Lucia-Elena Locusteanu-o viață dedicată educației și creației literare
Motto:,,Cartea mea să vă aducă
Împlinirea de a fi,
Pasiunea pentru artă,
Dragostea de a citi. “
Lucia-Elena Locusteanu
A scrie despre preocupările de-o viață, ale unui om dedicat trup și suflet educației elevilor, și, nu numai, culturii, și creației literare, implică o responsabilitate deosebită, o capacitate de esențializare a etapelor vieții acestuia, pentru a nu pierde, de dragul întregului, caracterul esențial al amănuntului. Vorba unui proverb popular: De dragul pădurii nu vedem copacii. Bertrand Russell spunea că: ,,Viața reală este, pentru cei mai mulți dintre oameni, un compromis perpetuu între ideal și posibil; lumea rațiunii pure nu acceptă însă nici un compromis, nici o limitare practică, nici o barieră în fața activității creatoare “, se pare că profesoara Lucia-Elena Locusteanu se încadrează în ,,chingile” acestei fraze înțelepte.
Născută pe meleagurile Bucovinei, unde Dorohoiul este scăldat de apele râurilor Jijia și Buhai, în ultima lună a toamnei, în anul când Europa începuse să tremure sub zăngănitul armelor germane și rusești, Lucia-Elena Locusteanu se bucura de iubirea părinților Elena și Gheorghe Petroschi. În sânul familiei a cunoscut căldura sufletească a mamei și dârzenia tatălui, de la care a primit și primele noțiuni despre viață și cultură, pe care le păstrează în inimă, suflet și minte, până astăzi, la vârsta înțelepților bucovineni.
După terminarea școlii elementare și a liceului în orașul natal, a plecat la București să urmeze studiile universitare, având ca bagaj învățătura primită în școală și în memorie, aforismul lui Luigi Pirandello: ,,Vei învăța pe cheltuiala ta că de-a lungul vieții întâlnești mai multe măști decât chipuri. “
Se căsătoreşte cu Gheorghe Locusteanu, pe când erau student. În 1960, când soţul ei este repartizat în Cluj, se transferă în capitala Ardealului, la Facultatea de Filologie ,,Babeș-Bolyai “, pe care o absolvă în anul 1963, an în care a fost publicat perfidul și denigratorul studiu al criticului N. Tertulian, în foileton, în ,,Viața românească”, în care opera lui Lucian Blaga era examinată prin calomnioasa grilă marxistă, situație care a întristat-o pe tânăra absolventă.
Pe parcursul anilor, familia Locusteanu se îmbogăţeşte cu trei copii.
Repartizată la Şcoala generală din comuna Ploscoș, în apropierea municipiului Turda, este nevoită să facă zilnic, timp de 5 ani, o naveta foarte grea ( două ore cu personalul până la Valea Florilor şi, de acolo, dus- întors – 10 Km. pe jos, din traversă în traversă – pe calea ferată. La Şcoala din Ploscoş, copiii primesc de la ,,tovarășa “- profesoară şi directoare – lumina limbii și literaturii române, pe care Lucia-Elena Locusteanu o dăruiește cu dragoste, iubire și profesionalism, liantul care ne unește.
În toată această perioadă, inclusiv și după 1969, când a fost transferată, prin concurs, la Liceul Industrial Energetic, astăzi, Colegiul Tehnic Energetic din Cluj, scrisul nu o părăsește. În timpul liber, participă la ședințele Cenaclurilor din Cluj-Napoca, publicând articole și studii de istorie, critică literară, dar și poezii în Antologii și în presa vremii.
Datorită profesionalismului în domeniul pedagogiei școlare e promovată în diferite funcții: ca director coordonator în școlile din Ploscoş, dar şi la Şcoala generală nr. 5, astăzi,,Ion Agârbiceanu” din Cluj-Napoca, ca director adjunct educativ ( până în 1989), apoi, consilier educativ (după 1989) la Liceul Energetic.
Dragostea de cultură o face să se implice în organizarea și elaborarea unor deosebite proiecte literare, activităţi menționate în articolele publicate în diferite cotidiene ale vremii, cum ar fi ,,Poezia modernă în școală. Cui i-e frică de poezia modernă”.
Ca dascăl de limba și literatura română, ce și-a iubit elevii, a căutat să imprime în educația acestora dragostea pentru ţară, pentru adevăratele valori morale, pentru pentru adevăr, dar şi pentru artă, alături de pasiunea pentru lectură, urmărind dezvoltarea unor deprinderi și abilități de receptare a ideilor transmise de autori în operele lor, cu scopul de a înțelege tainele cuvântului scris.
