Guvernul a aprobat o schemă de ajutor pentru editarea revistelor şi publicaţiilor culturale, altele decât cele propuse de uniunile de creatori.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, citat de Agerpres, schema de ajutor are o valoare totală de 3,37 milioane lei, credite de angajament şi credite bugetare, cu durata de valabilitate până la data de 31 decembrie 2026. „Astfel, defalcat, bugetul ajutorului este de 1,12 milioane lei pe an, iar plăţile se vor efectua începând cu data solicitării avansului de către beneficiari, în baza contractelor de finanţare, fără a depăşi data de 31 decembrie 2027. Furnizorul şi administratorul schemei de ajutor este Ministerul Culturii, iar finanţarea se efectuează din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii”, se arată în comunicat.
Beneficiarii eligibili sunt asociaţiile, fundaţiile sau operatorii culturali care au ca obiect de activitate editarea de reviste sau publicaţii culturale din România, precizează sursa citată.„Intensitatea maximă a ajutorului care va fi acordat fiecărui beneficiar este de 100%, iar numărul maxim estimat de beneficiari este de 40, pentru fiecare an. Prin schema de ajutor se pot finanţa cheltuielile directe ce cuprind drepturi de autor, costuri materiale şi servicii, cheltuieli pentru tipărire şi difuzare, cheltuieli de regie ce cuprind cheltuieli de personal şi cheltuieli administrative şi premii decernate de reviste şi publicaţii culturale”, se mai menţionează în comunicat.
Foto: pixabay.com