O coincidență fericită a făcut ca prima reuniune a prietenilor și colaboratorilor revistei Curtea de la Argeș, după doi ani de pandemie, să se desfășoare exact la data (11 iunie), și „chiar la ora” când, cu 174 de ani în urmă, la București, clopotul Mitropoliei a vestit „clipa mântuirii”, chemând „norodul” la prima revoltă cu adevărat națională din istoria modernă a României. Evenimentele acelor zile, relatate pe larg de istoricul Constantin C. Giurescu în cartea sa Istoria Bucureștilor (Editura pentru Literatură, 1966), au fost evocate și la Curtea de Argeș de către generalul (r) Mircea Chelaru, un prieten apropiat al U.Z.P.R., care a expus cu acest prilej și o replică a Steagului Revoluției, un tricolor având înscrisă deviza Dreptate și Frăție!, cu caractere de tranziție.
În esență, revolta pașoptistă, începută, cum spun istoricii, „la orele 17 ale amiezii” s-a sfârșit la miezul nopții, când, avându-i de o parte și de alta pe doi politicieni, (întâmplător) cu ascendențe muscelene, Nicolae Golescu (1810-1877, viitor ministru de Interne în Guvernul revoluționar), și Ion C. Brătianu (1821-1891, fost al 14-lea prim ministru al României, două decenii mai târziu), domnitorul Gheorghe Bibescu (1804-1873, ultimul conducător „regulamentar” al Țării Românești) a semnat destituirea vechiului guvern, și instaurarea Guvernului revoluționar, din mai care făceau parte Ion Heliade Rădulescu, Ion Câmpineanu, Bălcescu, Ștefan Golescu ș.a.
Imediat, Golescu „comunică poporului” vestea „ce îi umplu pe toți de bucurie”, și cu toții se îndreptară spre Cazarma Malmaison (pușcăria orașului – n.n.) să-i elibereze pe întemnițați.
Pentru noi, jurnaliștii, Proclamația de la Islaz (rostită la 9 iunie 1848, de preotul Radu Șapcă, devenit în imaginarul colectiv Popa Șapcă) are și o semnificație aparte, deoarece unul din „puncturile” sale prevedea Libertatea absolută a tiparului, cu alte cuvinte: „Fiecare român e slobod a vorbi și a scrie asupra tuturor lucrurilor”. Câte din aceste idealuri a devenit și realitate, mai rămâne de discutat! Cert este că, în cuvântul său, generalul (r) Mircea Chelaru a ținut să sublinieze că istoria nu e reamintire ci trăire curată, transcendentă, în spirit și în fapte.
Despre revista Curtea de la Argeș, ajunsă parcă pe nesimțite, în al XIII-lea an de apariție, fondatorul și, practic, fac-totum-ul ei, academicianul Gheorghe Păun obișnuiește să spună că este o publicație pan-românească, plasată sub semnul Podului de Reviste, sintagmă lansată în 2011, chiar la Curtea de Argeș, de regretatul poet basarabean și universal, am spune, Nicolae Dabija. Ca dovadă, au fost prezenți la aniversarea revistei, scriitori și jurnaliști din toate provinciile României Mari, cea mai consistentă delegație fiind chiar din Basarabia, în frunte cu compozitorul Eugen Doga, românul despre care I.P.S. Calinic al Argeșului și Muscelului, prezent la manifestare, spunea doar atât: „El este exemplul cel mai strălucit al continuității transcendete a geniului românesc”.
Alături de maestrul Eugen Doga, au „revenit” la Curtea de Argeș, prietenii revistei, jurnalista Raia Rogac, Eugenia Tofan, purtător de cuvânt al Academiei de Științe a Moldovei, actori, cantautori, o delegație „de suflet” ce a încântat publicul local, prezent în număr mare la Casa de Cultură „George Topârceanu”, din localitate. Din Voivodina (Serbia), au venit, însoțite de Florian Copcea, directorul Festivalului Internațional de Literatură „Mihai Eminescu”, de la Turnu Severin (cel mai longeviv din țară, funcționând din 1990), scriitoarele Mariana Stratulat și Marioara Sfera, reprezentantele comunității românești și (mai nou) redactori-responsabili ai publicației și Casei de Editură Lumina, ce apare neîntrerupt, de 75 de ani, în țara vecină.
Despre numărul și mai ales despre palmaresul invitaților, jurnaliștilor, șefi de publicații, scriitori și artiști plastici se poate spune doar atât: „Am fost cu toții acolo unde a bătut inima românismului”. Precaut, academicianul Gh. Păun ne-a dat, în context, cuvântul, selectiv și parcimonios, parcă spre a nu stârni și alte sensibilități ascunse.
Oaspetele de onoare al întâlnirii, compozitorul Eugen Doga a trecut cu ușurință de la statutul de vedetă la cel de prieten. Născut la 1 martie 1937, în Transnistria, maestrul Doga este cu adevărat un artist internațional: compozițiile sale celebre, valsurile intrate în Patrimoniul imaterial al UNESCO, cântecele pe versurile lui Mihai Eminescu și Veronica Micle, baletul Luceafărul, sau muzica unor filme celebre, de la Șatra, la Maria Mirabela, și multe altele, i-au adus notorietatea.
Prieten al UZPR, Eugen Doga a venit la Curtea de Argeș însoțit și de doamna ambasador Iuliana Gorea-Costin, veritabil purtător de cuvânt al Uniunii noastre, ce ne-a amintit tuturor că, în prag de Mărțișor, dar și de Dragobete, UZPR a tipărit două albume ilustrate în cinstea maestrului, Dimensiunea unui dar providențial (autoare, Eugenia Tofan) și Contemporan cu eternitatea, lansate la Chișinău, dar și la Bookfest, București.
În încheiere, merită semnalat un episod neinclus în programul oficial al manifestării. Prezent la Corbii de Piatră, la mânăstirile rupestre din zona submontană a Argeșului, Eugen Doga a fost întrebat timid de o localnică: „Dumneavoastră sunteți marele compozitor?”. A fost, povestea emoționat academicianul Gh. Păun, martor la întâlnire, „mai mult decât orice diplomă sau medalie primită de maestru vreodată”. Parafrazându-l pe Eugen Doga, l-a ajuns din urmă „dulcea și tandra fiară” a succesului.
Sau, dacă vrem, a fost glasul Mamei-Țară, ce și-a recunoscut Fiul. La mulți ani, Eugen Doga!
Marian NENCESCU
