„Armonii vizuale”, Bacău

La Galeriile „Alfa” ale Muzeului de Artă din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu“ Bacău a avut loc marţi, 10 septembrie 2024, vernisajul expoziţiei de artă plastică „Armonii vizuale”. Personal, consider că a fost prilejul perfect pentru a-mi da seama, pentru încă o dată, de faptul că în momentele cu adevărat importante, în „arealul” cărora se stabilesc legături dintre cele mai intime, cu încărcătură sufletească, e nimerit să lași în primul rând inima să vorbească, drept pentru care, în mod firesc, cuvântul pe care l-am rostit a îmbrăcat haina confesiunii, s-a dovedit a fi încărcat subiectiv, devenind el însuși semn al bucuriei.

De cum am pășit într-una din zilele de dinaintea evenimentului în spațiul expoziției, mi-am dat seama că cel mai nimerit este nu de a vorbi punctual despre lucrări, scoțând în evidență reușitele sau aspectele mai puțin plăcute, ci de a surprinde o stare de grație, de a așeza întregul semnificat sub semnul unui frumos care se cere (re)descoperit.

Chiar dacă titlul expoziției pare să folosească o sintagmă des uzitată, acesta propune în fapt și în maniera cea mai sinceră receptorului o agapă, la care sunt invitați toți cei care au disponibilitatea de a căuta și a prețui metamorfozele frumosului. Plecat dinspre triada platoniciană adevăr – bine – frumos, actul artistic pare să aibă prin asemenea „armonii vizuale” puterea de a reinstaura firescul. Nefiind deloc în ton cu exercițiile demitizante în atâtea alte rânduri mult prea la modă, departe de haos, aleatoriu, hibridizare, cei care expun dovedesc aici un crez puternic într-o matrice a valorilor consonante, evitând atonalul ori trăirile paroxistice. Neadmițând strălucirea de o clipă, par a găsi temei în construcție, în dorința de a oferi, de a purta mai departe… E binecunoscut, cuvântul „armonie” are un istoric bogat: el e preluat în limba română din franceză, în timp ce franceza, la rândul ei, îl preluase din latină. Dar… pentru încă o dată, păstrându-i în mare sensurile, latina îl împrumutase din greacă, acolo unde cuvântul „armonie” exista în forma ἁρμονία (harmonia). În muzică, se referea la acordul plăcut al sunetelor, la combinarea armonioasă a notelor într-o compoziție muzicală. În general, și nu neapărat în sfera artelor, sugerează o potrivire perfectă, o îmbinare armonioasă a elementelor, fie că este vorba de relații interpersonale ori de sensurile unor idei. Căutând asemenea „acorduri”, am fost conștient că nu îmi voi putea niciodată explica rațional frumosul. Vocea profetului ne amintea parcă la fiecare pas că „frumusețea nu poate să fie judecată de oameni!”

Și totuși… ce e frumosul? Avem uneori rezolvări provocatoare, cumva ludice, deși într-un final, cele rostite sunt încărcate de har, de înțelepciune. Iată, spre exemplu, un mic fragment din Sf. Dionisie Areopagitul: „Iar frumosul ca atotfrumosul și suprafrumosul și pururea existent şi același frumos nu devine, nici nu se pierde, nici nu crește, nici nu se vestejește, nici nu ia ceva frumos în altceva urât, nici nu e o dată iar altădată nu, nici nu e față de ceva frumos iar față de altceva urât, nici nu e acum, iar acum nu, ca uneori fiind frumos, alteori nu, și ca fiind unora frumos, iar altora nefiind frumos, ci aceluiași e în sine cu sine, de același unic chip, fiind pururea frumos și având în sine mai înainte de tot frumosul, în mod superior, frumusețea izvorâtoare”. Alteori, „rezolvări” poate la fel de „corecte”: Tzvetan Todorov (și nu numai el!) ne arăta destul de explicit că orice operă naște  un narativ care se situează din start în dialog, că are un caracter dialogic. Cel care receptează actul artistic nu va putea niciodată să îl analizeze rupându-l de suita alterităților sale, astfel că cercul hermeneutic al criticii dialogice este ad infinitum. Sunt de acord că perspectiva dialogică de interpretare implică dialogul în condițiile lumii organizată polifonic. Evident, până la urmă, totul comunică și se comunică.

Probabil mai ales în datele prezentului, cel ce intră într-o expoziție, ar trebui să conjuge trei modalități mai mult sau mai puțin distincte de a fi: să fie omul lui Martin Buber (în fața Celuilalt), omul lui Kierkegaard (în fața lui Dumnezeu), omul lui Heidegger (dispus să se contemple în oglindă, să fie atent la propriile transformări). Legându-se paradoxal și de spusele lui Sf. Dionisie și de cuvintele lui Todorov, armoniile pe care le-am întrevăzut pe 10 septembrie la Bacău nu sunt neapărat la nivelul temelor, motivelor folosite etc., dar ne invită să conștientizăm legătura directă cu niște repere cât se poate de solide pe care, din păcate, omul zilei de azi le-a lăsat în urmă. De ce nu, în linia lui Borges, aș putea spune că fiecare dintre noi trăiește și moare repetând o scenă, arta fiind întrucâtva și un limbaj de repetiție.

Am văzut în lucrările expuse în special multă sensibilitate, bogăție cromatică dar și rețineri cuvenite, apetență pentru convențional, pentru macro și defocalizări accentuate, pentru gravură, lucrări care se află la granița cu printul ori exerciții de geometrizare a întregului univers, am surprins universul rural dimpreună cu tradițiile sale, am văzut și peisaj urban care m-a trimis către curentul retro sci-fi. Între număr și cuvânt, dinspre culoare și sunete sincron au coborât în expoziție armonii subtile.

Porniți cândva pe drumul uceniciei dar având de acum CV-uri care impun și mărturisesc un drum ascendent, încununați cu laurii studiilor universitare și postuniversitare, cei 14 artiști plastici expozanți  – Mihnea Baran, Augustin Cojocaru, Carmen Dima, Viorica Florian, Oana Sechel Ichim, Cristian Lascăr, Dorin Macovei, Ioan Măric, Iosif Mititelu, Petronela Mihalcea, Florentina Oțetea, Carmen Maria Pâțu, Mara Popa, Carmen Voisei – instaurează semne ale dialogului netrucat, dincolo de generații și apartenențe. Apreciere deosebită pentru munca profesorilor acestor creatori de frumos (nu am cum să nu amintesc de Dorin Macovei), ale căror pași se vor fi întâlnit peste timp în lungul coridoarelor Școlii Populare de Arte și Meserii.

Evident, e locul să o spun, extrem de meritoriu acest acord al instituțiilor importante din Bacău, care au girat expoziția de față: Consiliul Județean Bacău, Uniunea Artiștilor Plastici, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Ghelu Destelnica”. Expoziția, care cuprinde un număr de 112 lucrări, va putea fi vizitată până pe data de 22 septembrie 2024.

Marius Manta

Foto: Facebook