Jurnaliștii scriitori se vădesc, în spațiul destinat lor la sediul central al UZPR, comunicatorii de excelență care sunt în fiecare zi, emisari ai realității și ai experiențelor proprii, care întotdeauna sunt ieșite din comun și pline de esențe tari.
Proiectul „Clipa de lectură” își propune să sublinieze o dată în plus că jurnalismul este o profesie a versatilității. Centrat pe pilonul central al adevărului, al rostirii și transmiterii acestuia, profesia permite și o glisare spre celelalte genuri literare, fiind bine reprezentat, prin jurnaliști de calibru, în lumea fastuoasă a literaturii și în universul infinit al poeziei. Intrați cu condeiul lor riguros în meandrele publicisticii, jurnaliștii din UZPR îmbogățesc la infinit patrimoniul cultural al României, concentrând deopotrivă puterea și delicatețea condeiului, totul pentru a ilustra viața, așa cum este ea.
Într-o prezentare de excepție, realizată de Ovidiu Zanfir, susținută de o intrare muzicală compusă de Mihai Napu, povestea „Clipei de lectură” și a jurnalismului în tușe literare începe.
Primul jurnalist scriitor care deschide seria „Clipelor de lectură” este cunoscutul realizator de radio și televiziune Viorel Popescu, care aduce în actualitate „Viața ca un spectacol”. O tălmăcire a unei vieți dedicate radioului, dar și dragostei față de omul de lângă tine.
Urmăriți online, pe UZP TV, episoade interesante, chiar captivante, din demersul Editurii UZP de a oferi posibilitatea colegilor noștri – și nu numai, ieșirea spre publicul avid de noi lecturi. Periodic vor apărea noi și noi izbânzi ale autorilor de carte.
DEPARTAMENTUL COMUNICARE
1 comentarii pentru “Un nou proiect ONLINE „Clipa de lectură””
FELICITĂRI! O inițiativă demnă de toată atenția. UZPR – o echipă de profesioniști. FRUMOASE REALIZĂRI și în 2021. LA MULȚI ANI!