În cadrul comunicărilor științifice pe care le susține în diferite sesiuni organizate pe plan local, dar și național, referitor la programele școlare și manualele de limba și literatură română, comunicările-i sunt apreciate de specialiștii din domeniul educației și ai Ministerului Învățământului, considerații menționate în diferite articole publicate. Decanul Facultăţii din Cluj, Profesorul Univ. dr. Mircea Zaciu, în Procesul –verbal din 19 ianuarie, 1978, al inspecției pentru obținerea gradului I, despre profesoara Lucia-Elena Locusteanu, scria următoarele: ,,(…) Se poate remarca o activitate complexă depusă cu mult elan din perspectiva unei exemplare conștiințe profesionale; (…) conturează imaginea unui cadru didactic de elită cu o excelentă ținută pedagogică) “.
Din recenta Monografie, ,,Comunitatea Şcolii Electroenergetice Clujene, ENERGETICIENII – oamenii luminii”, Proiect editorial dedicat Jubileului (1966 – 2016), Colegiului Tehnic Energetic, Cluj-Napoca, Ediţia a doua, adăugită şi revizuită, Editura ,,Ecou Transilvan”, 2018, din capitolul VIII. – ,,GALERIA ABSOLVENŢILOR ENERGITICIENI” – Câteva eseuri ale vip-urilor, cităm: ION CRISTOFOR – promoţia 1972 :,,Cea care anima cenaclul literar al liceului energetic era doamna Elena Lucia Locusteanu, o profesoară care punea mult suflet în profesiunea ei”. (p.279 – 280); Ing. FĂRCAŞ VASILE, Vicepreşedinte CEOB Cluj, Director divizie operare reţea Electrica Transilvania Nord: ,, Formaţia noastră umanistă, pe segmentul Limba şi literatura română, datorează foarte mult prof. (…) Locusteanu Lucia, care în cabinetul de specialitate ne-au transmis cunoştinţe utile şi ne-au format deprinderi folositoare pentru toată viaţa”. (p.338); Dr. ing. ŞTEFAN GADOLA – Vicepreşedinte,, Energobit”, Cluj-Napoca: ,,la română; :(…) despre (…),,Moromeţii” (…) lui Marin Preda(,,) am început să comentez(…). Profesoara de română a fost tare încântată de ce am spus, se vedea că am citit cartea lui Preda, aşa că am fost răsplătit cu nota 9”. ( p. 239); MIHAI GLIGAN, promoţia 1974: ,,Doamna Locusteanu, profa de română, ne-a cucerit din prima cu accentul ei de moldoveancă şi ne-a omorât cu analizele literare. Îi tot explicam noi că o să fim nişte pârliţi de tehnicieni, deci că nu e cazul să ne scoată româna pe nas, da* n-a ţinut. Aveam să-i mulţumim, în gând, de multe ori…” ( p.301); Ing.DANIEL IGNAT – şef Centru Operare Reţea Cluj II – promoţia 1997: ,,Dintre profesorii preferaţi i-aş aminti pe (…) d-na Locusteanu la română”, (p.288); Ing. GHEORGHE INDRE, şef de promoţie 1973: ,, /…) dar şi cursuri de cultură generală cu mare deschidere spre cele mai largi orizonturi ale cunoaşterii omeneşti, limba şi literatura română…” (p.311); Ec. FLAVIU POPA, promoţia 1981: ,, În trepta întâi, la Liceul Energetic Cluj-Napoca, am avut profesori de excepţie, cum au fost prof. Lucia Locusteanu (limba şi literatura română),( p.253); IOAN SALOMIE, Profesor de Ştiinţa Calculatoarelor, Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), Directorul laboratorului de Cercetare în Sisteme Distributive din UTCN: ,,Nu aş vrea să uit pe doamnele profesoare non-tehnice: pe inimoasa doamnă Profesoară Locusteanu care ne provoca mereu în ale poeziei, cititului şi creativităţii emoţionale”. ( p.322); Dr. Ing. EMANOIL SURDUCAN, Şef de promoţie -1976: ,,La română am învăţat cu prof. Lucia Locusteanu puterea creatoare a cuvintelor”.(p.293); Dr. Ing. VASILE SURDUCAN, promoţia 1982: ,,Cei mai norocoşi trag sforile prin culise. ,,Firul roşu” al profesorului (..) ( expresia sa preferată la fiecare oră de română) era în contradicţie cu spectacolul de teatru într-un singur act oferit la clasă de profesoara Locusteanu Lucia. Stăteam toată clasa cu gura căscată!” (p.292); General de brigadă (r) VASILE ŞOMLEA, promoţia 1977: ,,Profesoara mea de limba şi literatura română, d-na Lucia Locusteanu – dacă ar fi să dau un exemplu de ce înseamnă să arzi pentru profesia ta, să iubeşti oamenii, să-ţi laşi partea de suflet pe altarul profesiei, n-aş avea nici o ezitare să-i spun numele” . (p.285 – 286): Prof. RODICA TRIŞCĂ: ,,Am luat cu mine câte ceva din dascălii mei dragi: Lucia Locusteanu…” ( p.265); Prof. univ. dr. ing. GHEORGHE I. VUŞCAN, promoţia 1980: ,,Nu pot să nu amintesc numele profesoarei de română, Dna Lucia Locusteanu, care ne-a sădit dragostea pentru literatură şi frumos”. (p.242).
