Din cauza extinderii epidemiei de mpox (variola maimuței) în Africa de Est și Centrală, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a decis pe 14 august 2024 să declare această epidemie o urgență gravă de sănătate publică, de interes internațional. Un oficial din cadrul rețelei umanitare a Crucii Roșii și Semilunii Roșii a declarat apoi, pe 15 augut 2024, că multe truse de diagnosticare, tratamente și vaccinuri trebuie să fie expediate în Africa pentru a răspunde în mod adecvat la izbucnirea unei noi tulpini de variola maimuței: „Există o lipsă gravă de teste, tratamente și vaccinuri pe tot continentul. Aceste lipsuri împiedică serios capacitatea de a stăpâni epidemia”, a declarat Bronwyn Nichol de la Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC), la Conferința de presă desfășurată la Geneva.
Prin urmare, IFRC a solicitat asistență internațională urgentă pentru a crește accesul la proviziile de vaccin și la opțiunile de tratament și pentru a extinde testele și investigațiile de alertă: „Fără aceste resurse, epidemia va continua să se răspândească. După cum am învățat din alte focare, accesul echitabil este esențial pentru a sprijini securitatea globală a sănătății și comunitățile marginalizate sunt cele mai afectate”, a avertizat doamna Bronwyn Nichol.
Apelul de urgență al OIM
Răspândirea variolei maimuței în Cornul Africii, Africa de est și Africa de Sud a crescut riscul de infecție pentru migranții și persoanele strămutate, care au nevoie de asistență medicală esențială, precum și de alte forme de sprijin înainte de creșterea anticipată a numărului de cazuri, a declarat pe 21 august 2024, Organizația Internațională a Muncii (OIM), într-un apel pentru obținerea a 18,5 milioane de dolari, adresat finanțatorilor activităților OIM (https://news.un.org/fr/story/2024/08/1148046): aceste fonduri vor fi utilizate pentru a satisface nevoile acestor grupuri vulnerabile, sprijinind măsurile de infectare, prevenire și control, în special la frontiere. Finanțarea va ajuta la identificarea zonelor cu risc ridicat pentru a asigura supravegherea eficientă a bolii și pentru a reduce răspândirea acesteia peste granițele țărilor respective. Cu această finanțare, OIM va încuraja, de asemenea, activitățile de conștientizare a bolii în rândul migranților, persoanelor strămutate și comunităților gazdă și va consolida coordonarea transfrontalieră ca răspuns la boală.
„Răspândirea variolei în Africa de Est, Cornul Africii și Africa de Sud este de mare îngrijorare, în special pentru migranții vulnerabili, populațiile foarte mobile și comunitățile strămutate, care sunt adesea uitate în aceste crize”, a declarat directorul general al OIM, Amy Pope. Anunțul OIM vine la o săptămână după ce OMS a decis să declare variola maimuței o urgență de sănătate publică de interes internațional, în urma răspândirii rapide a noii tulpini a bolii, cunoscută sub numele de clada 1b, în estul Republicii Democrate Congo (RDC).
Clada 1b se transmite în principal prin contact sexual, deși OMS a declarat că sunt necesare mai multe cercetări pentru a studia alte moduri potențiale de infecție de la veziculele care apar pe pielea celui bolnav, cum ar fi așternutul contaminat. Până la 20 august 2024, doar în Republica Democratică Congo au fost înregistrate peste 15.000 de cazuri suspecte, inclusiv 537 de decese, potrivit OMS. Alte cazuri au fost confirmate în Burundi, Kenya, Rwanda, Africa de Sud și Uganda…
Numărul total de cazuri de variola maimuței la nivel mondial era pe 20 august 2024 de peste 100.000. Confruntată cu răspândirea bolii, OIM este îngrijorată de soarta migranților, a persoanelor strămutate în interior și a populațiilor foarte mobile din regiune, care tind să fie mult mai expuse riscului de infecție din cauza condițiilor de viață a acestora: „Trebuie să acționăm rapid pentru a-i proteja pe cei mai expuși riscului și pentru a atenua impactul acestui focar asupra regiunii”, a adăugat Amy Pope.
Cornul Africii, Africa de Est și Africa de Sud găzduiesc 12,2 milioane de migranți internaționali, aproape jumătate din toți migranții din Africa. Apelul și planul de pregătire și răspuns al OIM sunt, prin urmare, concepute pentru a reduce riscul de expunere la boală pentru aceste grupuri vulnerabile.
Potrivit OIM, aceste populații vulnerabile afectate sau expuse riscului de variola a maimuței trebuie să primească îngrijirea și protecția medicală necesare, în special în regiunile în care accesul la aceste servicii este limitat și unde există un număr mare de migranți și populații strămutate. Mpox se transmite și de la animale la oameni și se răspândește prin contactul apropiat cu persoane sau animale infectate prin picături respiratorii, sânge, fluide corporale sau leziuni. Simptomele bolii includ: febră, erupții cutanate, dureri de cap, dureri în gât, dureri musculare, ganglioni limfatici umflați și dureri de spate.
Plan strategic global pentru a stopa epidemia de mpox
Pentru a stopa epidemia de mpox (variola maimuței) de pe continentul african, OMS a lansat pe 26 august 2024 un plan strategic global de pregătire și răspuns în valoare de 135 milioane de dolari. Scopul este de a pune capăt focarelor cu transmitere de la om la om a mpox prin eforturi coordonate la nivel global, regional și național. Planul acoperă o perioadă de șase luni din septembrie 2024 până în februarie 2025 și prevede o cerință de finanțare de 135 milioane USD. Aceste fonduri includ răspunsul OMS, dar și pe cel al statelor membre și al partenerilor, în special Centrele Africane pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (Africa CDC) (https://news.un.org/fr/story/2024/08/1148146).
Actualul plan este supus contribuțiilor statelor membre, care au fost informate despre plan pe 23 august 2024. „Focarele de variolă din Republica Democratică Congo și din țările învecinate pot fi controlate și oprite”, a spus dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS. „Acest lucru necesită un plan de acțiune cuprinzător și coordonat între agențiile internaționale și partenerii naționali și locali, societatea civilă, cercetători și producători, precum și statele noastre membre”.
În Africa, unde nevoile sunt cele mai mari, Biroul Regional al OMS pentru Africa (AFRO), în colaborare cu Centrele Africane pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC-Africa), va conduce coordonarea eforturilor de răspuns la variola maimjuței. OMS-Africa și Africa CDC au convenit asupra unei abordări „un plan, un buget”, ca parte a planului strategic de pregătire și răspuns împotriva variolei pentru continentul african. La nivel național și subnațional, autoritățile sanitare vor adapta strategiile bazate pe tendințele epidemiologice actuale.
În general, pe lângă planurile de răspuns, acest plan se referă la progresul cercetării și accesul echitabil la contramăsuri medicale, cum ar fi testele de diagnostic și vaccinurile. Eforturile strategice de vaccinare se vor concentra asupra celor mai expuși riscului, inclusiv pe contacte strânse cu cazurilor recente și lucrătorii din domeniul sănătății, pentru a întrerupe lanțurile de transmitere. Planul de Cercetare și Dezvoltare al OMS, precum și Africa CDC, Coaliția pentru Inovații în Pregătirea Epidemiei (CEPI) și Institutul Național de Alergie și Boli Infecțioase au organizat o conferință științifică virtuală pe 29 și 30 august 2024 pentru a alinia cercetarea virusului mpox cu obiectivele de combatere a epidemiei.
Emilian M. Dobrescu, UZPR
Edith-Mihaela Dobrescu, Institutul de Economie Mondială
Foto: pixabay.com