Fanfara Consiliului Raional Ialoveni (Republica Moldova), condusă sub bagheta magică a maestrului Grigore Vîrlan, va da semnalul începerii ediției a patra a Festivalului de Umor „Marin Cimponeriu”, care va avea loc, în acest weekend (17-18 august), în Foișorul de Muzică din Parcul Central al stațiunii Slănic-Moldova, cu începere de la ora 17.00.
Evenimentul este organizat de Primăria orașului Slănic-Moldova și este dedicat regretatului regizor, scenarist și actor, Petru Mircea Marin Cimponeriu, care a activat timp de aproape două decenii la Slănic-Moldova și de la a cărui naștere s-au împlinit în luna iulie, 87 de ani.
În semn de omagiu și apreciere, actori ai Teatrului ,,Ararat” din Baia-Mare, conduși de regizorul, scenaristul și actorul, Claudiu Pintican, care este fondatorul și managerul teatrului, vor pune în scenă două piese de succes: „Soacra cu trei nurori”, adaptată după povestea plină de farmec a lui Ion Creangă și „Piatra din casă”, adaptată după nuvela lui Vasile Alecsandri.
Din distribuție fac parte: Claudiu Pintican, Aurora Prodan, Sanda Mirela Savolsky-Florea, Camelia Strat-Blidar, Ruxandra-Georgeta Catricicău, Maria-Adina Moldovan, Nae Mihai și Dan Cordea. Scenografia și costumele: Teatrul „Ararat” Baia-Mare.
Încă de la concepere, Teatrul ,,Ararat” s-a vrut a fi un „teatru la comandă”, un „teatru de geamantan” care să poată prezenta spectacole nu doar pe scenele instituţiilor de profil, ci, mai ales, în spaţii neconvenţionale. Teatrul „Ararat” nu a jucat doar în Baia-Mare şi alte câteva oraşe din judeţul Maramureş, ci şi la Cluj-Napoca, Bucureşti, Iaşi, Oradea, Târgu-Mureş, sau Arad… dar și în afara graniţelor ţării; Frankfurt pe Main, Munchen, Stuttgart şi Augsburg, iar acum, la Slănic-Moldova.
Printre invitații evenimentului se numără și Adrian-Radu Cimponeriu, fiul lui Marin Cimponeriu, care va readuce în memoria celor prezenți, crâmpeie din viața și cariera artistică de excepție a tatălui său.
Prin grija aceluiași Radu Cimponeriu, cu ocazia edițiilor festivalului au fost puse la dispoziție mai multe documente și fotografii despre ceea ce a însemnat viața cultural-artistică a stațiunii Slănic-Moldova, în perioada în care au activat trupele muzicale și cele de artiști amatori, aflați sub coordonarea lui Marin Cimponeriu.
Deosebit de interesant și inedit este faptul că, unul dintre aceste documente, face referire, dar implicit și o legătură între prima piesă care se va juca sâmbătă de actorii băimăreni, adică „Soacra cu trei nurori”, cu o altă piesă de teatru, intitulată „Ochiul babei”, comedie în trei acte, de George Vasilescu, care preia nucleul narativ din basmul „Soacra cu trei nurori”, de Ion Creangă. Este vorba despre Caietul program al spectacolului cu piesa de teatru „Ochiul Babei”, din stagiunea 1963-1964, în care apar numele artiștilor amatori, realizările lor în plan artistic, ca și funcțiile pe care le ocupau la locurile lor de muncă! Iar după cum spunea Radu Cimponeriu, acesta a fost probabil, „cel mai longeviv spectacol care s-a jucat pe scena Teatrului Popular de Comedie din Slănic Moldova (din 1963 până spre finele anilor ’80), cunoscând atât variante multiple de distribuție, cât și formule regizorale și scenografice diverse, cea mai de succes fiind adaptarea muzical-teatrală de inspirație folclorică, care s-a aflat în repertoriul teatrului slănicean, de prin 1968 până spre finele anilor ’70”.
