Pe Eminescu l-am cunoscut din fragedă pruncie, când mama ne-adormea un pic, cu „Somnoroase păsărele”. Am aflat de la părinţi, profesori şi din opera lui, că era ca un „Făt-Frumos din lacrimă”, un tinerel frumos, tras ca prin inel, cu faţa luminoasă. Dar de fapt, ne-am dat seama, până la urmă, că era chiar el, poetul nepereche.
Contemporanii lui îl admirau pentru talentul şi măiestria în mânuirea versului, pentru talentul în interpretarea cântecelor populare româneşti, prin profunzimea gândirii filozofice.
L-am reîntâlnit pe Eminescu, când eram mari, la vârsta primelor iubiri, brodând esenţa unei firi „în lacul lui, cu-albastra-i floare”. Pe băncile şcolii l-am studiat şi am încercat să-l înţelegem, dar am înţeles doar o fărâmă din opera lui, pentru că era un „poet întreg” al neamului românesc. A lăsat moştenire urmaşilor o operă fabuloasă, a lăsat o limbă română perfectă, pe care a introdus-o în universalitate.
Mereu ne raportăm la Eminescu, găsindu-i în opera lui noi sensuri artistice şi filozofice. Nu ne săturăm de Eminescu. Dacă îl căutăm pe pământ, îl vom găsi în codrii deşi, în lacuri şi izvoare, în cântul păsărilor, dar şi al marilor cântăreţi, îl vom găsi seara pe deal sau pe aleea plopilor fără soţ. Dacă îl căutăm pe cerul înstelat, îl vom vedea în Luceafăr şi un întreg univers.
Îl vom găsi pe Eminescu şi atunci când pătrundem în istoria zbuciumată a neamului românesc, în lupta continuă, plină de jertfe supreme, pentru refacerea unităţii într-o singură ţară, Dacia (România Mare). Prin opera lui, poporul român a ajuns în universalitatea lumii.
Prin frământările noastre de zi cu zi, abordându-l pe Eminescu, ne dăm seama că de fapt, Eminescu este în noi. Cu cât ne apropiem mai mult de sensul vorbelor sale din carte, ni se pare că el este tot mai departe, depăşind orizontul cunoaşterii noastre. Eminescu a fost un mare vizionar, a trasat cu limpezime neegalată calea de urmat pentru definirea ca ţară a naţiunii române.
Limba şi credinţa au constituit stâlpii fundamentali în supravieţuirea peste veacuri a românilor, care au ajuns în acel magic an 1918, să-şi îndeplinească visul de aur, Marea Unire. Acelaşi Eminescu ne-a învăţat cât de necesară este cunoaşterea istoriei acestui neam, pentru cunoaşterea prezentului şi încrederea în privirea spre viitor. A avut un mare rol în reformarea învăţământului românesc, în secolul al XIX-lea.
Acum, facem apel la Eminescu, pentru a afla cine am fost în cei 100 de ani de la Marea Unire. Tot Eminescu ne poate învăţa, prin viziunea lui, ce trebuie să facem şi în următorii 100 de ani. Un lucru simplu trebuie să facem, să ascultăm de Eminescu.
Pentru români, Eminescu rămâne un vis, un Titan, şi în cultură rămâne de neatins. Mereu trebuie să-l căutăm pe Eminescu în trăirile noastre, căci fără el am fi cu toţii goi.
Până la urmă o să-l găsim pe Eminescu, căci „Eminescu este chiar în noi”!
colonel (r) lector univ. dr. ing. Constantin AVĂDANEI
Preşedintele Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”
