În cadrul ședinței Consiliului Director al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, care a avut loc pe 10 februarie 2026, cu prezență fizică și online și la care au participat, ca invitați, Viorel Popescu, președinte al Comisiei de Atestare Profesională, și Grigore Radolslavescu, președinte al Comisiei de Etică, s-au abordat cele mai recente și mai importante teme de pe agenda bunei funcționări a UZPR.
În primul rând, s-a evaluat stadiul pregătirilor pentru Gala Premiilor UZPR „Excelența în jurnalism”. „Pregătirile pentru acest eveniment emblematic de breaslă sunt aproape finalizate, iar prezența unor șefi de filiale din țară ne va prilejui o binevenită întâlnire cu aceștia. Gala UZPR este cu, despre și pentru jurnaliști”, a punctat președintele UZPR, Dan Consrtantin.
Un alt punct pe ordinea de zi a fost organizarea Adunării Generale Ordinare din luna martie. Menționând că aceasta se va desfășura online, în aceleași condiții din fiecare an, Mădălina Corina Diaconu, secretar general al UZPR, a reamintit că un punct de votare va fi și la sediu, la dispoziția membrilor care vor alege această variantă. Apoi s-au supus la vot datele de organizare ale Adunării Generale Ordinare și s-a stabilit că acestea vor fi 27-28-29 martie 2026. „Materilalele care vor f supuse aprobării Adunării Generale Ordinare vor fi analizate în interiorul Consiliului Director al UZPR”, a adăugat Mădălina Corina Diaconu.
Referindu-se la necesitatea de a fi completată Comisia de Atestare Profesională, odată cu trecerea la cele veșnice a lui Gheorghe Cojocariu, Viorel Popescu, președintele Comisiei, a afirmat că aceasta „poate lucra în formula de șase membri”, Adunarea Generală Ordinară urmând să aprobe un nou membru al Comisiei de Atestare Profesională. De asemenea, Filiala Sector 6, al cărei președinte era Gheorghe Cojocariu, își va desemna un nou președinte.
Un punct important pe ordinea de zi a fost intrarea UZPR în organizații internaționale ale jurnaliștilor. „Filiala noastră de la Bruxelles activează în acest scop. Se va înființa un grup de lucru, alcătuit din membri ai UZPR, care va face demersurile necesare în acest sens. Expertiza colegilor din filiala de la Bruxelles, alături de cea a Departamentului Juridic al UZPR, vor contribui la toate aspectele legate de acest proiect al Uniunii”, a spus Dan Constantin.
În ce privește situația financiară a Uniunii, Dan Constantin a menționat faptul că vor fi supus analizei și deciziei Adunării Generale din luna martie a.c. situațiile membrilor care nu și-au mai plătit cotizația de peste doi ani. „În ce privește poroiectul de buget pe anul 2026, acesta este echilibrat cu potențialele cheltuieli, iar rezerva existentă ne permite continuarea fără probleme a activității. De altfel, la Adunarea Generală Ordinară va fi prezentat și Raportul financiar, care ulterior va fi publicat în Monitorul Oficial”, a arătat Dan Constantin. Pe de altă oparte, președintele UZPR a anunțat că membrii UZPR care doresc pot completa formularele de direcționare a 3,5% din impozitul pe venit către UZPR inclusiv la sediul central al Uniunii, din București.
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Director al UZPR s-a aflat și situația la zi a activității Comisiei de Atestare Profesională. „Respectăm toate criteriile statutare în activitatea noastră – dosarele s–au evaluat pe baza criteriilor de creație jurnalistică și vechime în profesie”, a menționat Viorel Popescu.
În context, s-a amintit și faptul că jurnaliști tineri își depun dosarele de membri ai UZPR și că jurnaliști din instituții consacrate de presă din România își fac filiale UZPR.
În același timp, s-a detaliat pe marginea evoluției și mersului în justiție ale noului Statut al UZPR.
Și vectorii de imagine ai Uniunii – Revista UZP, site-ul uzpr.ro și Radio UZPR – s-au aflat printre temele abordate în ședința Consiliului Director. Președintele Dan Constantin a propus valorificarea standardelor înalte ale celor două platforme ale Uniunii prin găzduirea unor materiale publicitare. „Este nevoie de mediatizare și de campanii de promovare ale acestor platforme”, a ținut să precizeze Andreea Crețulescu. „Revista UZP este foarte apreciată de colegi, care își doresc să fie publicați – este una dintre puținele din Europa care abordează breasla și jurnaliștii. În ce privește site-ul UZPR, acesta este gestionat ca un cotidian, este actualizat zilnic și se bucură de o foarte mare afluență de texte, un numnăr constant mare de accesări, fiind aproape în întregime, ca și Revista UZP, de altfel, alcătuit prin contribuițiile membrilor Uniunii”, a spus Roxana Istudor. Vorbind despre Radio UZPR, Mădălina Corina Diaconu a menționat faptul că acesta a crescut foarte mult și a fost trei ani consecutiv recunoscut pe harta UNESCO cu posturile de radio relevante din România: „A fost inclus pe această hartă și în 2026, cu ocazia Zilei Mondiale a Radioului. Și este singurul post de radio din România care găzduiește o Istorie a Presei Românești, proiect realizat în colaborare cu Biblioteca Acadermiei Române. De asemenea, am inițiat un viitor parteneriat cu Radio România”. Dan Constantin a menționat că acest suport al Radio UZPR poate fi de interes pentru elevi și tineri care își doresc o viitoare carieră în jurnalism. În acest context, vicepreședintele Emil Stanciu a amintit faptul că în 2026 vor exista două școli de vară marca UZPR.
Despre Editura UZP a vorbit coordonatorul acesteia, Teodora Marin: „Funcționăm de peste nouă ani, am editat lucrări de specialitate, monografii, literatură – sute de titluri – am participat constant la Saloane de carte și avem în lucru în prezent volume importante”.
În intervenția sa, Cornel Cepariu, președinte al Filialei Bacău a UZPR, a reamintit faptul că „Revista UZP s-a deschis foarte mult către filiale, are o mare reprezentativitate și este foarte apreciată. De asemenea, consider că este important să continuăm tradiția reuniunilor UZPR, în cadrul cărora colegii să se cunoască”. Iar Mircea Chirilă, președinte al Filialei Oradea, a punctat că este nevoie ca mai multe reviste UZP să ajungă în teritoriu, la membrii Uniunii.
În cadrul ședinței Consiliului Director al UZPR s-au amintit și unele dintre proiectele majore ale organizației din următoarele luni. „Vom avea o acțiune împreună cu Radio România, de continuare a dezbaterii pe care am inițiat-o în 2025, o evaluare a implementării EMFA, împreună cu Departamentul Juridic al UZPR, în principal legată de dimensiunea transpunerii în legislația românească a prevederilor actului european pentru libertatea presei, precum și o reuniune regională la Carei, în luna mai, la care vor fi prezenți șefi de filiale din nord-vestul țării”, a spus Dan Constantin..
Departamentul Comunicare
Foto: Marius Simion
.









