PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE
- „Dacă te găseşti pe tine în funcţie de Dumnezeu e o găsire a ta în adevăr„. E naşterea ta în Dumnezeu – naşterea ta în adevăr. Toţi marii mistici, au învăţat că în eternitate, în adâncul lumii duhovniceşti se săvârşeşte un proces divin, în care apar relaţiile lui Dumnezeu cu omul: naşterea lui Dumnezeu în om şi naşterea omului în Dumnezeu, adânc în care se întâlnesc iubitorul cu iubitul. Acolo sunt adevărurile experienţei duhovniceşti, adevăruri vii, nu categorii metafizice sau subiecte antologice”. (Arsenie Boca (1910 – 1989),preot ieromonah, scriitor, pictor, gânditor creştin, duhovnic renumit)
- „O mare datorie a dumneavoastră şi a noastră a tuturora” este de a căuta „SĂ DEŞTEPTĂM” în cei care vin după noi „IUBIREA DE ŢARĂ”. Nespus de rodnică şi de înălţătoare este legătura aceasta sfântă, dragostea aceasta adâncă „de moşie şi de neam”. Ea a făcut tăria şi slava popoarelor, ea a dat istoriei cele mai strălucite pagini; sub farmecul ei tot omul se simte pururea mai puternic, mai dornic de muncă şi de luptă, numai gata de jertfă şi mai pregătit pentru fapte mari, ca şi cum „în pieptul lui ar bate inima întregului neam din care face parte.” (Alexandru Vlahuţă (1858 – 1919), scriitor şi publicist)
3. „Poţi pleca dintr-o casă, poţi pleca dintr-o ţară, dar nu poţi pleca din tine însuţi. Porţi cu tine peste tot şi casa şi ţara, aşa cum îţi porţi sufletul şi trupul”. (Antonie Plămădeală -numele de botez Leonida-(1925 – 2005), mitropolit, scriitor, gânditor creştin, om de cultură)
4.„Noi ştim că legea este bună, dacă se foloseşte de ea POTRIVIT LEGII. Ştiind aceasta, că legea nu este pusă pentru cel drept, ci pentru cel fără de lege şi răzvrătiţi, pentru necredincioşi şi păcătoşi, pentru necuviincioşi şi spurcaţi, pentru ucigaşii de tată şi ucigaşii de mamă, pentru omorâtorii de oameni, pentru desfrânaţi, pentru sodomiţi, PENTRU VÂNZĂTORII DE OAMENI, PENTRU MINCINOŞI, PENTRU CEI CARE JURĂ STRÂMB şi pentru tot ce stă împotriva învăţăturii sănătoase”. (Sf. Scriptură a Noului Testament Epistola întâia către Timotei – cap. 1, vers. 8-10)
Părintele Ilie