Înființat în 1991, Muzeul Național Cotroceni (instituție muzeală de artă, de istorie și profil memorial, care organizează expoziții, concerte, conferințe și programe culturale de mare valoare) ocupă un generos spațiu aflat în aripa istorică a ansamblului arhitectural Palatul Cotroceni, odinioară reședință domnească și regală. Aici se găsesc peste 20.000 de piese din cele mai diverse domenii: artă plastică, artă decorativă, istorie, carte veche și documente, numismatică, arheologie.
Prezentă pentru a vizita Expoziția „Luxul Dantelei”, găzduită de Muzeul Național Cotroceni, în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, în perioada 4 iulie – 4 august 2024, am trăit o adevărată călătorie în spațiu și timpuri de odinioară. În acest decor de înaltă clasă și rafinament am avut bucuria să descopăr o colecție reprezentativă de obiecte de vestimentație și decor, în majoritate broderii, din patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, având ca organizator pe muzeograful Ioana Constantin. Colecția aceasta a fost expusă acum aproape 50 de ani, la Ploiești, de către cunoscutul muzeograf, profesorul N. Simache (13 iunie 1970), în Sala Coloanelor din Palatul Culturii.
Anul trecut, aceeași expoziție, etalând peste 60 de piese (toalete feminine și accesorii – batiste, gulere, umbrele, evantaie și poșete, datate secolul XIX și XX ) a fost prezentată publicului ploieștean, bucurându-se de un veritabil succes.
Curatorul expoziției, doamna Ioana Constantin, muzeograf la Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova, sublinia în prezentarea sa faptul că „Dantela este considerată un simbol al delicateței și eleganței, al bogăției și al feminității, indiferent dacă este tradițională sau contemporană.”
Expoziția de la Cotroceni a prezentat o idee interesantă și anume evoluția acestui domeniu de eleganță, de rafinament dar și de noblețe, prin intermediul unor manechine: șapte siluete feminine, purtând adevărate bijuterii dantelate, specifice secolelor al XIX-lea și al XX-lea: rochie de mireasă dantelată de tip Princess, fustă de gală și fișiu din dantelă, tip Bruxelles, realizat cu ciocănele și inserții cu acul, costum de damă cu corsaj din dantelă tip Ducesse și jupon din imitație mecanică, jachetă din dantelă croșetată de tip Irlanda, având trandafiri în relief, precum și o diversitate de accesorii: gulere, manșete, umbrelă, pălărie. Printre exponate se află și caseta de bijuterii cu decorații dantelate din argint în tehnica filigranului, care a aparținut scriitoarei târgoviștene Smaranda Gheorghiu (Maica Smara, al cărei bust se află în Parcul Cișmigiu, prietenă a Veronicăi Micle) pasmanterie și manșetă din dantelă metalică și turcoaze aplicate, atribuite fiicelor domnitorului Alexandru Moruzi, accesorii pentru coafură feminină, atribuite Heracleei Darclée. Nu lipsesc nici instrumentele de lucru: croșete, foarfeci, degetar, tambur.
Înainte de a prezenta cititorilor imagini relevante din expoziție vrem să explicăm mai întâi ce reprezintă broderia sau dantelăria și cum a apărut acest produs de eleganță în Europa.
Etimologic vorbind cuvântul „dantelă” provine din limba franceză, numele său se referă la termenul „dinte mic”. Anterior, dantela era cunoscută sub numele de „garnituri” sau în limba italiană „punto in aero” (cusătură Veneția).
Conform DEX-ului, dantela este „o țesătură fină și ușoară cu găurele, reprezentând modele variate, executată (manual sau mecanic) din fire subțiri de ață, de mătase sau de fibre sintetice și folosită ca garnitură la lenjerie, rochii, perdele etc.)”. Mai pe larg, dantela este „o țesătură ajurată în care modelele sunt create prin buclarea, răsucirea, împletirea sau înnodarea firelor, prin singura acțiune a mâinilor dantelarilor.”
Dacă privim tablourile de Ev Mediu ale unor pictori italieni, francezi, flamanzi sau spanioli vom fi izbiți de un obiect de eleganță comună femeilor sau bărbaților: dantela! Aceasta dovedește că încă din primele sale secole de existență, dantela era un simbol al prețiozității și al condiției sociale de nivel înalt: regalitate, aristocrație, clerici, cât și al feminității.