La îndemnul foştilor elevi, Lucia-Elena Locusteanu debutează în luna noiembrie 2014, ca un cadou oferit sieși, cu ocazia zilei de naștere – 75 de ani – cadou ce confirmă talentul pentru scris, dar și dorința de a scoate la lumina tiparului experiența sa de-o viață, de a oferi cititorilor gândurile sale înveșnicite în cuvinte. Astfel, îi apare la Editura RISOPRINT cartea ,,Lecturi subiective.Conexiuni.Trimiteri metodologice “, în care descoperim talentul de istoric și critic literar, dar și pe cel de dascăl care trăiește literatura cu pasiune, devotament, bucurie și cu durere. În același timp, la o editură din Pitești, orașul în care a trăit prietenul lui Labiș, Gheorghe Tomozei, a publicat cartea ,,Trăiri îmbrăcate-n cuvinte “, volum cuprinzând poezii și proză scurtă, lucrări ce sunt adevărate litografii de viață, precum pictura lui Parmiggiano.
Ieșirea la pensie, practic, este o continuare mai activă și incisivă a doamnei profesoare în abordarea unor teme în lucrările sale. Scrierea recenzilor pentru numeroase cărți semnate de autori cunoscuți, ca şi publicarea unor volume dedicate copiilor și elevilor conturează personalitatea complexă a unui dascăl îndrăgostit de lumina cuvântului scris.
Cunoscând activitatea scriitoarei Lucia-Elena Locusteanu și analizând cărțile publicate, conducerea Ligii Scriitorilor Români a hotărât, în anul 2016, să fie primită în noua organizație profesională. Astfel, în cadrul ședințelor Cenaclurilor literare patronate de Liga Scriitorilor, este vorba de cenaclurile ,,Artur Silvestri “ și ,,Radu Stanca“, dar şi a Cenaclului ,,Octavian Goga”, scriitoarea susține rubrica ,,Memoria calendarului“ unde vorbește cu profesionalism despre scriitorii noștri clasici. Cuvântările dânsei fiind adevărate studii instructive , biografii culturale, bazate pe o gândire lucidă și rațională, compuse cu îndemânare literară și într-un stil elegant, presărate cu citate din volumele bibliotecii personale.
Aceleași caracteristici le descoperim și în volumele: ,,La Grădiniță, ne informăm, jucându-ne noi învățăm “ și ,,POVEȘTI ce sunt trăite“, apărute în anul 2015 și 2016, la Editura Risoprint.
Am să mă opresc asupra ultimului volum, care prin structură, autoarea împletește cercetarea științifică a inteligenței emoționale în folosul copilului cu ,,Povești fără zâne și pitici”, ,,Despre prietenul cel mai bun / eu acum o să vă spun“, întâmplate pe ,,Insula grupului fericit / eu pe ea am poposit “, încheind cu ,Clasa mea iubită”, proză rimată și ritmată, dând textului o cursivitate muzicală atrăgătoare și cursivă: ,,Și o seară de poezie, nu neapărat serbare,/ pentru noi e bucurie și plăcere și-ncâtare. “ (,,Despre clasa mea iubită, / Despre ea vă povestesc / ca să știți de ce-o iubesc./ pag.50. )
Sunt multe de spus despre dascălul, în adevăratul sens al cuvântului, scriitoarea Lucia-Elena Locusteanu, însă spațiul nu ne permite, dar viața acesteia este caracterizată prin conduita unui spirit ce și-a însușit lecția clasicismului, îmbrățișând modernismul și acceptând proglomodernul, și, ca atare, visează la un echilibru al formelor și întrevede un ideal educațional clasic al omului. Johann Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna”, considera că la naștere, natura înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educație. Rezultă că în concepția sa, educația este o activitate de stimulare a acestor „semințe”, și, implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ” nu poate deveni om decât dacă este educat”. Scriitoarea întrevede o componentă, esteticește vorbind, romantică în educație, nu neglijând romantismul lui Ovidiu ori Racine. În fond, povestirile autoarei, scrise cursiv în dulcea limbă românească, aparțin unei tradiții ce se găsește în afara curentelor. Aceste opere fiind, în același timp, vechi și noi, antice și moderne. De aceea, simțim în ele perenitatea.
Lucrările Luciei-Elena Locusteanu vin din dragoastea față de puiul omului și înaintează fără putință de îndoială departe, trecând peste clipa cea repede.
Al.Florin ȚENE / UZPR
