Anglia a redevenit o forţă în fotbalul european, iar primul asalt a fost dat în Liga Campionilor, unde finala va fi disputată de Liverpool şi Tottenham Hotspur. Cu patru echipe la start, Premier League a dus steagul sus în UEFA Champions League, toate formaţiile ajungând cel puţin până în faza sferturilor de finală. Chelsea şi Arsenal s-au calificat în finala Europa League, astfel că cele două finale europene aduc faţă în faţă numai echipe din Anglia.
Prima ligă din Anglia a redevenit o forţă în fotbalul european, iar banii din drepturile TV au ajutat din plin. Doar în sezonul 2017-18, cele 20 de echipe din Premier League au împărţit 2.420.000.000 de lire sterline, motiv pentru care formaţiile engleze şi-au permis luxul să cheltuiască aproape 1.550.000.000 de lire sterline pe transferuri.
Banii din drepturile TV aduc liniştea financiară necesară pentru a crea planuri pe termen mediu şi lung. Cu toate acestea, Tottenham Hotspur, finalistă a Ligii Campionilor în acest sezon, nu a cheltuit niciun ban pe transferuri, londonezii distrugând mitul că banii aduc fericirea în fotbalul modern. De cealaltă parte, Liverpool, a doua finalistă, a investit 163.980.000 de lire sterline în achiziţii.