Aceste bijuterii se realizau inițial în mod manual: cu acul și cu ciocănele, tatting (dantela tip suveică), croșet, tricot, macramé, point lancé (dantela tip panglică), apoi, în secolul al XIX, în mod mecanic.
Această îmbinare între pânză (fie ea satin, catifea, tafta, voal, mătase, tulle) și dantelă brodată, dantelă cu strasuri sau pietre, franjuri, pene și multe altele, este o combinație perfectă între eleganța atemporală să zicem a satinului și finețea romantică a dantelei. În final rezultă un material opulent și versatil, ideal pentru a crea ținute sofisticate și romantice. În limbajul uzual, avem ca sinonime pentru dantelă cuvintele broderie, horbotă. Există însă și regionalisme, cum ar fi dant, tantelă, bagatelă, cârligei, cipcă, rețea.
Se pare că dantela își are originea în Orient, de unde a fost adoptată în Europa. Mai întâi a fost importată, apoi manufacturată, începând cu secolul al XIII-lea, sub aspectul unei broderii fine, numite „Epargne”. Ulterior, acest meșteșug a fost apanajul talentaților venețieni, mari maeștri în broderii delicate, în tehnici sofisticate, inspirați de motive orientale. Dantela venețiană a devenit o veritabilă referință pentru Europa, fiind nu doar un reper estetic ci și cultural, influențând domeniul modei dar și cel al decorațiunilor. De multe ori se pune întrebarea: Ce este o dantelărie: artă sau meșteșug ? Oricum ar fi, se știe că aceasta a suferit influențe, de-a lungul secolelor (Renaștere, Baroc, Rococo, Epoca Victoriană), dar în același timp a evoluat, atât ca tehnici, cât și ca materiale. Impactul tehnologic, începând cu secolul al XIX-lea, a condus la creșterea productivității, scăderea prețurilor, dar și la pierderea cu timpul a unui meșteșug foarte migălos, totul în favoarea câștigului facil (dantela mecanică), dar și în detrimentul valorii artistice, rezultat din modele unicat sau improvizații inspirate (dantela manuală). Astfel, dispar o serie de tehnici tradiționale de realizare a dantelei (dantela cu acul, dantela cu bobine, croșetatul), iar în domeniul materialelor utilizate asistăm la o trecere de la tipuri de fibre și țesături tradiționale, folosite în dantelă (in, bumbac, mătase etc) la inovații moderne (fire sintetice, amestecuri). În ceea ce privește arta și estetica dantelei, există regiuni sau provincii ale Europei unde se perpetuează anumite motive sau design -uri (modele tradiționale), având o anumită semnificație simbolică, în același timp asistăm însă și la o veritabilă schimbare de optică în ceea ce privește aplicabilitatea și utilizarea dantelei: dacă inițial aceasta era utilizată în domeniul modei (rochii și accesorii), decorațiuni interioare (perdele, fețe de masă) și artizanat, în zilele noastre asistăm la colaborări între diverși designeri și artiști pentru utilizarea dantelei în creații inovative.
Dantela a început să fie produsă în Europa în perioada Renașterii, în secolele XV – XVI. Primele dovezi ale dantelei lucrate manual provin din Italia și Flandra (Belgia și nordul Franței). Astfel, Veneția este considerată unul dintre primele centre majore de producție a dantelei. Dantela venetiană, cunoscută pentru finețea și detaliile elaborate, a devenit foarte populară în întreaga Europă. Tipuri celebre includ Punto in Aria și dantela Burano.
Flandra a devenit renumită pentru dantela sa delicată și complexă, realizată cu ajutorul bobinelor. Orașe precum Bruxelles, Bruges și Mechelen au fost centre importante de producție. Dantela flamandă era foarte apreciată și a fost exportată în toată Europa. În secolul al XVII-lea, Franța a devenit un centru important de producție a dantelei, în special sub patronajul regelui Ludovic al XIV-lea. Orașe ca Alençon și Chantilly au devenit faimoase pentru tipurile lor de dantelă. Dantela Alençon, cunoscută drept „regina dantelei„, este renumită pentru detaliile sale meticuloase și calitatea superioară. Dantela Chantilly este recunoscută pentru delicatețea și modelele florale fine, realizate din mătase neagră.
