Punte

Rogu-te, Valentin Nicolaevici, spune dacă îți mai amintești, că eu nu cred să poți uita o astfel de tărășenie, zi-mi cum se numește chestia ceea lungă de vreo doi metri, lățimea nici nu mai contează la cât de grea era, și acum îmi pare rău că te-am rugat când mă gândesc cu câtă îndărătnicie ai căutat prin tot Chișinăul, dar ai făcut-o în gol, ceea ce te-a ambiționat și mai abitir, ai început să vizitezi toate magazinele de piese auto ce-ți ieșeau în cale, mă uimise râvna cu care te interesai peste tot că mă bătea gândul să te rog să renunți, înverșunarea ta, însă, mă inhiba, dar cred că Dumnezeu și-a făcut milă căci, în cele din urmă, ai găsit-o, ai descoperit-o, cu prilejul nu știu cărei călătorii, tocmai la Moscova ți-a surâs norocul, ai avut pare-mi-se o delegație și ți-ai făcut timp s-o cauți și pe acolo, mai că nu-ți venea a crede când gestionarul ți-a zis că este, te-ai mirat și l-ai întrebat din nou, ți-a confirmat și te-a invitat s-o vezi, într-adevăr era, te aștepta anume parcă pe tine într-un depozit lângă alte piese pentru relicve ale industriei automobilistice, cum era și Lada pentru care te-ai zbătut atât, am impresia că începuse să te obsedeze fiindcă nu te-ai lăsat până nu ai luat-o, dar rămân convins că, de-ai fi intuit ce avea să urmeze, te lăsai păgubaș, căci transportul ei a fost de fapt adevărata aventură, nu găsitul reprezintă, cum s-ar putea crede, partea cea mai dificilă a pățaniei, deși doar tu știi cu adevărat prin câte ai trecut ca să dai de ea și s-o cari amar de drum, așa ceva sapă definitiv în memorie, este imposibil să uiți, hai, te rog, răspunde cum se cheamă bucata aia de metal, înțesată de felurite nervuri și firișoare, accesorii rostuite să unească și să țină strâns stânga cu dreapta, mă refer la roți nu la politică, pentru că mai greu se face unirea în politică decât între fieroaice fără suflet, minte și grai, mai lesne le unești pe ele decât doi politicieni, dar să nu exagerăm, nu-i peste tot ca la noi, în fine, cum ziceam, transportul a însemnat examenul cel greu, știi că de la Chișinău la București am dus-o eu, dar poate nici asta nu ar fi produs amărăciunea care mă bântuie încă dacă am fi rezolvat problema, însă acela care făcuse întrebarea nu mai dorise piesa, eu o plătisem deja dar el a refuzat-o categoric, mai bine merg pe jos toată viața decât să cheltui atâta cu dânsa, se referea la rabla lui cu fals respect, tu mă cunoști Valentin Nicolaevici, am cerut doar ban pe ban, n-a fost vorbă de măcar un sfanț în plus, mă știi că nu umblu cu din astea, nu și nu a zis până la final încât am fost nevoit aproape vreo doi ani s-o car, duminică de duminică, la Obor în târg, să mai recuperez din pagubă, mare mirare să nu o fi cărat și azi dacă nu apărea un om al lui Dumnezeu, cred că i se făcuse milă să mă tot vadă cu fieroaica aia cu care parcă mă logodisem, așa, că bine zici, punte se numește, fir-ar ea să fie, că în loc să ne unească, uite ce zdruncinătură ne trase, hai, dă-l în mama mă-si de fier, uite pun un pahar de împăcare, noroc s-avem…