Între şah şi GO / Acad. Gheorghe Păun

Nu vă invit să învăţaţi vreunul dintre cele două jocuri (presupun, de altfel, că le ştiţi, măcar în linii mari, şi, de fapt, pentru discuţia care urmează nu e nevoie nici de atât), nu vă chem nici la o comparaţie în detaliu a lor, chiar dacă le voi compara mai jos din anumite puncte de vedere, ci pledez din nou pentru trecerea de la paradigma şah la paradigma GO, începând cu relaţiile personale şi ajungând la cele internaţionale. Voi încerca chiar să ilustrez această diferenţă cu ce se vede împrejuru-ne de un număr bun de ani. Jocuri sunt cele două, dar cu îndelungă istorie, cu adâncime şi răspândire, folclorice putem spune, măcar prin anumite părţi ale lumii, de aceea ele au trecut demult dincolo de a fi simple jocuri, au devenit moduri de gândire şi comportament – sau pot fi considerate astfel, pentru că prea se potrivesc cu ceea ce numim în mod curent abordarea occidentală (şah) şi cea orientală (GO). Nu sunt primul care face o asemenea asociere, aşa cum nu sunt primul care atrage atenţia asupra anacronismului atitudinii de tip şah, mai ales în comparaţie cu avantajele atitudinii de tip GO.
Pe scurt, şahul este pe omorâtelea, GO-ul este pe construitelea.
Pentru cititorul care nu ştie GO: se folosesc piese albe şi negre, identice ca formă, care se plasează în inter-secţiile unei table caroiate 19 x 19; se porneşte cu tabla goală şi se aşază piese pe rând, scopul fiind de a realiza teritorii, porţiuni ale tablei înconjurate de piesele proprii; există şi posibilitatea capturării de piese adverse; intersecţiile libere din teritorii şi piesele capturate se consideră puncte – câştigă jucătorul care în finalul partidei (atunci când fiecare porţiune de tablă a fost adjudecată) are mai multe puncte. Există doar două restricţii în plasarea unei piese pe tablă: pentru a evita ciclarea şi autocaptura. Jocul a fost inventat (adus pe Pământ de zei, spune legenda!) în China, cu vreo patru mii de ani în urmă, a trecut apoi în Japonia, a ajuns în Europa abia spre finalul secolului XIX. Are conexiuni adânci cu mitologia, psihologia, filosofia, treceri numeroase în literatură şi artele plastice, s-au scris cărţi despre GO şi afaceri, articole despre GO şi ştiinţa războiului, multe altele s-au scris – dar calcu-latorul încă joacă la nivelul unui începător. (Amintiţi-vă că la şah nici campionii mondiali nu mai fac faţă „creierului electronic” – ca să nu mai amintesc şi alte avantaje ale GO-ului în raport cu şahul la nivel ludic-sportiv; de pildă, la GO nu există remiză şi nici albume de deschideri care te poartă de mână zeci de mutări.)
Înţelegeţi de-acum diferenţa: un joc feudal, cu două armate ierarhizate aflate faţă în faţă, scopul fiecăreia fiind de a-l ucide pe „comandantul” armatei adverse; când scopul este atins, partida se termină. Cei doi jucători sunt adversari, fiecare vrea să-l scoată pe celălalt de pe tablă. Pionii şi celelalte piese sunt… pioni, doar regele este important în deciderea victoriei. (Într-o mare măsură, având uciderea ca scop, şahul poate fi pus alături de blamatele jocuri violente de pe calculator, de mă şi mir uneori că se vorbeşte despre introducerea şahului în şcoală.) De cealaltă parte, doi competitori, într-un spaţiu-resursă care trebuie împărţit, într-o întrecere în care fiecare ştie că celălalt va supravieţui, dar fiecare încearcă să-şi maximizeze profitul. Capturarea de piese are un rol secundar, construcţia este importantă (aduce mai multe puncte).
Să privim acum lumea (în fugă; subiectul ar merita o discuţie mai lungă şi o mai atentă nuanţare) şi să comparăm terorismul şi anti-terorismul, cultura loviturilor de stat, a uciderii (la propriu sau nu) adversarilor, cu precădere a lide-rilor lor, specifică „vestului”, cu modul în care, de exemplu, în toate colţurile lumii apar pe tăcutelea China-town-uri, fără conflicte la vedere, convieţuind cu localnicii, dar eficiente în a „închide teritorii”, în a face „puncte”. Lumea ca resursă a tuturor, în competiţie, dar inevitabil împreună cu celălalt.
Intenţionam o pledoarie mai explicită, rămâne doar sugerată, rămâne în seama cititorului. „Spaţiul-resursă” al primei pagini a revistei s-a epuizat…

Curtea de la Argeş