Printre lucrurile frumoase care mi s-au întâmplat în viața aceasta unul, cu adevărat dumnezeiesc, a fost întâlnirea cu Nicolae Dabija. Cu academicianul, scriitorul, publicistul și neasemuitul luptător pentru românism, românul trăitor dincolo de Prut, dar universal prin forța spiritului său, fratele și prietenul de excepție Nicolae Dabija. Din prima clipă mi s-a părut a fi un curcubeu de om, care lumina totul în juru-i, învăluindu-te cu seninul ființei sale ca o vrajă. Această primă impresie s-a consolidat în timp, devenindu-mi seninul aducător de tihnă în împrejurări înțesate de norii îngrijorărilor de tot felul. Existența lui Nicolae Dabija îmi alunga îndoieli, îmi semăna certitudini și îmi hrănea speranțe. Deși fizic eram, cel mai adesea, la mari distanțe unul de celălalt, îi simțeam întotdeauna sufletul foarte aproape. Și îl simțeam așa poate și pentru faptul că ne-a onorat cu prestigioasa-i prezență în nenumărate rânduri, ca oaspete al Editurii Detectiv Literar, dar și ca președinte de onoare al consiliului editorial. De altfel, ne-a încredințat, cu mărinimia sa arhicunoscută, manuscrisele volumului de versuri PSALMI DE DRAGOSTE și volumului de publicistică PE URMELE LUI ORFEU, acesta din urmă fiind una dintre multele reeditări a unei incursiuni unicat în patrimoniul nostru spiritual.
N-am să-i uit niciodată marea iubire pentru români, pentru semeni în general. După cum n-am să uit nici faptul că, oaspete fiind, Nicolae Dabija avea deosebitul har să-și deschidă sufletul într-atât încât parcă tu, gazda, îi deveneai musafir. Pe măsură ce te cuprindea cu privirea lui caldă, simțeai inundându-te aroma unei omenii vii, pătrunzătoare și însuflețitoare, vindecătoare a oricărei tristeți. Talentul oratoric îl făcea ascultat cu dragoste și interes întotdeauna, de fiecare dată își entuziasma auditoriul prin mesaje puternice și limpezi, pe care le îmbrăca în vibrante straie metaforice. Din aceste motive, și încă altele, butada conform căreia ,,nimeni nu e de neînlocuit” își pierde noima vorbind despre Nicolae Dabija. Înălțimea sa spirituală și profunzimea patriotismului său au căpătat distincție clară, pecetea personalității sale fiind cu totul și cu totul aparte.
L-am sunat cu ceva timp în urmă să perfectăm venirea sa, în vară, la tabăra de creație ARIS, unde intenționam, împreună cu Doru Dinu Glăvan, președintele UZPR, să organizăm o nouă ediție. Mi-a spus că va veni negreșit, cel mai probabil în iunie, a precizat, bucurându-se și încurajându-mă. A rămas să mă sune, să-mi comunice data exactă a întâlnirii.
Ieri dimineață m-a sunat altcineva și mi-a spus că Nicolae Dabija nu mai vine. Și nu o să mai vină nici la Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, locul unde se simțea pe deplin în țara lui, întreagă și fericită, cum a visat-o mereu.
Firiță Carp
