Spolierea României. Concluzii pentru zilele noastre.
ROMÂNIA, ȚARĂ ÎNVINSĂ !
Marea „onoare” a venit în momentul în care România a fost considerată țară învinsă și… vinovată. Dar, mai ales, datoare ! Avea de plătit mari datorii de război ! VAE VICTIS ! Despre COBELIGERANȚA promisă, nici vorbă !
Iar, datoriile de război… țara noastră era obligată să le plătească în natură, adică în produse. La prețurile impuse de sovietici ! A fost ideea ingenioasă a ambasadorului Ivan Mihailovici Maisky. Tona de cartofi – la cinci zeci de bani !
Kilogramul de aur din exploatările din Munții Apuseni valora, pentru sovietici, 30 de lei ! (În realitate, GRAMUL de aur costa, în 1955, 50 de lei!). Legume, fructe, carne, grâu, grâul din Bărăgan aveau mare trecere în patria sovietelor.
Practic, toate întreprinderile românești produceau pentru URSS, deveniseră SOV-ROM-uri, controlate de agenți sovietici, adică, de consilieri.
Erau foarte bine instruiți ca să trimită cantități cât mai mari de produse, fără ca acestea să fie înregistrate că au ieșit din țară. Pretextul era că nu corespundeau din punct de vedere calitativ.
Dar, totuși, erau bune pentru a fi trimise în URSS, fără să se scadă o lețcaie din datoriile de război. Nu-i așa: MÎ PABEDILI ! (Am învins noi !)
Ivan Mihailovici Maisky
În tot acest timp, elitele noastre politice, militare, științifice, artistice… erau decimate în închisori și în lagărul de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Sov-rom-urile au funcționat până în 1965, când liderul comunist român din acea vreme, Gheorghe Gheorghiu Dej, a închis, cu mâinile lui, conducta de petrol – fără contor ! – de la Ungheni, prin care se pompa țiței în neștire spre URSS: Datoriile de război ni le-am plătit și răs-plătit de zeci de ori !
Dej a putut să afirme acest adevăr, întrucât soldatul sovietic eliberator plecase de pe teritoriul României în iunie 1958. Din acel an, nu au mai existat garnizoane sau baze militare ale Armatei Roșii în România.
Putem afirma că imaginea soldatului sovietic a avut serios de suferit, atât pe meleagurile noastre, cât și mai la sud și mai spre vest, până în Germania, în timpul războiului, în condiția sa de condiția de camarad de arme (nu aliat !) cu soldatul român (și cu soldatul bulgar), dar, mai ales, după război, prin ceea ce a însemnat el și prin ceea ce a adus el la noi, și peste jumătate din continentul nostru: comunismul.
A fost el eliberator ? Nicidecum ! A fost nedrept, a fost ingrat, a fost un ocupant dezonorant !
A existat vreo țară cu care să se învecineze URSS – bastionul păcii ! – și de la care să nu fi ciupit vreun teritoriu ? A smuls teritorii de la români, polonezi, finlandezi… iar în partea dinspre Pacific, de la japonezi. De oriunde a putut. Problemele pe care le-a creat rămân nerezolvate și în ziua de azi. Când a avut ocazia, a ocupat țări întregi și a rămas ca ocupant zeci de ani. Ce fel de eliberator poate fi ocupantul ?
A înnăbușit în sânge revolta maghiarilor din 1956 și a strivit, în 1968, Primăvara de la Praga, superba replică europeană la ideologia și practica bolșevismului totalitar, militarist și expansionist.
Acum se pune întrebarea, cine l-a compromis pe soldatul sovietic ? Populația țărilor ocupate de el, acolo unde nimeni nu l-ar mai vrea vreodată ?
Nu ! De compromis, l-au compromis cei care l-au trimis pe alte meleaguri, l-au scos din locul lui, unde era un suflet pur, credincios practicant și iubitor de oameni.
Calitățile acestea, bunicul meu matern le-a putut constata la fața locului, cât a fost prizonier (7 ani!) la ruși, în Primul Război Mondial.
Spunea despre ruși că sunt oameni extraordinari, au o bunătate rar întâlnită la alte popoare. Printre ei se simțea ca acasă; în război, cu toate că a fost în linia întâi, a avut grijă să nu omoare pe nimeni, nu a lăsat invalizi, orfani, văduve sau persoane fără sprijin la bătrânețe.
Stăpânul la care a fost repartizat – prizonierii erau împărțiți la populație – s-a nimerit să fie un suflet nobil și generos.
Avea posesiuni că îți trebuiau două zile să ajungi din hotar în hotar. (Asta era cu un an înainte de Revoluția bolșevică). Și tare vroia să-l însoare cu una dintre cele patru fiice ale lui. Bunicul spunea că erau superbe ! « -Ia-o pe una dintre ele de nevastă ! Îți las toată averea ! -Am nevastă și copii. -Rămâi aici, vei fi un om bogat !
Nu a rămas, și bine a făcut. A venit Revoluția și lucrurile s-au schimbat în rău… în groaznic de rău.
Culpa pentru faima pe care o are soldatul sovietic eliberator le revine celor care au făcut și fac politica Moscovei. Ei l-au trimis și ei i-au ordonat să facă ceea ce a făcut !
Așa că, măcar de acum încolo, lăsați-l acasă, căci acolo e bun, acolo îi este locul și acolo e el însuși !
Și mai ales, lăsați-l în pace, nu-l îndoctrinați, nu-i stârniți ambiții așa zis mesianice, să elibereze lumea, căci o va elibera… doar de libertate !
Nu-l faceți să creadă că este stăpânul lumii și că toate i se cuvin !
Nu-l speriați că vin atlanticii peste el, sau că se pregătesc să-l bombardeze !
Va realiza, destul de curând, că va avea mare nevoie de sprijinul Europei unite !
Nu-l îndemnați să fie agresiv și să se amestece în treburile interne ale altor țări, să pregătească strategii destabilizatoare, cu fake-news, cu dezinformări și cu atacuri cibernetice!
Căci altfel, nu faceți decât să-i up-gradați imaginea negativă, pe fondul destul de consolidat al trăsăturilor rele dobândite în timpul celui de al Doilea Război Mondial și în timpul Războiului Rece.
În prezent, imaginea pe care o are este una reală, înalt-definită de 
înfruntările fratricide din Donetsk și Lugansk, și de anexarea Crimeei.
Îl condamnați pe vecie la o imagine deloc luminoasă, cu toate retușările și cosmetizările pe care vă străduiți să i le faceți.
Soldatul, eliberator sau nu, este CEEA CE A FĂCUT ȘI FACE, NU CEEA CE SPUNEȚI VOI CĂ ESTE !
Așa că, repet, lăsați-l acasă la icoana lui, nu-l mai obligați să caute…icoane pe alte meleaguri!
Berlin – 1945, după capitularea Germaniei. Soldat sovietic „confiscând” bicicleta unei trecătoare.
EUGEN HAC / UZPR
