Un capitol important din sigilografia ecleziastică românească este reprezentat de sigiliile mănăstirilor. Pentru a aplica sau imprima sigilii pe actele emise, aceste așezăminte monastice au utilizat de la început tipare sigilare, dar, din păcate, dintre cele vechi s-au păstrat puține. S-au păstrat însă reprezentări ale unor sigilii. Un astfel de vestigiu sfragistic este și sigiliul rotund (40 mm), al Mănăstirii Argeșului[1], datat: 1666. Deoarece acest sigiliu a fost prezentat sumar, îl descriem amănunțit mai jos. El a fost imprimat în fum pe un document din 1712 octombrie 6[2]. Ca regulă, sigiliile instituțiilor ecleziastice și cele ale mănăstirilor conțin în câmpul sigilar, reprezentarea hramului bisericii-catedrale sau al bisericii mari din respectiva mănăstire [3]. Astfel, în câmpul sigilar este repezentată scena Adormirea Maicii Domnului [4]: în centru, jos, Sfânta Maria cu aureolă în jurul capului, înveșmântată în maforion și hiton ține mâinile împreunate pe piept întinsă pe catafalc aşezată pe un linţoliu decorat cu motive vegetale şi flori. În centru, sus, dincolo de catafalc în mandorlă cu raze, Iisus Hristos ţine pe braţul drept sufletul Mariei în chip de prunc înfăşat. Deasupra acesteia un serafim cu aripile deschise. Pe flancuri sunt reprezentați: sfinţii apostoli și arhierei, toți cu nimb. La capul Maicii Domnului stă Sfântul Apostol Petru, cu aureolă, înveșmântat în mantie, ţinând în mâna dreaptă cădelniţa şi cu mâna stânga tămâiază. La picioare, se află Sfântul Apostol Pavel, cu aureolă purtând mantie lungă și tunică. Catafalcul este aşezat pe dale de piatră poligonale, iar în fundal de o parte şi de alta a mandorlei se văd acoperişurile unor edificii religioase. Pe postament se află două sfeşnice identice. Sigiliul este datat: 1666. Prin conținutul emblemei, acest sigiliu se include în categoria sigiliilor de tip hagiografic. În exergă, între două cercuri liniare, este legenda cu slove chirilice în limba română: † ACEASTĂ PECETE A SFINTEI MĂNĂSTI [RI] [A] ARGEŞULUI 1666. Din punct de vedere al conținutului, legenda acestui sigiliu cuprinde în general, un text în strânsă legătură cu reprezentarea din emblemă: invocația simbolică (†)[5], apelativul sigilar (PECETE), epitetul (SFINTEI), denumirea așezământului monastic (MĂNĂSTIREA ARGEȘULUI). În ultimii 25 de ani sigilografia românească și-a lărgit mult sfera de investigație asupra sigiliilor ecleziastice. Cercetările sigilografice privind sigiliile mănăstirilor din România vor trebui să se ocupe mai mult de studierea lor, atât din punct de vedere al formei, cât mai ales al conținutului emblemei și al legendei.
Note bibliografice:
[1] Despre Mănăstirea Argeșului, vezi Vasile Drăguț, Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, București, 2000.
[2] Arhivele Naționale ale României, Serviciul Arhivelor Naționale Istorice Centrale, București, Fond Episcopia Argeș, dos.VII/54.
[3] Petronel Zahariuc, Note de sigilografie ecleziastică moldovenească, în Herb, Revista română de heraldică, Iași, I(VI), 1-2, 1999, p. 171.
[4] Maria Dogaru, Sigiliile mărturii ale trecutului istoric, album sigilografic, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976, p. 233.
[5] Invocația simbolică (invocatio symbolica) este constituită, de regulă, dintr-o cruce (†) numită și cruce-ajută, și apare la începutul textului legendei; vezi Dicționar al științelor speciale ale istoriei Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1982, p. 143.
Augustin Mureșan
