Acesta era salutul folosit de către geniul literaturii române, Mihai Eminescu, atunci când se întâlnea cu amicii săi: „Trăiască nația!” O formulă de salut cu o puternică rezonanță patriotică, ce în zilele noastre sună oarecum bizar. Dar, în urmă cu mai bine de un veac, aceste cuvinte rostite de buzele lui Eminescu aveau alt sens. Patriotismul poetului nepereche străbate timpurile și cred că orice suflet de român vibrează când aude „Ce-ti doresc eu ție, dulce Românie,/ Țara mea de glorii, țara mea de dor?”.
Ei bine, au trecut 130 de ani de când Mihai Eminescu a părăsit această lume pământeană, însă nu contenesc să mă întreb: oare în ce constă fascinația față de creația marelui poet? Deși am citit și recitit la nesfârșit „Ce te legeni”, „Mai am un singur dor”, „Povestea teiului” și-a codrului, „Mortua est” și altele, permanent mă întorc la Eminescu. Original, chiar savant în scrierile sale, el este un geniu mereu tânăr, care și-a iubit țara cu abnegație. Un patriot înfocat, pe care dacă l-ai fi salutat tu primul cu „Trăiască nația!”, ți-ar fi răspuns: „Sus cu dânsa!”. Fără să fiu originală, afirm că Eminescu a revoluționat literatura română, iar eu îngaim cu nostalgie aceleași versuri: „Vreme trece vreme vine/ Toate-s vechi și nouă toate”…
Elena Boholț
Articol publicat în revista „Literatorul”, ediție nouă, Nr.3, iunie 2019; revistă aflată sub egida Bibliotecii Metropolitane București, www.bibmet.ro
