Într-o zi un gospodar a găsit într-un cuib din pădure un ou de vultur și l-a pus sub cloșcă. Peste o perioadă din ou a ieșit un pui de vultur, care și-a cunoscut astfel frații și surorile: puii de găină.
Credea că e și el un pui de găină.
Nu știa că trebuie să zboare, cloncănea și cotcodăcea și dânsul, bătând greoi din aripi care creșteau nefolosite, doar ca să se mute de pe o stinghie pe alta.
Mânca păsat și grăunțele din aceeași troacă cu ceilalți, căuta și el râme în pământ și se bucura enorm când le găsea, împărțindu-le frățește cu găinușele și cocoșeii.
Trecuse mai multă vreme, vulturul îmbătrânise când, într-o zi, adăpându-se dintr-o băltoacă, cu ochii orientați către cer, cum beau de obicei găinile, a văzut departe în bolta sinilie, o pasăre minunată, care dădea cu aripile ei puternice norii la o parte, stăpână pe înălțimi și veghind de sus zările toate.
Rămase încântat de zburătoarea mândră.
- Ce pasăre e aceasta?, îl întrebă el pe cocoșul pitic de alături.
- E vulturul, regele păsărilor și stăpânul văzduhurilor, i-a răspuns acesta.
- El e fratele meu? a întrebat pasărea, amintindu-și ce i-a vorbit cloșca surprinsă nespus când el ieșise din ou.
- Nu, tu ești fratele nostru, i-a spus cocoșul. Semeni doar cu el. La aripi, la piruit, la gheare. Dar în rest ești unul de-al nostru. Tu ești din neamul găinilor. Pentru că ai crescut cu noi și mama ta e găina, care e și mama noastră. Iar vulturul… el ne e dușman… Ne amenință puișorii și ne tulbură odihna…
Vulturul care intenționase, atunci când își văzu semenul între nori, să-și încerce aripile, desfăcându-le, largi cât un sfert de ogradă, se resemnă. Se cocoță tăcut pe o stinghie, închise ochii ca să nu-l mai vadă pe dușmanul neamului lui rotindu-se în tăria bolților, piroti o vreme, apoi adormi și muri ca o găină. Pentru că el, vulturul cel ieșit din ou de vulture, s-a crezut toată viața găină.
***
Sărmanul nostru vulture! Cei care, în 1812 și 1940, te-au mutat din cuibul tău cu cerul cel fără de margini deasupra într-un coteț de găini (mărețul coteț numit eufemistic „ Rusia țarilor”, apoi„URSS”), afirmându-ți mereu că ai fi găină și nu vulture, moldovean și nu român – te întreabă dacă n-ar fi timpul să cobori din stema acestei năpăstuite așchii de moșie devenite „țară” , și așa ar fi firesc, cred ei, să faci loc găinii porumbace – păsării care te crezi că ești de când te știi și de când aripile tale neîncercate atârnă tot mai vlăguite ca să mai poți zbura?
Sau încerci, totuși, să-ți desfaci aripile ca să afle și alții cât de întinse îți sunt, dovadă că ești din neam vulturesc, chiar cu riscul de a destrăma blazonul ce te ține încorsetat precum într-un țarc ca să nu poți zbura liber cum te vrea Cel de Sus?
Academician Nicolae DABIJA / UZPR
