După lectura acestui volum, creat de prof. dr. lexicograf de formație, redactor, cercetător, publicist și promotor cultural, Elena Trifan, avem un sentiment de perplexitate: Unde am fost noi, cum am tăit fără… cum am trecut peste… sărbători și tradiții? Sărbătorile sunt pretext pentru un examen de conștiință cu privire la comunitatea românească în context din ce în ce mai dinamic, dramatic, dificil, dacă nu chiar ostil reașezării și întemeierii durabile într-un spațiu identitar din ce în ce mai vulnerabil.
Tradițiile în sensul de valori perene, redescoperite sau reinventate, devin un pretext de luare aminte. Prin condeiul vigilent, prob al Elenei Trifan, autoare a unor cărți absolut necesare, incitante, bine scrise, suntem conectați dintr-o dată la interfețele sărbătorilor de peste an, marcate de evenimente etnografice, instituții și oameni de mare valoare ce merită atenția autoarei și a cititorilor ei.
Este ceea ce programele românești și europene deschid prin savoir connaître, savoir vivre, savoir agir, prin cercetare pe teren și angajarea oamenilor din partea locului. A face baie de mulțime căutând alteritatea cu rost este incredibil, cu atât mai mult cu cât lumea postmodernă suferă de cecitate la valoare, cultivă kitschul, gata de a se înstrăina de sacru, de străbuni și tainele locului.
Acest volum cuprinde oaze de libertate spirituală, generate de inițiative, roluri, meniri în speranța regenerării socio-culturale, economice într-un ocean de exasperare provocată de comunismul atroce și capitalismul feroce… Cartea propune un spațiu superior al întâlnirii care înalță spiritual sau ne îndreaptă pașii spre comuniunea în eclave rurale și instituționale ne-îngenunchiate încă de mondialism până la uitarea rădăcinilor identitare.
Volumul surprinde foarte plăcut prin vastitate, profunzime, acribie cu riscul de a inhiba degustătorii tehnocrați de marea taină a mecanismelor ei senzoriale. Nu, lumea postmodernă nu poate spulbera răgazul pentru ceremonial în viața publică și privată, mai mult chiar, e datoare să protejeze acest patrimoniu prin soluții viabile.
Elena Trifan face mai mult decât reportaj al evenimentului cultural asistând la sărbători religioase și laice. Autoarea face un act impresionant de recuperare și conservare a unor cutume al căror sens este slab conturat, dacă nu chiar pierdut de generații hedoniste, prea grăbite să asculte doar de spiritul mercantil al vremii.
Volumul este bivalent, oarecum asimetric, dar foarte bine elaborat și înclină balanța spre componenta lumescă, numită laică de autoare, deși mai indicată ar fi opoziția religios/nereligios.
În partea I, se prezintă nouă sărbători religioase, de la Bobotează, când se sfințesc apele și caii prahoveni, tipuri de ritual ecumenic înainte și după Sărbătorirea Nașterii Mântuitorului. Impresionează tablourile de tip basorelief, vibrația intelectuală și afectivă ce dublează fiecare rând din această primă parte.
Recunoștința este motivația scrisului, autoarea exprimând adeziunea pentru predecesorii care au întemeiat și slujit în satul românesc tradițional. Și aici, biserica este acea axis mundi, spre care Elena Trifan ne îndeamnă de a reveni la simplitatea originilor.
Despre o ctitorie a lui Matei Basarab din satul Parepa Domnia Sa notează: „Acesta este lăcaşul în care am primit taina Sfântului Botez şi binecuvântarea divină, în care mi-au fost creştinaţi, cununaţi şi binecuvântaţi pentru înmormântare moşii şi strămoşii, în care sufletu-mi de copil participa cu uimire şi încântare la slujbele religioase. Din curtea casei părinteşti auzeam adeseori glasul preotului în timpul slujbelor şi al clopotelor care trăgeau fie a moarte, fie a sărbătoare şi bocetul vreunei femei în cimitir.”
Partea a doua a volumului, mult mai convingătoare prezintă în jur de 40 de sărbători-proiecte cu potențial turistic ale unor comunități locale românești din toate zonele pe care le-a cercetat Elena Trifan. Punerea în pagină este telegrafică pe alocuri, devoalând unicitatea participării noastre la acel genius locci dat de coordonatele spațio-temporale și umane în care ne edificăm viața noastră cea de toate zilele.
Veți citi alert acest volum și ca experiență antropologică de mare complexitate a autoarei ce ne invită parcă, fie la târgul de mărţişoare cu gazdă- Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, fie la Târgul „Cocoșul de Hurez”.
Notabile sunt și transcrieri interesante de texte, rețete, mesaje și situații de multilingvism ce fac din numeroase pagini și capitole excelente cinerame ale comunității noastre spre care vin tinerii pentru schimbul de taine și preluarea ștafetei:
„E un lucru foarte fin/Cu aluzie la destin.”
Am luat act de esența sărbătorii decojite frecvent de tradiții fără a capta mai nimic din carnavalescul, vuietul spectacular al lumii?
Aceasta este întrebarea la care ne invită autoarea să reflectăm în timp ce ne predă lecția privirii, a conviețuirii și a lucrului împreună.
Prof.dr. Niculina BERCEA
