Cândva, cu câteva decenii în urmă, pe vremea când o mare atletă a României domina sportul mondial prin zborul peste ștacheta atletismului, era suficient a scrie pe plicul unei scrisori (și au fost cu miile) doar numele Iolandei Balaș, fără a menționa adresa, și a-l expedia din orice colț al lumii, pentru ca mesajul să ajungă la destinație fără a se pierde!, dovadă a imensei popularități a celei ce a fost ”La fenomenale romena”.
Peste ani, istoria se repetă, doar că, de această dată, cu un alt nume, transformat în renume, cel al lui OCTAVIAN BELLU! Cel care azi a ajuns la borna 70 a vieții!
Un ilustru confrate, Vladimir Moraru, nota: ”O mare vedetă are menirea de a purta cu sine, în tot ceea ce face, calitățile întregului popor din care s-a născut”, iar sportul românesc a dat lumii o vedetă de dimensiunile lui Octavian Bellu! O personalitate în a cărei vitrine cu trofee se află sute și sute de mărturii de aur ale performanțelor realizate timp de câteva decenii alături de gimnaste de excepție care au marcat definitiv istoria acestui sport: Ecaterina Szabo, Daniela Silivaș, Aurelia Dobre, Lavinia Miloșovici, Gina Gogean, Simona Amânar, Andreea Răducan, Cătălina Ponor, Sandra Izbașa și încă, și încă… ”Ceea ce vedeţi la televizor sau ceea ce un nespecialist vede la Campionatele Mondiale, Europene, la Olimpiadă, toate acele exerciţii care par executate cu dezinvoltură sunt consecinţa unor repetări, care se cifrează la câteva milioane. Perseverenţa, rigoarea, disciplina devin esenţiale. Nu se poate face gimnastică mimând efortul, concentrarea sau dificultatea. Din plecare, gimnastica este un sport aparte…”, declara, nu de mult, Octavian Bellu, sintetizând, într-un fel, ceea ce a stat în ”umbra” rezultatelor de aur ale gimnasticii românești. Dar și ce nu a spus, dar s-a aflat, de asemenea, la fundamental întregii munci, adică permanentul entuziasm, permanenta dăruire pentru cât mai bine, indiferent de, să recunoaștem, clipele și momentele grele de care nu a fost ocolit, dar pe care a știut cu noblețe sufletească să le depășească și să le convertească în succese. ”Condiția vedetei nu este ușoară. Ea trebuie să-și cenzureze în permanență atitudinea, vorbele, modul de viață. Am suportat celebritatea ca pe un rău necesar, străduindu-mă să fiu mereu la înălțimea pretențiilor”.
Nimic nu este mai dificil a scrie câteva rânduri despre cel care, doar până acum, a clădit o ”bibliotecă” întreagă cu scrierile ce i-au fost dedicate, cu trofeele și imaginile culese de pretutindeni. A spune despre Octavian Bellu că nu este doar o personalitate puternică a sportului românesc și mondial, ci chiar o veritabilă ”instituție”, nu mi se pare exagerat. Doar simpla enumerare a performanțelor și, consecință, a distincțiilor primate, spune mai mult decât orice alt elogiu și umple câteva pagini: a pregătit loturile naționale feminine, participând la 6 ediții ale Jocurilor Olimpice, 16 ediții ale Campionatelor Mondiale, 13 ediții ale Campionatelor Europene, 5 ediții de Cupă Mondială, 11 ediții ale Campionatelor Europene de Juniori; a obținut 39 de medalii olimpice (16 aur, 9 argint, 14 bronz), 75 mondiale (29 + 23 + 25 de bronz), 78 europene seniori (28 + 24 + 16), 61 europene junioare (23 + 22 +16), 24 medalii la Cupa Mondială (10 + 8 + 6), a fost declarat de World Records Academy ca „Cel mai de succes antrenor din lume”; a fost distins cu titlul de Antrenor Emerit (1987), Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa I (1987), Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer (2000), Ordinul Național „Steaua României” în grad de comandor (2004), Meritul Sportiv, clasa a III-a cu două barete (2004), Colanul de aur al Comitetului Olimpic Român (2005), Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa I (2008), inclus în International Gymnastics Hall of Fame la data (2009).
”Fără îndoială, există talente individuale, dar ele trebuie să intre cu rădăcinile în pământul și modul de a fi al poporului lor, pentru a produce ceva permanent” – scriind aceste cuvinte, Mihai Eminescu, poetul nepereche, nu se gândea, desigur, la oamenii sportului și ai gimnasticei. Dar, să recunoaștem, peste timp, se potrivesc de minune și astăzi pentru a-i defini pe marii campioni, așa cum este (și va fi) Octavian Bellu.
La mulți, mulți ani buni, OCTAVIAN BELLU!
Emanuel Fântâneanu
Membru Comitetul Executiv AIPS