Considerații generale
În descendența lui George Coșbuc și a lui Octavian
Goga, scrisul lui Aron Cotruș e răscolitor și vibrant. A făcut parte din redacția ziarului „Românul”, dar a colaborat și la „Gândirea”, „Vremea”, înțelenindu-se pe ogorul patriei ca un „poet al desțărării (și al apartenenței la Cercul Poeților dispăruți).
Poemele sale compun și descompun, ca un puzzle, trupul de catrene al neamului său și al țării sale.
Legăturile cu Aradul sunt de neuitat, astfel în anul 1916 a publicat volumul „Sărbătoarea sorții”, (Concordia), în 1925 a urmat volumul „Versuri” (Biblioteca Sămănătorul), iar în 1926 a publicat volumul „În robia lor” (Concordia).
Volumul „Halnop-Maine” (lb. magh) a fost publicat în 1929 și tradus de Pal Bodo.
Pentru crezul său de nestrămutat, îl eternizăm și noi în următoarele înscrisuri, dând sens valorii creației cotrusiene.
Aron Cotruș terminase liceul la Brașov în 1911, când, Tipografia nouă din Orăștie îi tipărește volumul „Poezii”. Întrerupe anii de studii vienezi, devenind redactor al ziarului „Românul” (1913), al cărui director, Vasile Goldiș, îi va fi imbold spre poezie. Cărturarul arădean îl prețuia pe tânărul poet. (…)
Cotruș trăia anii săi arădeni, după alții, petrecuți la Blaj, Brașov, Sibiu (…). Predilecția mea pentru „Tribuna nouă”, gazetă apărând la Arad (1924-1930) nu se datora numai articolelor semnate de A. Cotruș… pe Cotruș, autorul, de mai târziu, al lui Horia, îl vedeam însoțit de Stamatiad, după ce treceau pe Corso, la Arad (…)
O dragoste din cele mai curate duce la mariajul cu pianista Szanto Elisabeta, foarte frumoasă femeie, înaltă, cu părul ca de abanos (…)
Cotruș scrie versuri și articole ducând la o nobilă idee, unirea tuturor românilor într-o singură țară. Mai apoi, la Arad, conduce „Biblioteca Semănătorul”, fugitiv amintim câteva nume – Andrei Mureșanu, Lucian Blaga, Mihai Gașpar, I. B. Deleanu, Ion Barac, Emil Isac, Al. T. Stamatiad, Perpessicius, I. Agârbiceanu, care vor fi tipăriți în Antologia lui I. Clopoțel.
„De aproape sau din depărtări”, închinată Elisabetei, este o tânguire, retorici și suspensii asupra ființei sale ca o întoarcere la sensul existenței („Că m-am frământat o viață ca un tânăr plop sub vânturi”).
Simbolul liliacului de primăvară, paradoxal, îl găsim în două poeme cu titluri în antonimie „Primăvara” și „În cimitir” („Primăvara îmi întinde ram de liliac în floare” … „E-atâta liliac în floare-aicea, Doamne”).
E un port al nădejdii în poezia deloc minimalistă scrisă de Aron Cotruș. Sunt simboluri necomplicate, dar colorate în flori, făcătoare minuni, singurătăți de catedrale, corăbii, biruinți, zădărnicii, nădejdi, bolți celestiale, însă nu se aștern chiar strigări sau plecări de aiurea.
Există un andrisant care se resimte, de ex. „Corabie nălucă, / Ce luneci fără dâre ca un gând / Pe vrăjita apă-a visului, prin neguri grelșe, / Cănd? / O, când, / Te voiu putea vedea, pe o clipă ancorând / În rada goală-a portului nădejdii mele?!”
Flori de măr, flori de prun, clopot de Dumineci, un brad de-a pururi verde, vânt, rânjet, scheletul cărnii fragede sunt câteva din simbolurile care întăresc apartenența la curentul parnasian, iar scrierea cu majuscule și adresarea, parcă ironică, „Naturo”, sporesc stilul lui Aron Cotruș.
Vom călători mai departe „Din neguri albe”, versuri populate acum de un lirism al fricii, temerii sau foametei de comparații, metafore, epitete, verbe la timpul viitor popular, forma inversă („Tresar, ca pinul sub întâia lovitură”, „Pleca-vom, singuri, goi, săraci pe veșnicie”, „Ceva în mine se fărâmă și înghiață.”)
Tablouri dedicate unei dualități, viața/moarte, surprind prin sugestivitate, vitalitate cât și legănări de valuri, drum, regăsire, înălțare, copilărie, interjecții lirice, miniaturi expresive menite a da târcoale atât dorului de țară în vreme de război, cât și a stârpi alte neliniști („Ca o sălbatecă țigancă pusta își deschide sânii înaintea ta …?” în joc de umbre și lumini, păduri românești).
A fi fost poate un răzvrătit sau nu, nu știm, dar Aron Cotruș își întrepătrunde ființa cu întrebări în văzduhuri și, uneori, neputincios, iese din vise și se resemnează („De-atâtea ori m-am întrebat / De ce piciorul omului nu poate să-i urmeze pretutindeni gândul?!” căci „Mi-am deschis ferestrele spre toate anotimpurile”).
Poetul care și-a mâncat inima ca pe o pâine caldă în lungul drumurilor și ochi și-a deschis în dosul depărtărilor a fost premiat pentru volumul „Versuri” (1925) de către SSR.
În loc de concluzii
Deși uneori verbul și versul poetului Aron Cotruș deranjau, recent, la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” Arad, a conferențiat prof. univ. dr. Alexandru Ruja (exeget) despre Aron Cotruș în cultura Aradului fiind astfel prezentată opera recentă alcătuită din trei volume.
Readus în conștiința cititorilor, Aron Cotruș, care a încetat din viață la 1.11. 1961, va rămâne un spirit treaz datorită sintezelor monografice și biobibliografice, cât și studiilor de peste ani ale renumitului universitar timișorean, Alexandru Ruja.
Florica R.CÂNDEA / UZPR ARAD
Foto: Mircea Dan Irimescu