Anglia a dezvoltat și ea o tradiție puternică în fabricarea dantelei, în special în regiunile Devon și Nottingham. Dantela Honiton din Devon este cunoscută pentru modelele sale complexe și a fost utilizată în îmbrăcămintea regală. Nottingham a devenit un centru de producție de dantelă mecanizată în secolul al XIX-lea, odată cu revoluția industrială. Mașina de dantelă Leavers, inventată în Nottingham, a permis producerea în masă a dantelei, făcând-o accesibilă pentru o populație mai largă. Cu toate acestea, dantela realizată manual a continuat să fie apreciată pentru calitatea și arta sa, mai ales în ultimele decenii, când asistăm la o revigorare a interesului pentru meșteșugurile tradiționale, pe cale de dispariție, inclusiv dantela. Astfel, organizații și muzee din întreaga Europă lucrează pentru a păstra și promova tradițiile de fabricare a dantelei.
Din păcate, în secolul al XX-lea, interesul pentru dantela realizată manual a cunoscut un declin din cauza schimbărilor în modă și a producției de masă. Dar, în pofida acestor considerente, în prezent, continuă să fie o parte importantă a patrimoniului cultural european, recunoscută și apreciată pe plan mondial.
În ceea ce privește proveniența dantelelor din expoziția vernisată la Muzeul Palatului Cotroceni se poate spune că acestea proveneau din importurile realizate în secolul al XIX-lea din centrele comerciale europene cu care negustorii bucureșteni aveau legături de afaceri, importând obiecte de pasmanterie, de decorațiuni sau de modă: Viena, Paris, Veneția, Bruxelles.
Să începem cu fabricarea dantelei în Austria secolului al XIX-lea. Producția de aici avea caracteristici și particularități unice, influențate de tradițiile locale, inovațiile tehnologice și contextul socio-economic al perioadei. Iată câteva aspecte importante, privind contextul istoric și cultural, legate de această temă: La sfârșitul secolului al XIX-lea, Austria făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, un stat multinațional cu o diversitate culturală și etnică considerabilă. Această diversitate a influențat și arta dantelei, cu influențe din diferite regiuni și tradiții. Cel mai important centru de producție se afla în Vorarlberg: Regiunea Vorarlberg din vestul Austriei a fost un centru important de producție a dantelei. Dornbirn și Feldkirch erau orașe recunoscute pentru meșteșugurile lor textile, însă Vorarlberg era cunoscut pentru dantela lucrată manual, în special pentru modelele fine și detaliate. În această perioadă, atât dantela lucrată manual, cât și cea produsă mecanic erau populare. Dantela cu bobine era una dintre tehnicile tradiționale folosite în Austria. Aceasta implica utilizarea unor bobine pe care era înfășurat firul, fiind manipulate pentru a crea modele complexe. Firele utilizate în fabricarea dantelei includeau bumbac, in, mătase și, uneori, lână. Calitatea materialelor era esențială pentru obținerea unor piese de dantelă durabile și frumoase. Dantela austriacă a fost influențată de stilurile și tehnicile franceze și flamande, renumite în toată Europa pentru calitatea și frumusețea lor. Artiști și meșteșugari din Austria au adoptat și adaptat aceste influențe, creând piese unice care reflectau atât tradițiile locale, cât și tendințele internaționale. La sfârșitul secolului al XIX-lea, revoluția industrială a adus mașini de dantelă și în Austria, facilitând producția de masă. Mașinile de dantelă Leavers, de exemplu, erau utilizate pentru a produce dantelă mecanică de înaltă calitate, care a devenit accesibilă unei populații mai largi. Industria dantelei a jucat un rol semnificativ în economia locală, oferind locuri de muncă pentru multe femei, în special în regiunile rurale. De asemenea, fabricarea dantelei era adesea o activitate desfășurată acasă, permițând femeilor să contribuie la venitul familial. În ceea ce privește educația și meșteșugurile, școlile de dantelă și cooperativele erau esențiale pentru transmiterea cunoștințelor și abilităților de la o generație la alta. Aceste instituții ofereau instruire tinerelor fete și femeilor, asigurând continuitatea tradiției meșteșugului.
În concluzie, fabricarea dantelei în Austria la sfârșitul secolului al XIX-lea reprezenta un amestec de tradiție și inovație, influențată de contextul cultural al Imperiului Austro-Ungar și de evoluțiile tehnologice ale epocii. Deși industrializarea a schimbat multe aspecte ale producției, dantela manuală a rămas o artă apreciată pentru frumusețea și complexitatea sa. Aceste mărfuri de mare finețe erau importate prin negustorii din Sibiu sau din Brașov, care le comandau la Viena, apoi le revindeau la București sau la Iași. Alte mărfuri rafinate proveneau din importurile destinate industriei modei, provenind din Franța. Nu degeaba Bucureștiul era denumit „Micul Paris”.
