Festivalul Multiart pentru Deţinuţi „Dana Cenuşă – Descătuşare prin cultură”, ajuns la cea de-a XIII-a ediție, va avea loc pe scena Teatrului Nottara, unde vor fi prezentate mai multe spectacole, marți și miercuri.
Evenimentul reuneşte artişti şi trupe de actori-deţinuţi din penitenciarele Bucureşti – Jilava, Bucureşti – Rahova, Ploieşti, Târgşorul Nou, Timişoara, Vaslui şi Centrul de Detenţie Craiova. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) transmis luni, unităţile penitenciare participante au colaborat cu nouă regizori.
În debutul festivalului va fi vernisată o expoziţie de tablouri şi sculpturi realizate de persoanele private de libertate custodiate în unităţi ale sistemului penitenciar. Festivalul reprezintă o oportunitate de demonstrare a potenţialului creativ al deţinuţilor, potrivit radioromania.ro.
Festivalul se adresează deţinuţilor şi comunităţii, din dorinţa de a evidenţia misiunea socială a instituţiei penitenciare şi importanţa reabilitării persoanelor care execută pedepse privative de libertate, subliniază ANP.
Foto: Facebook