…Cum, Dom’le, e Roland Garros si nu Simmone Garros!…Si Simmone cu doi de „m”!…Si Simmone e cu „a” in final si nu cu „e”…
Ah!, gazetarii astia de ocazie, aparuti din toate labirinturile chaotice ale intregului Occident, din ce in ce mai repetent si insolent…
…Posibil daa, posibil nuu, dar Simmone ( Roland ) Garros este istoric si memorabil, dincolo de subiectivitati inerente, si mai ales prin obligativitatea obiectiva a unui romano – american, care a suferit 50% – 50% intru Simmone si Sloane ( admirabila ” americanca, care la 4-4 in setul doi a fost la doua ghemuri de visul de Champs Elisee…)
Am urmarit finala in inegalabilul mioritic a lui C.T. Popes-KO!( creator de emotionalitate si Simmonalitate, transformat din comentator in traitor, greu reproductibil ) apoi in contextul English ( two great fighters of Grand Slam, remembering Chris Evert, Davenport, Sisters Williams ) si reluata apoi de Legende Boris Becker ( Zimmone als wahre Nationalheldin, Nadia als Perfekt Ten, und Ion Tiriac als unbeschreibar )…
Revenind intru rescrierea lui Simmone, intr-o alta dimensiune, incerc ca modest anthropolog si sapientolog sa concluzionez;
1- Simmone este un fenomen uman, fiindca la 160 de cm nu poti deveni numarul unu in tennis, dominat de forte musculo- articulare de la cel putin 170 de cmm in sus, numai prezentind o serie de extra calitati – munca, efort, talent, insumate intr-o ambitie de execeptie…
2- Simmone rastoarna physicul si biophysicul din anatomiile bipede, physiologizind performantul dincolo de rationalul stiintific si rece, care nu pot crede asa ceva ca real…
3- Simmone are puterea autodepasirii, crezind in ceva de dincolo de sine, in temporo – spatialitatiile din ea insasi pe care nici ea nu le cunoaste, stupefiind, uluind si uitind sa tresara la propriul imposibil…
4- Cind, acum 12 ani am prezentat un proiect de cercetare video-anatomizat la Federatia Romana de Tennis, cei diriguitori au tresarit,
s-au codit si au dat-o dupa tufis…Din specificurile balcano – mioritice…
In acest sens, eu trebuie sa scriu altfel intru Simmone, sa gindesc altfel lovitura de spirit gladiatoric in aceeiasi, si sa sper intru Wimbledon, acel grass – field advers, ce ne lipseste inca, desi venim de pe toate pajistile si cimpiile verzi din Miorithicum…
HAI SIMMONE!!!
Augustin Ostace / UZPR /
Germania
