Recent, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și Electrecord Production SRL au perfectat Protocolul exclusiv de colaborare pentru organizarea Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia- 2019, care urmează să aibă loc în luna septembrie. Obiectivul principal al acestui demers îl reprezintă concentrarea forțelor celor două instituții în vederea promovării tinerelor artiști și a creației de gen, iar, prin aceasta, descoperirea și promovarea valorilor autentice, reprezentative ale artei și culturii noastre. Se readuce, în acest fel, în atenția publicului o manifestare de prestigiu, ale cărei începuturi datează din anul 1963, dar care, din păcate, în ultimii ani a lipsit din peisajul artistic românesc. Așa după cum aprecia Doru Dinu Glăvan, președintele UZPR, semnificația deosebită a implicării directe a uniunii în acest parteneriat cu casa de producție Electrecord în vederea relansării festivalului de la Mamaia decurge din însuși caracterul legal și statutar al uniunii noastre, acela de instituție de utilitate publică și uniune de creație jurnalistică. Această nouă inițiativă înscriindu-se în practica UZPR de a organiza, în direct sau în parteneriat, evenimente de înaltă ținută artistică și culturală, atât în țară cât și în străinătate.
Scriu aceste rânduri și nu îmi pot ascunde emoția și bucuria cu care am primit această frumoasă veste. Aparțin, recunosc, acelei generații aflată, cu cinci decenii, la vârsta marilor întrebări și a primelor iubiri. Tineri care urmăream, unii la fața locului, iar cei mai mulți la radio sau la televizor, ediția inaugurală a festivalului. Eram în anul 1963, iar primele semne ale relativei, dar realei, deschideri politice și culturale începeau să apară. Pasionat fiind, ca de altfel mai toți cei din generația mea, știam că, de pildă, la San Remo, se ținea un festival de creație și de interpretare, iar multe dintre șlagărele lansate acolo le fredonam și noi, învățându-le de pe discurile Electrecord sau chiar de pe partiturile care începeau să se găsească în librării sau în recent înființatele magazine, Muzica’’. De data asta, însă, eram foarte mândri că un festival de o asemenea anvergură se ținea aici, la noi, în România.
Am plecat la drum, noi prima generație de entuziaști susținători cu încrederea că o dată, cu debutul Festivalului de la Mamaia, tezaurul muzicii ușoare românești își va adăuga performanțe în domeniul compoziției muzicale și poetice, ca și în cel al interpretării. Un domeniu impresionant, în care se aflau la loc de cinste creațiile lui Ion Vasilescu, Gherase Dendrino, Elly Roman, Nicolae Kirculescu, Henri Mălineanu, Noru Demetriad sau Aurel Giroveanu, la care se adăugau cele ale mai tinerilor Radu Șerban, Marius Mihail, Vasile Veselovski, Camelia Dăscălescu sau Temistocle Popa, care i-au dăruit frumuseți și prețuri noi. Așa după cum eram foarte încrezători că, alături de interpreți consacrați ai genului, Festivalul de la Mamaia va reuși să impună talente noi. Și trebuie să o spunem, fără nici-o rezervă, că așa s-a și întâmplat! Încă de la prima sa ediție, festivalul a consacrat un talent componistic de excepție, Florin Bogardo, precum și o voce de neegalat, cea a lui Aurelian Andreescu. Așa după cum edițiile următoare ale festivalului aveau să consacre personalități marcante ale artei interpretative, precum Doina Badea, Angela Similea, Dan Spătaru, Sergiu Cioiu, Constantin Drăghici sau Pompilia Stoian, Anda Călugăreanu, Corina Chiriac, Dida Drăgan, Cornel Constantiniu, Laura Stoica, Cornel Fugaru și Mădălina Manole, dimpreună cu o pleiadă de compozitori tineri precum Vasile Vasilache jr, Ion Cristinoiu, Horia Moculescu, Ionel Tudor, Cornel Fugaru, Dumitru Lupu, Marcel Dragomir, Jolt Kerestely. (Desigur, enumerarea este, prin natura împrejurărilor restrânsă, palmaresul festivalului fiind mult mai bogat și perfect edificator pentru a înțelege și a aprecia valențele artistice și educative ale manifestării.)
Din păcate, în ultimii ani- din motive despre care o dată și odată va trebui să discutăm fără eufemisme de circumstanță- Festivalul de la Mamaia a intrat într-un con de umbră, așa după cum valorilor autentice, trainice și cu ales și generos mesaj educativ și estetic, le-au luat locul, cu o agresivă aroganță, subproduse și non valori crase, având pretenția că exprimă, altceva’’ decât am fost noi- generația expirată zice-se! – Să apreciem și să promovăm. Nimic mai fals! Iar dovada convingătoare că Festivalul de la Mamaia se adresează în primul rând tinerelor generații și dorește, foarte sincer, să vină în întâmpinarea așteptărilor lor, o avem în însuși faptul că în cadrul acestei ediții a festivalului, alături cele două secțiuni consacrate (interpretare și creație) a fost introdusă o secțiune nouă. Este vorba despre secțiunea de creație și compoziție fusion electronic, al cărei scop este acela de a aduce în atenția tinerilor cele mai fumoase melodii din toate genurile muzicale., Ne-am bucura foarte mult- îmi mărturisea Doru Dinu Glăvan- dacă, după ce a căzut cortina finală a apropiatei ediții a festivalului, tinerii vor fredona și vor aprecia melodii nemuritoare, care, în acest fel, cunosc, ele însele, o nouă tinerețe’’.
Demn de remarcat mi se pare, de asemenea, faptul că Gala laureaților Electrecord, din seara finală a noii ediții a Festivalului de la Mamaia, unde se vor decerna premiile pentru creație și interpretare- cel mai disputat fiind, Trofeul Festivalului’’-, va include și un spectacol extraordinar gândit ca un veritabil dialog al generaților de creatori și de interpreți, reuniți sub însemnele valorii estetice și ale idealurilor Frumosului, Armoniei și Binelui. Valori și idealuri de care societatea românească a zilelor noastre are vitală, neîntârziată nevoie.
Iată numai câteva dintre motivele pentru care consider că parteneriatul convenit de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Electrecord Production SRL în vederea relansării Festivalului de creație și interpretare Mamaia transmite un convingător mesaj de colaborare. de sinceră susținere colegială a actului creator, sub însemnele promovării și afirmării valorilor autentice, reprezentative ale peisajului muzicii ușoare românești. Compozitori, textieri și interpreți care sunt adevărații exponenți și promotori ai vocației umaniste a artei și culturii românești și (de ce nu?) competitori cu solide atu-uri la viitoarele festivaluri europene sau internaționale de muzică ușoară.
Șerban Cionoff / UZPR
2 comentarii pentru “UZPR, partener în relansarea unui prestigios eveniment cultural”
Apar stelele din nou!!!!!
Felicitari pentru implicare si frumoasa intiativa. Succes organizatorilor si participantilor.