în clasa a III-a), respectiv 7,77 (în clasa a IV-a). Din 1894 până în 1898, îl găsim elev la Gimnaziul „Principele Ferdinand” din Bacău (înfiinţat în 1867), ajungând, după spusele lui Grigore Tabacaru, „un abil gimnast, patinator, desenator, muzicant, zelos cititor de literatură”. Acum îi descoperă pe Verlaine, Rimbaud, Baudelaire, Jean Moréas, iar dintre scriitorii români, se apropie de Alecsandri, Eminescu și Coșbuc. Printre profesori, sunt de amintit Gr. H. Grandea (la limba franceză), D. D. Pătrășcanu (la istorie și filozofie), Garabet Ibrăileanu şi D. Nanu (la limba și literatura română), Panaite Topliceanu (la limba latină) ș.a.

Sfârșit de veac…

Din clasa a III-a (1897) sunt consemnate primele sale poezii: Plouă, Rar, Sonet ș.a. În 1899, la 20 martie, îi apare prima poezie, Și toate, în „Literatorul” lui Al. Macedonski. Tot acum obține Premiul I la Concursul Național de Desen organizat de Societatea Științifico-Literară „Tinerimea Română”. Festivitatea de premiere avea loc la Ateneul Român.

…și început de veac

În 1900 așterne pe hârtie poezia „Plumb”, pe care o va publica peste unsprezece ani în revista „Versuri” a lui I. M. Rașcu, cu pseudonimul George Andoni. Poezia va fi citită în 1903, la Cenaclul „Literatorul” din București (pe Calea Dorobanților), în prezența lui Al. Macedonski (care-l va considera egalul său), Tudor Arghezi, Ion Minulescu, Adrian Maniu. În același an promovează examenul de bacalaureat cu media 6,63 și devine student al Facultății de Drept din București.

Bacău-Iași

În 1906 îl găsim la Bacău, în casa cumpărată de familie, din Strada Liceului (azi, strada George Bacovia, nr. 13), iar peste un an se înscrie în anul I al Facultății de Drept din Iași. În 1914, Al. Macedonski îi este oaspete în Bacău, iar peste un an o întâlnește pe Agatha Grigorescu, care îi va deveni soție la 28 iunie 1928.

În câmpul muncii

După ocupațiile pasagere care mai mult l-au dezamăgit decât să-i asigure un trai decent, sunt de reținut perioadele de profesorat: a predat desenul și caligrafia la Școala Comercială de Băieți din Bacău (în 1924) şi la Școala Normală de Băieți din Bacău (în1926). Din 1928, când se stabilește în Capitală, ocupă diverse posturi mărunte. Va fi răsplătit abia în 1940 cu o pensie de 15.000 de lei (mărită, de la 2.000 de lei).

Bacăul lui Bacovia

Legătura cu locurile natale a rămas foarte strânsă: „M-am născut în orașul Bacău, unde, exceptând anii de studii universitare, am trăit mai tot timpul. De acest oraș, de această casă îmi sunt legate toate amintirile mele din copilărie, ca și din viața adultă”, mărturisea în 1927.

Sunt câteva puncte din perimetrul băcăuan care au trecut în opera lui George Bacovia și despre care s-a scris: abatorul, cazărmile, liceul, râul Bistrița, catedrala ș.a. De puțină vreme a intrat în atenție salcia din Parcul Trandafirilor (Grădina Publică), despre care a vorbit Agatha în anii ʼ70, cerând băcăuanilor să o protejeze. Era locul preferat al poetului: sub salcie, pe o bancă, medita și scria. Ghinionul i-a fost fatal: a fost retezată, iar în locul ei a fost sădit un pomișor devenit azi un… frate vitreg. Placa de marmură de alături consfințește un crâmpei de biografie bacoviană.

În Cimitirul Central din Bacău se află mormântul lui Gabriel Bacovia (în fotografia alăturată, lângă fiul lui, Daniel Vasiliu-Bacovia, Margareta Labiș, Octavian Voicu și alți iubitori de literatură, în sufrageria casei din Bacău – nov. 1996; un portret de Serghie Bucur, „Fiul lui Bacovia”, în „Ateneul” din mai a.c.); în faţa Hotelului „Decebal”, este statuia poetului, realizată de Constantin Popovici şi dezvelită în 1971; Editura „Alma mater” a Universităţii „Vasile Alecsandri” editează revista „Bacoviana”, Constantin Călin și Ovidiu Genaru sunt martori/ exegeți ai operei poetului; Casa Memorială din strada George Bacovia, nr. 13, este deschisă de marţi până duminică, iar Dumitru Brăneanu pregătește ediția a II-a a Toamnei bacoviene a scriitorilor (30-31 oct.). Universitatea din str. Pictor Theodor Aman, Şcoala Gimnazială din str. Carpaţi şi Biblioteca Orăşenească Buhuşi îi poartă numele; nu şi Teatrul Municipal, care are pe frontispiciu numele vechi al Bacăului, şi nu pe cel al poetului.

Bucureştiul lui Bacovia

I-am cerut părerea, în urmă cu două zile, dnei Lelia Spirescu, muzeograf la Casa Memorială „George şi Agatha Bacovia”, din cadrul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti. A început cu vorbele poetului: „Ca și legenda Bacăului, am și eu legenda mea” şi a continuat:

  „Deși în anul 1933 se stabilește definitiv în București, departe de zgomotul orașului, la marginea Capitalei, în cartierul democrat, nu cunoaște nici etajul, nici ascensorul, iar casa din Strada Frăsinetului îi amintește mereu de locuințele lacustre de pe malul Bistriței. Deşi ca toate celelalte –modestă, tăcută, decentă – aceasta  a constituit un întreg univers pentru poet. Camera în care scria, sobră ca o chilie de mănăstire, a adăpostit toate temerile, înfrigurările și durerile sufletești ale lui George Bacovia. Ferestrele casei au devenit ochii prin care poetul privea lumea și au permis contemplarea în liniște a ei, contribuind la nașterea unei poezii de o inegalabilă frumusețe. De această posteritate bacoviană a avut grijă soția sa, Agatha Grigorescu-Bacovia, îngerul păzitor al poetului (nu doar al sufletului, ci și al operei lui). Astăzi, Casa Memorială „George și Agatha Bacovia” din București  își întâmpină  vizitatorii cu parfum de poezie, iar tot acest univers bacovian ne amintește de o perioadă istorică bogată în curente, semnificații și interferențe culturale”.

Ioan Dănilă