Astăzi, 17 iunie 2018, este ziua de naştere a lui SABIN BĂLAŞA (n. 17 iunie 1932, la Dobriceni-Olt), cunoscutul pictor, regizor şi scriitor român. De la absolvirea Institutului de Artă „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1955) şi perfecţionarea în Italia (1966), timp de peste patru decenii (până în anul 2008, anul morţii), Sabin Bălaşa a lăsat României o zestre imensă. Picturile şi frescele sale împodobesc multe interioare, spre bucuria iubitorilor de artă.
Iaşiul este unul dintre locurile unde putem admira o parte dintre cele mai valoroase creaţii ale artistului. Iar paşii noştri se cuvin a se îndrepta spre Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.
Vizitatorul va lua contact întâi şi-ntâi, cu „Sala Paşilor Pierduţi”. Şi traversând holul, ochiul îţi va fi fermecat de cele 19 picturi murale, în care imaginarul pictorului-poet ne-nvăluie în mit şi legendă. O amplă creaţie, pe o suprafaţă de trei sute de metri pătraţi, compoziţii create în perioada 1968-1978. Aş numi doar câteva dintre acestea: Eminescu (nişa 7), Focul pasiunii (nişa 10), O sală de curs (nişa 11), Personalitatea lui Ştefan cel Mare (nişa 12), Legenda lui Prometeu (nişa 14) etc.
Şi dintre toate cele 19 picturi murale, cel mai misterios dintre toate este imaginea unui animal care nu pare a fi nici zimbru, nici taur, nici bivol (nişa 9); un animal mitic, impozant. Dar ceea ce impresionează sunt ochii. Din orice poziţie te-ai afla, ochii te urmăresc, te fixează şi te îmbrăţişează.
În 2002, ultimul dar oferit ieşenilor de către marele artist este impresionanta frescă, pe acelaşi fundal dominator albastru cosmic, care înnobilează Aula Magna „Mihai Eminescu” din incinta Universităţii ieşene, o subtilă „radiografie a universului eminescian”, o capodoperă a creaţiei picturale româneşti.
O floare de nu-mă-uita pentru un maestru al picturii contemporane româneşti!
Livia Ciupercă/UZPR