◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.11.2024

Subiectele săptămânii 4 – 10 februarie

Lehamisită de așteptare, Viorica Dăncilă i-a mai adresat o scrisoare Președintelui în care l-a rugat politicos să rezolve odată problema numirii celor doi miniștri restanți. La fel de politicos, președintele i-a răspuns că o va face „cât de curând”. Și s-a ținut de cuvânt, peste doar câteva ore, când a anunțat-o pe șefa Executivului că „rămâne cum am stabilit”: respinge propunerea Olguței Vasilescu, deoarece o consideră „necalificată pentru funcție” și certăreață în spațiul public! Despre Drăghici nu a mai suflat președintele nici un cuvânt, probabil pentru că, fiind cufundat în analiza Olguței, nu i-a mai rămas timp și pentru Mircea @ Gălăgia din jurul candidaturii Codruței Kovesi pentru funcția de europrocuror sef are ca numitor comun al suportului chiovesiștilor reproșul că România nu e în stare să susțină propriul candidat, oricât ar fi el de necunoscător de limbi străine și de revocat din funcție chiar de către președinte, pe motiv de abuzuri și incompetență. Toader, care – ghinion – face parte din juriul care va lua decizia, spune că n-ar fi deontologic să nu-și informeze colegii despre aceste aspecte care ar pune chiar Comisia într-o lumină proastă, dar că hotărâtoare va fi decizia pe care o va lua Guvernul român, aflat întâmplător la comanda Consiliului, decizie pe care el nu va face altceva decât să o comunice @ Propaganda filochiovesistă l-a capacitat chiar și pe Ministrul de Externe austriac să facă declarații de susținere ostentative, la București @ Un răspuns de la CEDO în care se afirma că se va da prioritate analizei contestației fostei șefe DNA le-a mai dat puțin oxigen susținătorilor, doar că această accelerare nu va aduce dosarul pe rol decât prin toamnă, când nu va mai fi de folos pentru campania europeană a Codruței @ Este vehiculat cu mândrie patriotică faptul ca aceasta figurează pe o „listă scurtă” a candidaților, alături de o franțuzoaică și de un neamț despre care se presupune că, impresionați de performanțele sale, se vor da cuviincios la o parte @ Florin Georgescu, adjunctul lui Isărescu, își exprima la o conferință nedumeririle în legătură cu „capitalismul fără capital” care se practică în România, în timp ce șeful său invoca „teroristul financiar” ROBOR, care a băgat Executivul în sperieți, încât acesta a dat o ordonanță „trăsnită” @ În moșmondeala generală legată de fondurile europene iată și o luminiță la capătul tunelului dinspre agricultură. La conferința PNDR a fost evocat procentul de 48% fonduri absorbite, echivalentul a 7,6 miliarde euro între 2017 și 2018. Aproape cât tot restul ministerelor @ Îngrijorat de evoluțiile din ultima vreme ale pestei porcine, care s-a insinuat în zona de vest a țării, ministrul Petre Daea l-a sunat pe comisarul de specialitate Andriukaitis și i-a cerut ajutorul pentru a se adopta o nouă abordare a fenomenului în funcție de cazuistica recentă. Receptiv, comisarul s-a angajat să trimită la București de urgență un grup de experți @ În timp ce OMV a anunțat că amână investițiile pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră (din motive de legea Offshore) compania Black Sea & Gas a demarat operațiunile de extragere @ Fulminant succes al diplomației românești: am stabilit relații diplomatice cu Micronezia, o țărișoară formată din câteva insule din Pacific care nu se văd pe hartă. Deși pare uneori că moțăie, Meleșcanu lucrează în forță @. Camera de Comerț a țării îl somează pe Sorin Dimitriu, condamnat pentru fraudă cu fonduri europene, să demisioneze de la cârma camerei bucureștene, ca să nu facă de râs instituția. Apărătorii prestigiului cameral sunt aceiași pe care nu i-a deranjat faima de pușcăriaș a fostului lor președinte Mihail Vlasov @ Doamna Andronescu găsește că e inacceptabil ca elevii să facă meditații cu propriii profesori, cum se întâmplă din toate vremurile în care domnia sa a mai fost ministru. Pe principiul „mai răsfirați, băieți!”, meditatorii pot aplica formula plasării elevilor între ei @ Cine împarte parte își face: angajații Finanțelor vor primi indemnizație de hrană. Ca să nu slăbească de cât au trudit la buget @ Viorica Dăncilă s-a deplasat la Bruxelles unde a avut mai multe întâlniri cu „niște evrei” (vorba lui Iohannis) la o conferință pe tema Holocaustului @ Borcea se întoarce pentru a treia oară la pușcărie cu o condamnare de 5 ani dintr-o afacere făcută cu Mazăre. Cu siguranță are un bun prilej să mai facă câțiva copii și să îmbunătățească rata natalității @ Mare tămbălău pe tema italianului acela cu 8 clase care făcea operații estetice unor dive dâmbovițene. Ce dacă nu avea studii? Avea parafă, primită „din milă” de la o funcționară cu suflet bun @ România se bagă ca musca in lapte în chestiunea Venezuelei, recunoscându-l pe interimarul Guaido drept președinte legitim. Asta este o afacere pentru dulăi, nu pentru cățeii politicii @ Cum era și firesc, și americanii și românii au dezmințit acuzațiile rușilor cum că rachetele de la Deveselu ar putea purta încărcături nucleare. Bineînțeles că nu poartă, dacă nu li se pun… @ România a obținut mandat pentru revizuirea Directivei privind gazele naturale, subiect care îi antagonizează pe americani și pe nemți, din cauza conductei Nord Stream 2 care va afecta exporturile de gaze de șist de peste ocean. Se speculează că Merkel ar fi încercat să o capaciteze telefonic pe Dăncilă să nu țină partea americanilor, dar că aceasta ar fi refuzat demn. Adio Schengen! exclamă optimiștii @ În toiul discuțiilor despre buget, Comisia Europeană reduce prognoza de creștere economică a României în 2019 de la 5,5 la 3,8%, cu efecte asupra bugetului abia aprobat la guvern, care cu puțin înainte de a fi publicat a majorat deficitul cu 1,3 miliarde lei. Aprobat vineri după amiază, modificat vineri seară, proiectul urmează să intre în discuția Parlamentului luni dimineață @. Au sosit la București niște băieți în costume de la Secret Service pentru niște percheziții și arestări a unor infractori români care au prejudiciat niște bieți americani cu 34 milioane de dolari, prin fraude informatice @ Decizie epocală prin care Guvernul Dăncilă va rămâne în istorie: anul acesta toate școlile vor avea toalete funcționale! Mai rămâne doar ca, apoi, toate aceste toalete să fie dotate cu niște școli mai decente…(AMBIDEXTRU)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *