Titlul complet al noii apariții editoriale – amplă culegere de texte scrise de-a lungul anilor, care „au împlinit o jumătate
de veac”, ne scrie în dedicație – este, cum e menționat pe coperta interioară: NUVELE, REPORTAJE, POVESTIRI – CU BĂTRÂNI OLTENI, ARDELENI, MARAMUREȘENI, BUCOVINENI, MOLDOVENI, MUNTENI ȘI DOBROGENI. Desigur, sunt texte adunate de peste tot (publicații și arhiva personală) cu grija de a le adăuga, într-un tom compact, bibliografiei sale.
Scriitorul, spirit luciferic în sens blagian (n. 24 martie 1949, Lăpușata, județul Vâlcea, nepotul lui Virgil Ierunca), s-a remarcat ca autor de proză de un realism magic, mitic și simbolic, dar și ca dramaturg (jucat pe scene franceze), fiind totodată un sârguincios și devotat brâncușolog, prin cărțile dedicate marelui sculptor, căruia i-a adunat, din varii surse, aforismele, zicerile și textele, editându-le în 1980 sub titlul „Aforismele și textele lui Brâncuși” (prefațată de Marin Sorescu), carte cu multe ediții și de o largă circulație.
Materialele publicate acum sunt unele aproape inedite, precum povestirea „Victoria și eu”, inspirată din lumea satului natal și publicată în „Echinox” (Nr. 5/ 1972), Moartea – coborâtă în chip de muscă („Luceafărul”, 29 IV 1974), Călătoria („Tribuna”, nr. 35/ 1974), O scrisoare (ce părea pierdută) („Tribuna”, nr. 16/1977) etc. De la povestire la reportaje trecerea este aproape imperceptibilă, având în vedere marele talent de gazetar al autorului, astfel că el va evoca figuri de oameni și evenimente, toate izvorând din realități autentice, precum Doctorul Bacalu Isopescu, Dorobanțul Cocca Preda participant la războiul antiotoman de la 1877, Tragicul cutremur din 4 martie 1977, de la București, Ceremonii feminine străvechi, Femei bătrâne la ștrand, Narațiune despre un taur, foiletonul Teii înfloresc pentru Irina, Un reportaj cu scriitori și jurnaliști din centrul și nordul României, „Analfabeta și scriitorul, Omul nostru din Găvana, Reportajul cel mai fierbinte, Un reportaj de faimă – cu Cornel Udrea și alți umoriști vestiți transilvăneni…
Redactor la „Tribuna” (debutând aici în martie 1970, într-o anchetă culturală coordonată de publicistul Radu Mareș) și contemporan cu evenimentele Revoluției din decembrie 1989 de la Cluj, C. Zărnescu, având de suferit ca urmare a implicării sale, evocă în câteva reportaje aspecte din mersul acesteia, figuri de colegi curajoși precum, spre deosebire de alții șovăitori,regretații Vasile Sav sau Valentin Tașcu, dar și eroi precum mobilizatorul neînfricat Călin Nemeș, una din jertfele Clujului revoluționar: Revista „Tribuna”, revoluția și un poet, scos în afara societății civile, Revoluția din Decembrie 1989 (și) Vacile biblice, Eroismul lui Călin Nemeș, Tragediile tăinuite. Un reportaj cumplit, Revoluționarii, în secolul XXI…Cum ar fi arătat revoluția română, după 1 ianuarie 1990? ș.a.
Un alt set de articole oglindesc preocupările scriitorului în domeniul brâncușologiei (volumele: Brâncuși, cioplitorul în duh, antologie de texte pentru elevi și adolescenți; Brâncuși și Transilvania; Brâncuși și civilizația imaginii, 2001), fiind un fervent participant la manifestările și simpozioanele de profil organizate fie în țară fie în străinătate (Brâncuși la Budapesta, Brâncuși-Franța și „Qu’est-ce que la sculpture moderne?”).Dl C. Zărnescu, autor al unor lucrări de inspirație din antichitatea greco-romană, a dedicat o seamă de scrieri și călătoriilor pe care le-a făcut în câteva țări europene: Athena: O după-amiază pe Acropole, Națiunea italiană și emigrația ei, Ierusalim – Dumnezeu și românii, Rotherdam, Amsterdam și Haga – Olanda lui Sadoveanu și Olanda mea, Veneția voievozilor noștri, Salonul Mondial al cărții de la Paris.
În totul, noua carte a dlui Zărnescu ne restituie o parte destul de interesantă a preocupărilor sale, latura umanistă, iubirea de oameni și locuri, spiritul socratic al unui om dedicat culturii și veacului său, în care totdeauna a citit semnele engramate ale unei străvechi tradiții, ca permanențe de mai largă actualitate. Grăitoare este Postfața semnată de Anita Zărnescu-Leguay, nimeni alta decât fiica scriitorului, stabilită în Franța, care surprinde exact personalitatea scriitorului: „Părintele meu, Constantin Zărnescu, a adăugat toată viața sa un motto la diversele nuvele, povestiri – și chiar la romanul eseistic, inedit până azi: Noul spirit străvechi – subliniind din umbrămăreția talentului,a artei și creațiilor sufletului omenesc; semeția, alteori fălnicia oricărei opere duse până la capăt, gândită să învingă timpul. Înțelepciunea antică, păgână, de care nu s-a ăndepărtat niciodată și care aparținea concluziilor lui Socrate, stipulând supremația filosofiei și adevărului chiar cu riscul de a-și pierde viața, i-a constituit pe toată durata carierei sale un adevărat ghid de supraviețuire!”.
Zenovie Cârlugea
Tg.Jiu
