◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro16.11.2024

Jurnalistul Ioan Popescu, decanul de vârstă al Filialei Prahova a UZPR, omagiat cu ocazia celebrării centenarului echipei de fotbal
„Petrolul” Ploiești

Centenarul echipei de fotbal „Petrolul” Ploiești a avut o semnificație deosebită pentru jurnalistul Ioan Popescu, decanul de vârstă al Filialei Prahova a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Evenimentul a avut loc sâmbătă, 12 octombrie, la exact 58 de ani de la victoria petroliștilor, cu 3 – 1, împotriva celebrei Liverpool, campioana campioanei mondiale, Anglia. Printre actorii acelui meci legendar pentru fotbalul românesc s-au numărat jucătorii Ionescu, Boc, Florea, Mocanu, Pahonțu, Dincuță, Dragomir, Badea, frații  Dridea sau Moldoveanu, dar și fotoreporterul Ioan Popescu, dintre fotografiile căruia cea cu tabela de marcaj indicând scorul final a devenit o adevărată icoană pentru suporterii petroliști.

La aproape șase decenii de la acea zi magică pentru ploieșteni, pe arena „Ilie Oană”, fostele glorii ale galben-albaștrilor au făcut un tur de onoare, în aplauzele miilor de spectatori de toate vârstele. Nu l-au uitat, însă, nici pe cel care a surprins pe peliculă multe dintre momentele importante din istoria sportului prahovean, astfel că l-au luat cu ei și pe Ioan Popescu, așa cum puteți vedea din imaginile de la Centenarul Petrolului.

Iată că, deși ca jurnaliști suntem „condamnați” de multe ori să consemnăm subiecte efemere, scriind istoria clipei există și astfel de momente în care clipele magice devin istorice și odată cu ele își găsește și truda noastră locul în istorie. La mulți ani, Petrolul Ploiești, felicitări și multă putere de muncă, Ioan Popescu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *