◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.11.2024

 PREMIERUL ORBAN SPUNE CĂ ORDONANȚA NR.8 NU BLOCHEAZĂ EXPORTURILE SPRE ȚĂRILE UE. VAMA ȘTIE?

Camera de Comerț și Industrie a României în Italia –  CCIRO Italia – a luat cunoștință că, în urma emiterii Ordonanței militare nr. 8, mai mulți producători din industria agro-alimentară din țară și-au manifestat îngrijorarea cu privire la interpretarea interdicțiilor de export conținute în text. Ca urmare, câțiva dintre aceștia au refuzat încărcarea mărfurilor pentru export către depozitele controlate de oameni de afaceri români din Diaspora, depozite care aprovizionează rețeaua de magazine românești – circa 500 – din cele mai importante comunități de conaționali. În Italia, spre exemplu, sunt așteptate în această perioadă importante mărfuri și produse din România, inclusiv produse de panificație specifice sărbătorilor pascale.

Pe această temă, președintele CCIRO Italia a avut o discuție telefonică cu prim-ministrul Ludovic Orban, colocviu prin care Eugen Terteleac a expus situația incertă generată de imprecizia formulării din Ordonanță, accentuând rolul rețelelor de magazine românești din străinătate, care contribuie la valorificarea exporturilor de mărfuri la un cuantum de circa un miliard de euro anual.  Premierul Ludovic Orban a luat act și a susținut că interzicerea exportului produselor este impusă prin Ordonanță doar țărilor extra-UE, în scopul evitării unor tranzacții cu caracter speculativ, motiv pentru care nu trebuie sa existe nici o îngrijorare din partea producătorilor și nici din partea consumatorilor de produse românești din diaspora.

Întrucât conversația cu domnul Orban a fost relativ scurtă, președintele CCIRO Italia revine pe această cale cu o întrebare și o propunere către premierul României. Întrebarea se referă la comunitățile de români din țări NON-UE  – SUA, Moldova, Serbia etc. Pot ei beneficia în continuare de produsele românești – care sunt parte din cultura identitară  a națiunii, oriunde s-ar afla ea – și cum vor fi exceptați de la interdicția Ordonanței nr. 8?  

În numele CCIRO Italia, propunem adoptarea unei OUG pentru reintroducerea infracțiunii și pedepselor aferente pentru subminarea economiei naționale, întrucât există cazuri numeroase de camioane blocate la ieșirea din țară cu produse așa-zis interzise la export prin Ordonanța militară nr 8. Se deschide posibilitatea unor abuzuri cu iz politic sau de trădare națională prin interpretarea anapoda a respectivului act normativ. Cerem ca autoritățile vamale să fie încunoștințate imediat despre interpretarea respectivelor interdicții și să primească instrucțiuni clare în acest sens pentru a se evita izbucnirea unei crize care – vrem să credem – nu stă în intenția Executivului român. 

 

Biroul de comunicare CCIRO Italia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *