Lumina ambiguă a zilei ne punea în fața unui test de nesiguranță, încercând să ne învăluie cu un aer tomnatic tocmai acum, când primăvara ar trebui să-și trimită emisarii pentru a trece amăgirea iernii în teritoriul amintirii.
În schimb, mănăstirea Adam, situată pe colinele dulci ale Galațiului dinspre Bârlad, ne întâmpina cu un îndemn spre puritate, prin albul dominant al bisericii, chiliilor și celorlalte construcții aparținătoare, un alb ce părea și mai impunător în lumina unei zile mohorâte. Căutasem locul îndemnat fiind de mirajul unor povestiri din vechime, auzite în vremea copilăriei mele de la vârstnicii satului Cărăpcești, situat peste alte coline moldave, dar nu prea îndepărtate de acestea pe care se înalță mănăstirea.
Între altele, oamenii vorbeau despre minunea petrecută cu o icoană, salvată cândva dintr-un mare incendiu, prin nu se știe ce miracol, doar puterea dumnezeiască având menirea să dea un înțeles inexplicabilului.
Acum, cele douăsprezece viețuitoare permanente, câte am înțeles că are în prezent mănăstirea, duc pe umerii lor frumoasa și sfânta povară a trecutului, sporindu-i strălucirea prin statornicia credinței.
Când am ajuns noi, sâmbăta se cumințise și trecea de-acum tiptil pragul peste miezul după-amiezii, pașii unei liniști de începuturi trăgând abia perceptibil timpul către a doua parte a zilei. Atunci l-am întâlnit pe părintele arhimandrit Veniamin V. Boțoroga, slujitor și duhovnic al așezământului, despre care aflasem, printr-un concurs de împrejurări, că scrie poezii. A apărut în calea noastră de parcă ne aștepta, aducând în ochii săi albaștri seninul zilei ce stătuse ascuns, anume am zice, doar pentru a ne fi revelat de blândețea unei priviri. Apoi am urcat în poezie, clipele strecurându-se prin vraja cuvintelor în alaiuri generoase, aproape neobservabil totuși.
În zorii care deschid lumina sfintei duminici de azi, cele cinci cărți de versuri pe care le-am primit ieri, în sacralitatea mănăstirii Adam, de la un om pentru care cuvântul este mereu hrană spirituală, prelungesc bucuria avută în irizările speranțelor. Le răsfoiesc cu senzația săvârșirii unui ritual. Și aleg din CUVINTE SPRE LUMINĂ, cel mai recent volum semnat de părintele Veniamin, o strofă edificatoare prin simplitate și aspirație: ,,Cântul să-mi străbată/Sufletul întreg/Șoapta inspirată/ Să o înțeleg”.
Firiță Carp / UZPR
