Inspirat, Mihai Eminescu când a scris poemul “Dulce Românie, asta ţi-o doresc “, deja, vizionar din el vedea România dodoloaţă a lui Blaga, descrisă în “Doină “. Acest fapt se vede şi în scrisoarea către Iosif Vulcan după ce revista “Familia” din Oradea îi publicase poeziile.El scria despre Oradea că face parte dintr-un “colţ îndepărtat al României.”Poetul avea, deja, conştiinţa României Mari, înainte de a fi înfăptuită.
În sens vizionar Eminescu a fost arhitectul României Mari, purtând în suflet Ţara “de la Nistru pân la Tisa. “ Trecând prin Transilvania, poetul a simţit sufletul românesc,în satele locuite de cei care vorbeau limba lui Ienăchiţă Văcărescu, aşa cum frumos spunea istoricul literar Nicolae Trifoiu.
Fericit că a cunoscut “Mica Romă “, Blajul, şi Biserica Sfântul Nicolae din Scheiul Braşovului, poetul se încarcă de românism, fapt ce-l convinge că Patria este Limba Română.Transilvania, pentru Eminescu, era coloana vertebrală care susţine trupul ţării, totodată fiind şi izvorul etnic românesc, cum bine spune academicianul Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române.
Întreaga operă a lui Eminescu ne dă raţiunea existenţei noastre ca români pe teritoriul dintre Marea cea Mare, Carpaţi şi Dunăre.Autorul „Luceafărului” este în substanţa operei lui , imnul de înălţare şi laudă a neamului nostru, românesc!
Al.Florin Ţene / UZPR
