Nu că aș avea eu gură bogată, dar trebuie să recunosc cum că prima întrebare pe care mi-am pus-o după ce Petre Daea și-a început noul mandat de ministru al agriculturii și dezvoltării rurale a fost aceasta: când va fi și el cercetat de DNA? Nu de alta, dar avem precedentul Adrian Chesnoiu, tânărul și ambițiosul ministru care și-a propus să ajute concret și să stimuleze producătorii români. Și, în acest fel, să îi promoveze pe piață, așa după cum se procedează peste tot în lume. Că, prin asta, produsele autohtone intră în competiție cu cele provenite din afară este de la sine înțeles, că doar operează mâna invizibilă a pieței. Da, dar ce facem dacă acea mână este, la rândul ei, dirijată de alte mâini, mai invizibile și mai tari decât ea, ca să zic așa? Așa încât nu chiar fără rost niște oameni cu scaun la cap au făcut câteva simple legături între tenacitatea și consecvența cu care ministrul Adrian Chesnoiu își punea în practică proiectele și rapiditatea cu care procurorii DNA l-au pus sub acuzare pentru abuz în serviciu și permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității. Mai pe înțelesul nostru, al capetelor de locuitor, fiind vorba de faptul că ministrul Adrian Chesnoiu a cerut unor subordonați să le spună unor anumiți candidați subiectele la concurs. Candidați pe care, vezi bine, ministrul i-ar fi vrut pe anumite funcții. Ce a urmat, se știe: Adrian Chesnoiu a demisionat imediat și s-a pus la dispoziția procurorilor DNA.
După care, pas cu pas vorba clasicilor, uite că i-a venit rândul și lui Petre Daea, pe motiv că i-ar fi solicitat lui Adrian Chesnoiu, pe atunci ministru în exercițiul funcțiunii, să îl aibă în atenție pe un cineva anume. Acestea ar fi, deocamdată, datele care au fost date publicității și pe care Petre Daea nu a dorit să le comenteze. Motiv pentru care nu îmi permit să avansez supoziții… mai mult sau mai puțin rezonabile. O întrebare, însă, tot aș vrea să pun: dacă DNA avea la dispoziție înregistrările ambientale care dovedeau că Adrian Chesnoiu a primit acele solicitări de la Petre Daea, de ce nu le-a făcut publice atunci când PSD l-a nominalizat pe respectivul domn pentru a fi numit ministru al agriculturii și al dezvoltării rurale? Să fie, oare, o simplă coincidență între faptul că, imediat după ce a depus jurământul în fața președintelui Klaus Iohannis, ministrul Petre Daea și-a luat foarte în serios misiunea, asumându-și câteva ambițioase proiecte pentru susținerea producătorilor autohtoni și apariția în presă a informațiilor din care se poate înțelege că a pus și domnia sa o vorbă bună pentru un cunoscut sau cam așa ceva?
Fără doar și poate, procurorii trebuie să își facă treaba, iar dacă se vor stabili – pe probe solide, nu pe bănuieli! – încălcări ale legii, cei vinovați să răspundă. Dar dacă dacă tot am deschis discuția despre numirea pe posturi bine plătite de consilieri prin ministere și prin alte instituții ale statului de drept a unor persoane care fac parte din cercurile de cunoștințe și, mai ales, de interese ale unor barosani, nu pot să nu remarc faptul că, deși de-a lungul anilor presa a tot dat la iveală asemenea căftăniri ,,cu ochi și cu sprâncene”, abia acum onor procurorii DNA au luat taurul de coarne. Nu zic ba, s-ar putea să îmi joace mie memoria feste, așa că aștept să fiu contrazis. Fiind, în schimb, gata să ofer deloc exemple de duduci nurlii și de juni cu origine sănătoasă (luați, vă rog. termenul în accepția dată în lexicul capitalismului de cumetrie) care au ocupat posturi de la consilieri în sus numai și numai pe bază de Neo-PCR. Adică prin pile, cunoștințe și relații și, bineînțeles, prin încălcarea flagrantă a normelor în vigoare. Cazuri despre care, așa cum am menționat, presa a scris și a discutat, dar de care, până la cercetarea Adrian Chesnoiu și, mai nou, la nominalizarea lui Petre Daea în dosar, onor DNA nu a considerat că poate și trebuie să se ocupe.
Ceea ce, place sau nu place unora sau altora, din nou ne duce cu gândul la justiția cu două sau mai multe viteze.
Șerban CIONOFF