Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița a organizat în data de 10 iulie 2018 la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” adunarea de bilanț a celui de-al 31-lea an de activitate.
Președintele asociației Erwin Josef Țigla a prezentat împreună cu locțiitorul său, dr. ing. Christian Paul Chioncel bilanțul acesteia pe perioada 13 iulie 2017 – 10 iulie 2018, perioadă în care au fost organizate sau co-organizate 307 de manifestări. Din rândul acestora se remarcă cele din cadrul „Decadei Culturii Germane în Banatul Montan” (în octombrie 2017, cea de-a 27-a ediție), „Zilele Literaturii Germane la Reșița” (în aprilie 2018, cea de-a 28-a ediție), a 23-a ediție a „Paradei Portului Popular German la Reșița” precum și concursul cu caracter internațional „Copiii desenează ținutul natal” (cea de-a 14-a ediție). În cele 307 de manifestări sunt cuprinse și cele 26 cu caracter religios precum și 88 de expoziții diferite.
Din 19 noiembrie 1987, de când asociația funcționează, au fost organizate sau co-organizate până în prezent în total 4.658 de manifestări.
În acest an de activitate, asociația a editat un număr de 10 titluri de carte, un CD-ROM, 26 de plicuri filatelice ocazionale și a realizat 27 de ștampile poștale ocazionale, dedicate diferitelor evenimente deosebite.
Revista lunară „Echo der Vortragsreihe“ („Ecoul Asociației“) apare neîntrerupt începând cu 1 februarie 1990. În luna iulie 2018 a ajuns la numărul 343. De asemenea au apărut până în prezent un număr de 102 de ediții speciale dedicate diferitelor evenimente deosebite ale etniei germane din Banatul Montan. Buletinul informativ „Info“ a apărut în decembrie 2017 și în aprilie 2018, numărul total de apariții ale acestuia fiind de 17.
După prezentarea bilanțului a urmat un program cultural-artistic cu formația de dansuri populare germane „Enzian” copii, tineri și adulți (coordonatori: Marianne și Nelu Florea), cu George Gassenheimer și Vincenzo Cerra din cadrul formației muzicale „Banater Bergland”, cu grupurile „Intermezzo” și „Duo Gassenheimer”, precum și cu corul „Franz Stürmer” (dirijor: Elena Cozâltea), toate din Reșița. De asemenea au fost expuse desene și sculpturi realizate de către cele două cercuri: de pictură, condus de Doina și Gustav Hlinka („Deutsche Kunst Reschitza”), respectiv de sculptură, condus de George Molin („Jakob Neubauer”), ambele funcționând în cadrul organizației germane din Reșița.
În cadrul evenimentului etniei germane au fost expuse în sala de conferințe a Bibliotecii lucrări ale artistului plastic și profesor de arte Franz Kumher (*16.07.1927, Oravița – †13.02.2018, Hildesheim / Germania).
Și la sfârșit a apărut curcubeul ca semn al binecuvântarii!
Erwin Josef Țigla / UZPR