Cum a ajuns totuși dantela de la Veneția în Franța? La acea vreme, dantela era destinată strict membrilor familiei regale sau clerului. Era supusă unor legi somptuare care impuneau modul de îmbrăcăminte. Prin această dantelă, era o adevărată recunoaștere socială. Va păstra întotdeauna o imagine de bogăție și rafinament. Acesta este și motivul pentru care cei mai săraci le-au imitat, deoarece această țesătură frumoasă era foarte scumpă și nu le era accesibilă. Se spune că faimoasa prințesă italiană, Catherine de Medici, a fost cea care a introdus-o la sosirea ei la curtea Franței.
Dantela a prosperat în Franța în secolul al XVII-lea sub domnia lui Ludovic al XIV-lea, astfel că primele fabrici franceze de dantelă au fost create datorită lui Colbert, deoarece a interzis importul de dantelă străină, în exces pe teritoriul acestei țări. Colbert, ministrul artelor și manufacturilor, convins de superioritatea dantelei „sale”, a adus dantelari din Veneția și a fondat școli meșteșugărești în toată țara. Orașul Alençon a devenit inima dantelei franceze, simbolizând căsătoria perfectă între tradiție și modernitate.
Se spunea adesea că, în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea, o femeie franceză nu putea trăi „fără panglică, oglindă și dantelă”.
Abia în secolul al XVIII-lea dantela s-a răspândit ca accesoriu pentru volane, pălării, șorțuri și garnituri. Mai târziu, a apărut mai mult pe umbrele de soare, manșete, batiste, baticuri, șaluri, rochii, jachete, mănuși etc. Dantela va fi folosită mai apoi pentru a orna mobilierul, fețele de masă, perdelele sau cearșafurile.
Odată cu revoluția industrială din secolul al XIX-lea, prin inventarea războaielor mecanice revoluționare în Anglia, sectorul lenjeriei a început să fie cu adevărat prosper. Această mecanizare a început în Saint-Pierre-les-Calais odată cu introducerea ilegală a războaielor mecanice de țesut din Nottingham (Anglia). În 1840, acest lucru a fost automatizat prin ajustarea mecanismului Jacquard pentru a se apropia cât mai mult posibil de aspectul manual al dantelei. În plus, a fost introdusă mașina de cusut, optimizând asamblarea pieselor. Producția a explodat. Este, de asemenea, de înțeles că această dezvoltare a provocat o lovitură grea pentru dantelari. În ciuda acestor progrese, regiuni franceze precum Calais și Nord-Pas-de-Calais au reușit să-și păstreze specificul și să reziste concurenței.
Mai târziu, dantela va integra inovația, reușind întotdeauna să se adapteze, cum a fost cazul inventării nailonului în 1950 sau a fibrei lycra, prin anii 80 ai secolului trecut, iar mai apoi a elastanului. Acum se produce un alt fenomen, combinarea dantelei cu lenjeria, modă promovată de Chantal Thomass.
Cât despre minuțiozitatea cu care se lucra până de curând dantela manuală se știe cât de prețioase sunt dantelele lucrate cu ciocănele, mai ales cele numite „Valenciennes”, a căror execuție este extrem de migăloasă. O lucrătoare ce lucrează 14 ore pe zi nu face mai mult de 36 cm pe an. O alta, în 10 luni, lucrând 10 ore pe zi, abia a isprăvit o pereche de manşete bărbăteşti. Se spune că Valenciennes de Ypres sunt cele mai frumoase şi cele mai fine.
În ceea ce privește moda dantelelor în secolul al XIX-lea, în România ne-a atras atenția un anunț apărut într-un ziar bucureștean, din 1862, unde aflăm de existența unei doamne specializate în „reparațiune” de dantele: „Reparațiune de dantele. Doamna Leontina Dais, francesă, sosită de curând din Paris, spală și reparează danteile, mantellinie și tot felul de dantelle negre cum și point d’Alanson, point d’Angleterre, annlikă la Brissele, Valencienne, Maling, broderii și ruferii fine. Adresa la M-lle Victorina Lemenyer, marșantă, în nodul Mogoșoai, aproape de Piața Episcopiei, casa d-lui George Notara”.
Fotografiile ce însoțesc acest articol surprind o parte din piesele Expoziției „Luxul Dantelei”, ca o cătătorie în rafinamentul și eleganța de altă dată.
Tanța Tănăsescu / UZPR