Demn de remarcat este și faptul că regia artistică a piesei ,,Ochiul Babei”, jucată cu mare succes la Slănic-Moldova ani de-a rândul, a fost semnată de profesorul de artă dramatică și unul dintre marii actori ai țării, Costel Rădulescu, onorat cu titlurile de „Artist emerit” și „Laureat al Premiului de Stat”, precum și de Marin Cimponeriu…
Petru Mircea Marin Cimponeriu (n. 3 iulie 1937, Cluj Napoca – d. 11 mai 1998, Slănic Moldova), a fost director al Casei de Cultură din Gataia, jud.Timiş (între 1958-1960), iar timp de unsprezece ani (1960-1971), director al Casei de Cultură Slănic-Moldova. Între 1971-1978 este regizor și actor la Teatrul Popular de Comedie din Slănic-Moldova; 1978-1983, director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Oneşti, director al publicaţiei ,,Curierul de Slănic”, periodic de informare turistică şi de divertisment.
Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, specializarea actorie- regie şi al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, Marin Cimponeriu a fost cel care a pus bazele activităţii culturale în Slănic-Moldova, prin înfiinţarea Casei de Cultură a oraşului şi a Teatrului Popular de Comedie, prima instituţie de acest gen din ţară. În decursul anilor de activitate, a asigurat regia şi scenografia a peste 70 de spectacole din cele mai diverse genuri (comedie, estradă, dramă, spectacole de poezie şi muzică), pentru cea mai mare parte dintre ele fiind şi autorul textelor.
A interpretat roluri principale în majoritatea spectacolelor care au fost prezentate de remarcabila echipă a Casei de Cultură şi a Teatrului Popular de Comedie, atât pe scena sălii de spectacole din Slănic Moldova, cât şi în cadrul unor reprezentaţii organizate pe numeroase alte scene ale ţării.
A fost dublu laureat al Festivalului Naţional de Teatru „I. L.Caragiale” şi laureat al primei ediţii a Festivalului Naţional al Umorului „Constantin Tănase”. A fost distins cu numeroase diplome, ordine şi medalii, care au constituit – alături de aplauzele sutelor de mii de spectatori pe care i-a încântat de-a lungul anilor cu evoluţiile sale scenice – o recunoaştere a eforturilor şi loialităţii faţă de actul artistic de calitate. Marin Cimponeriu a fost şi unul dintre iniţiatorii şi organizatorii tradiționalei manifestări folclorice „Festivalul Slănicului”, la care au participat anual ansambluri folclorice din toată ţara.
Marin Cimponeriu a mai fost distins și cu titlul de „Cetățean de Onoare al stațiunii Slănic-Moldova”. A fost căsătorit cu Adriana-Augustina Cimponeriu, metodist cultural si artistă, verişoară primară a poetului Nicolae Labiş. Unicul lor fiu, Adrian-Radu Cimponeriu este consultant în management și marketing, publicist și traducător. Este tatăl a doi băieți și este căsătorit cu Adriana-Angela Buciu, fiica îndrăgitei interprete de muzică populară, Angela Buciu, și a regretatului maestru coregraf, Valeriu Buciu.
P. S. Printre documentele și fotografiile atașate mai poate fi zărit și afișul Teatrului Popular de Comedie din Slănic-Moldova, care în 1971 se afla într-un turneu prin țară, cu spectacolul ,,Alo, la telefon… Slănicul!”. Pe afișul spectacolului se poate observa că, în afară de invitații speciali, respectiv marii interpreți Mihaela Mihai, Aurelian Andreescu și Horia Moculescu (cel care asigura și coordonarea muzicală a spectacolului), echipa teatrului condusă de Marin Cimponeriu, avea în componență, o orchestră și o trupă de dans modern proprie, precum și artiști amatori, interpreți de muzică ușoară și momente vesele, care împreună asigurau un spectacol de estradă cu o durată de peste două ore și jumătate și care, se juca, în cele mai multe orașe, cu sălile arhipline.
Romulus-Dan Busnea / UZPR