Luni, 13 aprilie 2020, ”Sfânta și Marea Luni”, în calendarul creștin, am fost spectator de la distanță, dacă îmi permiteți să numesc Viena orașul depărtatelor nostalgii, al Seratelor Eminescu, Ediția Princeps !
Le-am numit astfel, marcând în termeni livrești lansarea primei ediții on line a acestei lunare laolaltă reuniri de suflet a iubitorilor de Eminescu.
Desfășurat ritmic, în scurgerea nesincopată a celor 7 ani de existență, evenimentul marca Doru Dinu Glăvan, a devenit un ”must-see” în peisajul caleidoscopic al evenimentelor culturale românești, coagulându-se treptat în conștiința colectivă drept o formă de reviriment spiritual, de rejectare a tendințelor de ocluziune a gândirii ”Luceafărului”, încercare din fericire neizbutită, articulată din păcate de unii în spațiul public cu infatigabilă neobrăzare.
Seratele eminesciene sunt o manieră elegantă, înțeleaptă și cuminte de reacție ”asimptomatică” în fața încercărilor de aneantizare a operei eminesciene, direcționate de efemere ”corectitudini politice”.
Așadar, Serate Eminescu sunt de ținut minte nu doar sub aspectul periodicității temporale, ca reuniune mensuală a acestor purtători ai uleiului de mir ai posterității eminesciene, ci în paradigma modernismului de extracție cibernetică, se configurează ca un miraj astral, de strălucire selenară.
Desfășurate nu întâmplător în Săptămâna Patimilor (coronavirotice), transmisia acestor serate online este un veritabil mesaj ”urbi et orbi” al UZPR-ului către Cetate și către Lume, un miracol viu, demonstrând că breasla jurnaliștilor este în prima linie a luptei pentru lumină, adevăr și dreptate.
Pe alt plan, putem spune că am asistat la un eveniment istoric, adică la nașterea primei forme de ”broadcasting” a UZPR-ului.
”Seratele Eminescu”, care puteau fi definite până mai ieri, alaltăieri drept un spectacol intelectual, ”one- to –some”, a devenit acum un fenomen ”one-to-many”.
Desigur, unii ar putea crâcni, spunând șoptit că fiorul seratelor este inefabil, fiind trăit doar ”live”, doar prin prezența ”in situ”. Nu cred că este corect să gândim astfel, eu trăind la orele 17,00 aceleași emoții, de parcă aș fi fost prezent în sala ICR din București. De aceea, îmi permit să mă îndoiesc în privința argumentelor contrare, evocând un experiment precedent, căruia – într-un fel – aveam să îi fiu naș și părtaș, realizat de Radio România Cultural, Secția Teatru, din inițiativa admirabilului regizor Mihai Lungeanu.
Evoc cu plăcere acest nume, fiindcă maestrul Mihai Lungeanu este cel care a inaugurat, marți, 10 decembrie 2013, la Teatrul Mignon din București, prima ediție a Seratelor Eminescu, punând în scenă spectacolul lectură, pe textul ”Interviu cu Mihai Eminescu”, de Miron Manega.
Prin urmare, în urmă cu un deceniu și mai bine, împătimiții Teatrului Radiofonic se reuneau săptămânal la Majestic, pentru a asculta înfiorați spectacole înregistrate, aflate în fonoteca de aur a radioului sau chiar premiere absolute. Repet, spectacolul era înregistrat, dar cei prezenți trăiau din plin bucuria de a comenta, la sfârșitul ediției, tot ceea ce au trăit, simțit.
Aceleași efect l-a generat, sper, ediția primă, online, a Seratelor Eminescu, oferindu-ne posibilitatea ca, prin acest proiect modern, în același timp un curajos demers de ordin jurnalistic, să revedem, reauzim, ”ad libitum”, oriunde ne-am afla, de câte ori voim, voci, figuri și idei ale unor personaje contemporane.
”Fugit inreparabile tempus”, spunea Publius Vergilius Maro (Virgiliu), de aceea vreau să îmi închipui că ”Seratele Eminescu” vor deveni o frântură de nemurire, ”sub specie aeternitatis”.
Ah, ce dor îmi este de gândurile, imaginea, vocea regretatului mare cărturar, scriitorul și profesorul Mihai Diaconescu ! Sper din tot sufletul să se fi păstrat fragmente filmate, înregistrări video sau audio, păstrând pentru viitorime dizertațiile, memorabilele sale discursuri și demonstrații de magistru, de erudit fără pereche, inegalabil în rostire și trăire, ce ar putea fi rememorate într-o viitoare ediție a acestor serate.
În fine, adresez încă o dată cuvinte de recunoștință celor care au făcut posibilă punerea în practică a inițiativei domnului Doru Dinu Glăvan de a păstra vie flacăra acestor serate, dându-ne și nouă, celor de peste mări și țări, șansa de a lua lumină de la cei ce îl slujesc pe Eminescu.
O dovadă că proiectele inovative infirmă așa zisa ”încremenire în proiect” dâmbovițeană, în vremuri de carantină.
”În situații de forță majoră, UZPR-ul a dovedit capacitatea de a fi ea însăși o forță majoră” ! Q.E.D.
În încheiere, adresez Felicitări cordiale și urări pascale tuturor membrilor jurnaliști !
Dan Toma Dulciu / UZPR Viena
