Perioada premergătoare Crăciunului este, poate, cea mai frumoasă din an: pretutindeni se aud colinde, clinchete de clopoței, râsetele cristaline ale copiilor. Pe scurt, plutește în aer o atmosferă de sărbătoare, potrivită pentru Nașterea Domnului. Deoarece, înainte de toate, asta serbăm pe 25 decembrie, nu faptul că se adună familia în jurul bradului și cântă, nici venirea lui Moș Crăciun, nici pregătirea unor „bucate alese” de către mamă – eventual împreună cu bunicile.
Parcă și colindele de odinioară și-au pierdut farmecul, poate și pentru că, acum, toată lumea pare foarte grăbită, pierzând din vedere esențialul, și anume să se bucure de sărbători.
Am mers în perioada trecută printr-un oraș „ultraaglomerat”, cu oameni nervoși și triști, și am văzut, lângă cel mai mare magazin din centru, un copilaș de vreo șapte sau opt ani, îmbrăcat în Moș Crăciun, care se străduia să intoneze un colind și care cerea bani tuturor trecătorilor. M-am întrebat, firesc, cum de acel copil nu era la școală, pentru că nu era vacanță și nici nu părea măcar absolvent de liceu. Inutil să spun că lumea trecea rapid pe lângă acel copil fără să-l observe și, mai ales, fără să-l asculte.
Din păcate, uneori, astfel de imagini ne determină să nu-i mai primim cu aceeași plăcere, sau poate chiar deloc, pe adevărații colindători. Rămânem nepăsători față de tradițiile noastre și, așa, pe nesimțite, ni se provoacă o indiferență față de toate obiceiurile noastre strămoșești. Este o mare greșeală, întrucât dispare frumusețea sărbătorilor de iarnă, copiii noștri nu mai știu ce sărbătorim, cu adevărat, de Crăciun, totul pare căzut în desuetudine pentru cei mai mulți, în timp ce alții se bucură doar de avantajele materiale pe care le presupune colindatul.
Îmi aduc aminte cu bucurie de copilărie și, mai ales, de perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, când mergeam cu Steaua, cu Plugușorul iar, în prima zi a Anului Nou, cu Sorcova. Toată lumea ne primea fericită și ni se dădeau mere, nuci, covrigi și, uneori, ciocolată sau bani.
În zilele noastre, a devenit o modă să se meargă la colindat cu boxa. Acest lucru presupune ca pe fundal să fie redată o melodie, poate chiar una deosebit de frumoasă, iar, pe lângă muzica dată foarte tare, mai strigă, fals, neplăcut, și „colindătorul”. Astfel, s-a transformat colindatul nostru într-un țipăt care înlocuiește melodiile binecunoscute de altădată.
Nu de puține ori mi s-a întâmplat să le dau colindătorilor cozonac, portocale și fie să-mi ceară, pur și simplu, bani, fie să găsesc pe toate palierele aruncate mere, cozonaci, nuci și portocale, în semn de protest că nu au primit cea ce își doreau.
Mi-aș dori ca noi, românii, să ne păstrăm nealterate tradițiile strămoșești și să nu lăsăm pe nimeni nici să le schimonosească și nici să le înlocuiască, pentru că avem niște obiceiuri atât de frumoase, de care ar trebui să fim mândri. Este, însă, datoria noastră să-i învățăm pe copii atât însemnătatea Crăciunului, cât și cum trebuie să-l sărbătorim cu adevărat, fără să așteptăm ca internetul sau televizorul să o facă în locul nostru. Asta presupune să ne informăm noi înșine înainte de a vorbi cu ei și să ne petrecem timpul, rodnic, cu toți cei dragi ai noștri. Sărbătorile reprezintă perioada în care lăsăm deoparte preocupările noastre mărunte, încercăm să stăm cu familia și să Îi mulțumim Domnului pentru tot ceea ce ne-a dat și, mai ales, pentru darul cel mai de preț pe care ni L-a făcut, Nașterea Fiului Său.
Cuvintele marelui istoric și arheolog Vasile Pârvan ar trebui să ne rămână în suflet tuturor: „Fără tradiție nu există cultură: nici omul simplu, nici geniul nu pot crea fără tradiție”. Iar noi avem de creat un viitor frumos, măcar pentru ei, pentru copiii noștri.
