Ce oameni frumoși, ce slujitori jertfelnici și loiali, ce credincioși devotați, autentici și adevărați!…
Ieri – Duminica – 15.03.2020, în București, dar și în restul tarii, a fost foarte frig și, totuși, mulțime vrednica de slujitori (arhierei, preoți și diaconi) precum și, una impresionanta, de credincioși, au participat, la diferite lăcașuri de cult, cu mult devotament și destoinica evlavie, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, bineînțeles, afara, ba, mai mult, o mulțime impresionanta dintre ei s-au și spovedit și, mai ales, împărtășit, cu Trupul și Sângele Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos – Euharistic, ieri, azi și, în veci, Același, pe Care, „Dacă îl vom manca și îl vom bea, nu vom mai flamanzi și inseta în veac ci, viata vesnica vom avea!”…
Impresionant, am văzut imagini excepționale, în acest sens, cu oameni, cuminți și cucernici, de la copii pana la vârstnici, stand și, ascultând, cuminți, tăcuți, ordonați și pașnici Sfânta Slujba!…
Da, oameni buni, aceasta este Biserica – „Cetatea pe care nici porțile iadului nu vor birui!”
Poate, ar fi indicat și, binevenit, ca tot acest fapt sa ne pună pe gânduri, nu, ce ziceți, distinși domni, ideologi, cum, iată, poporul, și în aceste condiții, sta aproape, se tine aproape de Hristos și de Sfânta Lui și, a noastră Biserica!…
Da, constat, ca, a fost, prea puțin, prezentat, mediatizat acest gest sau moment, al credincioșilor, de, a participa, în pofida frigului, (de) afara, la Sfânta slujba, bisericeasca, duminicala, probabil, acest aspect și eveniment nu prea (va) prezintă interes!…
Dacă, în schimb, în tot acest context, era o îmbulzeală ori, o mica, ambuscada, hop și dumneavoastră, cinstiți ideologi, sau jurnaliști, de serviciu, cu reproșuri și acuze la adresa Bisericii, ca, asa și pe dincolo!…
Dar, iată ca, nu a fost cazul, ci, dimpotrivă, peste tot, a fost liniste, atmosfera de rugăciune și de reculegere!….
Exemplar, excepțional, jos pălăria, în fata tuturor, celor în cauza, sfințit cler și dreptslăvitori creștini sau dreptmăritori credincioși, care, cu purtarea voastră, ați dat dovada, cu tărie și convingere ca, „cu noi este Dumnezeu” de cine, așadar, „ne vom teme căci, El, cu noi va fi, pana la sfârșitul veacurilor!”
Cu alte cuvinte, cel puțin, pentru mine, tot acest fapt este unul dătător de nădejde, curaj, încredințare și, îmbărbătare, ce traversează, cu mult succes, toată frica și panica acestor zile!…
Asa ca, aviz, domnilor contestatari și cârcotași de serviciu!….
De aceea, în rest, nu pot sa îmi exprim decât (o) adâncă recunoștință și (o) profunda apreciere sau considerație!…
Stelian Gombos / UZPR