Magda Isanos s-a născut pe 17 aprilie 1916, în capitala Moldovei, Iașiul lui Garabet Ibrăileanu și al lui Creangă.. A fost fiică a unei familii de medici. Încă din copilărie îi plăcea să citească și după Marea Unire i-a urmat pe părinți în Moldova de peste Prut, unde a urmat liceul, la Chișinău. De altfel, faptul că mama sa era medic i-a salvat viața, căci la doar un an și șase luni s-a îmbolnăvit de poliomelită. Dar, datorită Devotamentului mamei este salveată, ea rămânând doar cu ușoare sechele și o sănătate fragilă.
Ulterior, a studiat dreptul și filosofia la Iași, între 1934 și 1938. Fiind licențiată în drept, a profesat avocatura pentru scurtă vreme. Așa cum spuneam la început, viitoarei poete îi plăcea să citească, în special poezie.A debutat devreme, cu două poezii publicate în revista „Licurici” a unui liceu din Chișinău. A fost o colaboratoare frecventă și a revistei „Viața Basarabiei” care promova cu asiduitate tinerele talente și spiritul românesc..
În 1935 se căsătorește, dar, pentru scurt timp, cu Lev Panteleev, absolvent al facultății de limbi clasice, era un fin intelectual. În studenție devine interesată de ideile de stânga, participând, în 1938, la strângeri de fonduri pentru poporul spaniol, greu încercat de crâncenul Război Civil. În paralel, va continua să scrie poezie și să colaboreze cu diverse publicații. A fost remarcată de George Călinescu, acesta invitând-o să citească la cenaclul „Noua Junime”. În 1938 se va căsători, la Iași, cu scriitorul Eusebiu Camilar
Din 1939 începe să profeseze ca avocată de succes,în orașul lui Cuza. După nașterea fiicei sale Elisabeta,pe care am cunoscut-o personal, decedată acum doi ani, fiind și ea poetă, îi este descoperită o boală de inimă. Soțul, Eusebiu Camilar se străduiește să-i publice creația poetică.
În anul 1944, după un bombardament sovietic devastator, care le distruge casa din Iași, împreună cu majoritatea manuscriselor, se refugiază la București, unde avea să se stingă, la doar 29 de ani, în casa părinților ei, din strada Popa Nan.
Cu toate că a trăit așa de puțin, a scris o poezie de mare calitate, din care amintim volumele „Poezii”, 1943, „Cântarea munților”, 1945, sau „Țara luminii”, 1946, a mai publicat proză scurtă și chiar o piesă de teatru, scrisă în colaborare cu iubitul ei soț, Eusebiu Camilar („Focurile”). A fost înmormântată în Cimitirul Bellu, sub o placă de marmură ce poartă un epitaf compus din versurile ei: „Oamenilor voiam să le las/ sufletul meu drept pâine de popas,/ drept livadă și cer./ Tuturor acelora care nu mă cer/ și nu mă cunosc, am venit să le fiu/ o candelă pentru mai târziu.”Așa cum scriam colaborează la mai multe reviste, publică poezii ca Rugăciune în pădurea de brad, Bunicul, Regret, în Însemnări Ieșene. Apoi, Întoarcerea gospodarului, Fragment, Zori,
Pomii cei tineri, în dimineata de marte,
unii lângã altii au stat sã se roage –
fruntile lor strãluceau inspirate deasupra
pãmântului încã-n zãpezi.
Si-n aerul în care nu erau zboruri,
pomii, ale cãror umbre nu se nãscuserã,
cântau un imn pentru viatã,
ca niste oameni goi si frumosi ei cântau:
„Soare de-aramã, zeu popular printre plante,
priveste oastea noastrã-ndrãzneatã;
ici-colo aerul e rumen de tot printre ramuri,
cã viitoarele fructe acolo vor sta…
Noi nu ne-nchinãm de fel si nu plângem
ci pregãtim un loc cât mai înalt pentru cuiburi
si pregãtim o orgã de brazi pentru vânturi,
soare de-aramã, zeu totdeauna rotund…
Ni s-a povestit despre tine-n pãmânt,
când nu cunosteam dimensiunile cerului;
ni s-a povestit despre tine-n leagãnul cald.
Semintele-n somn visau cã existã colori,
rosu, albastru si gri, minunate colori.
Tu, peste fruntile noastre, soare, cobori.
Si noi vom da fructe, si noi vom fi hore de flori.
Gloria noastrã toatã-n vârf se presimte…”
Si-un curcubeu pe deasupra tulpinilor strimte
cade vestind: nu moarte, desigur, nu moarte,
pomilor tineri în dimineata de marte…
Din volumul „Poezii”, 1943
