IOAN VASIU: Domnule profesor, sunteți un artist plastic apreciat și bine cunoscut în județul Hunedoara și nu numai. Când și în ce împrejurări ați început activitatea artistică?
VALENTIN LĂDAR: Desenez din fragedă copilărie și spun asta bazându-mă pe desenele păstrate de mama pe când încă nu împlinisem doi ani. La grădiniță eram îndemnat să desenez cai, pe care educatoarea noastră îi arăta la inspecțiile apărute. Dar,firesc este să consider activitatea artistică ca o preocupare conștientă și consecventă abia după terminarea liceului, când am început o pregătire sistematică sub îndrumarea maestrului Aurel Nedel, continuată cu admiterea și studiul în cadrul Facultății de Arte Plastice „N.Grigorescu” din București.
I.V.: De la cine ați moștenit acest talent?
V.L.: Un frate al tatălui picta, ca autodidact, cu realizări pe care le socot naive, dar în orice caz cu bucuria lucrului cu pigmenții, cu mulțumirea transpunerii în imagine a unei idei, cu mândria de a primi apreciere când dăruia cuiva un tablou al său. Alt frate, al mamei, desena. Înclinarea spre grafică și spre linia cursivă, expresivă a fost în repetate rânduri un stimulent pentru percepția mea de copil. Poate că și lor le datorez o parte a evoluției mele.
I.V.: Care sunt cele mai importante expoziții la care ați participat în decursul anilor?
V.L.: O vreme am participat activ la expozițiile filialei U.A.P. din Deva. O vreme însemnând de la absolvirea studiilor (1978) până în 2010. Am expus în Orăștia natală, am participat cu lucrări la expoziții în țară (Reșița, Craiova, București, Hunedoara etc.), am expus în Austria, Germania, Elveția și voi continua să pictez pentru bucuria pe care o descopăr lucrând. Pentru mine e importantă fiecare ieșire în public, o tratez cu seriozitate și socot că sunt dator cu o astfel de abordare față de omul care a făcut efortul de a intra în sala de expoziție. Dacă ceea ce fac place sau nu, asta este o cu totul altă dimensiune ! Ceea ce expun trebuie să treacă prioritar prin cenzura proprie. Și îmi amintesc de o remarcă atribuită lui Picasso : „Dacă ar exista un singur adevăr, nu s-ar putea picta sute de tablouri cu același subiect !”. În vara acestui an mi-am făcut un cadou la aniversarea a 70 de ani printr-o expoziție cu acuarele și desene, deschisă la fosta Sinagogă din Orăștie. Împreună cu vizitatorii invitați, momentele de bucurie împărtășită sunt o răsplată pentru orele de trudă din atelier.
I.V.: Amintiți vă rog câteva dintre premiile obținute cu lucrările dumneavoastră de artă plastică.
V.L.: De dată recentă (11.09.2024) a fost Premiul de Excelență în pictură, acordat de Primăria Orăștiei, poate ca o recunoaștere a activității plastice pe plan local. Mi-ar plăcea să cred că e așa.
I.V.: Știu că în urmă cu mulți ani ați lucrat alături de regretatul artist plastic Aurel Nedel la realizarea unui basorelief pe fațada unui bloc de locuințe din centrul Orăștiei. Detaliați puțin acest lucru.
V.L.: Deliberat nu am reformulat întrebarea. E necesară o precizare, o fac fără aroganță, dar deseori se întâmplă această confuzie. Fațada blocului în discuție e ornată cu un placaj ceramic. Plăcile sunt gresii de 10×20 cm, glazurate asemenea faianțelor din băile noastre. Ansamblul, numit „Strămoșii”, a fost realizat în vara anului 1987 în Cluj, la „Sanex”, după un proiect al maestrului Nedel. Fiecare placă de gresie este unică, a fost pictată ca parte a ansamblului vizibil pe bloc, într-un efort susținut pe parcursul a două luni de către maestrul și ajutoarele sale: fiul Vladimir, studentul la Arte Florin Stoiciu și subsemnatul. Provocarea majoră a constat din săptămâni de probe cu pigmenții ceramici care, înainte de arderea în cuptor, se prezintă ca o masă păstoasă de culori variind de la gri spre gălbui. Culoarea finală se obține în urma arderii în cuptoare la 1400 grade, multe ore la rând. Experimentele noastre cromatice trebuiau notate și înregistrate riguros, pentru ca rezultatul final să fie cel dorit și să putem obține raporturile de culori propuse prin proiect. Noi am văzut lucrarea în ansamblu abia la vremea montării ei pe perete… Cred că vă imaginați că fiecare placă a primit pe dosul ei un număr, al rândului din care făcea parte și a poziției pe rând! A fost deopotrivă o provocare, iar pentru mine o ocazie de a învăța de la cel care mi-a fost mentor, părinte spiritual, naș de cununie și model în existență. Am avut acest noroc!
I.V.: Ce alte pasiuni mai aveți pe lângă arta plastică?
V.L.: Cred că deja de notorietate pentru cei care mă cunosc este asocierea cu motocicletele, care m-au fascinat de pe la 15 ani, fascinație care n-a pălit nici după 70 ! În decursul timpului s-a schimbat doar preferința pentru terenul de joacă; m-am îndepărtat de șosea, m-am temperat ca ritm și parcurg cu bucurie trasee de munte, de dificultate medie, unde descopăr locuri de liniște, peisaje pe care le iau cu mine pe peliculă ori în amintire și uneori le transform în imagini pictate. Un pom, un grajd, un cal pot fi surse de inspirație la fel ca un asfințit ori un chip cu o expresie remarcabilă. Frumosul e în preajma noastră, depinde de noi să exersăm descoperirea lui. Uneori nu-l vedem, deși poate fi la o lungime de braț… Și aș vrea să mai spun ceva: cu trecerea timpului ne-am dori să fructificăm rezultatele experiențelor noastre, mereu mai bogate. Adică, să devenim mai înțelepți! Poate că abia în acest fel ne dăm seama cât de multe ar mai fi de aflat și cum trece implacabil timpul – e un gând care mă urmărește tot mai des văzând cât descoperi și cât de mult mai e de descoperit ! Mă bucur că domeniul picturii oferă cu generozitate direcții de cercetare, că poate fi practicat pe întreg parcursul existenței, că cel mai frumos tablou din mintea ta e cel pe care nu l-ai pictat încă și oricât ai fi de experimentat te așezi cu înfrigurare și emoție în fața pânzei sau foii albe.
