S-au împlini 15 ani de când Florin Bogardo s-a mutat în lumea veşniciei. Emoţionant prilej pentru cei care i-au admirat şi i-au fredonat melodiile sale înscrise în cartea de aur a şlagărelor româneşti de a rememora împrejurările în care l-au cunoscut pe cel de la care am primit generosul îndemn compus pe versurile lui Ovidiu Dumitru: „Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii”. Îndemn care, astăzi, într-o lume aservită acumulării primitive de capital, poate să pară desuet şi inutil. La fel de fără rost putând să fie şi modesta evocare pe care mă încumet să o supun atenţiei cititorului.
Era, dacă îmi aduc bine aminte, prin anul 1962, când, elev de liceu fiind, doream să urmez Conservatorul şi să devin compozitor. Aveam,de acum, la activ câteva încercări (nu mă încumet să le numesc şi melodii!) dar, mai ales, aveam privilegiul de a lua lecţii de pian cu doamna Sofia Dinu, care îi fusese profesoară şi compozitorului Radu Şerban. De aceea, profitam de orice vizită pe care o făceam la Bucureşti pentru a-i cunoaşte pe unii dintre compozitorii sau interpreţii şlagărelor pe care le ascultam la radio sau imprimate pe discurile casei Electrecord şi, apoi, le interpretam şi eu la pian la reuniunile noastre botezate ceaiuri. Jancsy Korossy şi Sile Dinicu fiind primii a căror cunoştinţă am făcut-o datorită unor prieteni ai părinţilor mei, care mi-au mijlocit aceste întâlniri. Şi, bineînţeles, Radu Şerban, eminentul meu concetăţean, al cărui nume îl poartă astăzi Centrul Cultural al municipiului Caracal, sub egida căruia, în curând, va avea loc o nouă ediţie a Festivalului de muzică uşoară care omagiază creaţia acestui neuitat „Prieten drag”.
Fiind, aşadar, un pasionat ascultător şi, după caz, interpret al şlagărelor vremii, am fost plăcut impresionat de melodia intitulată „Cântec pentru tine”, pe care o interpreta Valentin Baciu. De aceea, m-a interesat să ştiu mai mult despre autorul său – Florin Bogardo – un nume nou în peisajul muzicii uşoare româneşti.
Şi nu doar că am fost curios să aflu câteva date despre autorul melodiei, ba chiar l-am şi întrebat pe Sile Dinicu („Nenea Sile” aşa cum mi-a cerut el să îi spun încă de la prima întâlnire) cine este autorul. Deloc mirat, Nenea Sile mi-a spus că este vorba despre un tânăr student la Conservator care şi-a făcut debutul cu această melodie. Adăugând numaidecât: „Să ţii minte acest nume fiindcă vei mai auzi de el foarte curând!”.
Atât şi nici un fel de alte epitete sau vorbe de laudă…
Şi aşa a fost! Peste un an, în 1963, la Festivalul de la Mamaia, Florin Bogardo câştiga un important premiu cu melodia „Cum e oare?”, pe versuri de Madelaine Fortunescu (eminentă traducătoare a poemelor Anei Ahmatova) şi interpretată de Margareta Pâslaru. Căreia i-au urmat alte noi creaţii ale lui Florin Bogardo, astăzi un adevărat clasic al muzicii uşoare româneşti.
Poate că unor mai tineri cititori această întâmplare nu le va spune prea mult, de aceea cred că trebuie să adaug faptul că acea recomandare a lui Sile Dinicu nu era doar un gest convenţional, pentru că, aşa după cum aveam să aflu mai târziu, strălucitul mentor şi dirijor al orchestrei de estradă a Radiodifuziunii a fost unul dintre cei care l-a încurajat, l-a sfătuit şi l-a susţinut pe tânărul şi foarte talentatul Florin Bogardo. Sile Dinicu preluând şi ducând mai departe nobila tradiţie a înaintaşilor, aceea de a descoperi şi de a promova tinerele talente ale creaţiei şi interpretării. Aşa după cum, de pildă, la rândul său, Radu Şerban i-a fost mentor lui Andrei Proşteanu, un alt talent componistic de excepţie din generaţia lui Florin Bogardo, din păcate mort cu mult înainte de a fi dat adevărata măsură a harului său creator.
De aceea, am dorit ca la acest ceas de evocare a lui Florin Bogardo să vă povestesc acest gest simplu şi generos, punându-l într-un voit dezacord cu ceea ce aş numi concurenţa „neloială” prin care unii veleitari zgomotoşi şi agresivi vor să îi marginalizeze sau chiar să îi scoată de pe scenă, la propriu şi la figurat, pe cei etichetaţi ca fiind generaţii expirate! Nu zic ba, poate că şi unii dintre noi, cei cu părul alb, nu dăm întotdeauna dovadă de deschidere la nou şi nu suntem prea receptivi la curajul celor care îl promovează, dar cred că ar fi cazul să înlocuim tirania „mâinii invizibile a pieţei consumeriste” cu dialogul şi cu emulaţia valorilor.
Iar felul în care Sile Dinicu s-a exprimat şi s-a comportat în ceea ce îl priveşte pe foarte tânărul Florin Bogardo este şi rămâne un exemplu convingător.
Şerban Cionoff
