Louis Elizondo a fost responsabilul faimosului proiectul din Pentagon pentru fenomene aerospaţiale neidentificate (UAP). Profilul său, devenit public, părea să dea apă la moară adepţilor teoriei conspiraţiei.
Fiu al unui autoexilat cubanez care a participat, în 1961, la complotul eşuat al CIA pentru a-l răsturna pe Fidel Castro, absolvent, în 1995, al Universităţii din Miami, Louis s-a alăturat Armatei şi a fost antrenat să fie spion militar. Mai târziu, la Pentagon, el şi-a petrecut o mare parte din carieră în umbră, urmărind militanţi în America de Sud şi în Orientul Mijlociu. În 2010, a primit sarcina de a conduce un grup mic, in-sarcinat cu investigarea rapoartelor de „fenomene aeriene inexplicabile”, în cadrul proiectului AATIP, pe care l-am mai prezentat pe această pagină.
Pe lângă interviurile cunoscute, Elizondo a postat, pe 1 noiembrie 2018, pe site-ul „Medium”, un articol interesant intitulat „Ceea ce ştim şi ceea ce credem nu sunt întotdeauna acelaşi lucru. Iată cum percepţia noastră asupra faptelor influenţează viziunea noastră asupra lumii.” Rezum în continuare ideile principale expuse.
Informaţii vitale
Informaţia, sau absenţa ei – scrie Elizondo – poate fi diferenţa dintre viaţă şi moarte. Când lucra la Departamentul Apărării, spune el, o parte din misiunea sa era să informeze, la timp şi exact, conducerea şi comandanţii, cu informaţii despre „situaţia din spaţiul de luptă”. Era ceva esenţial pentru menţinerea unui avantaj decisiv faţă de un adversar şi pentru a evita surprizele.
El obişnuia să separe informaţiile în patru categorii: cele despre care era sigur că sunt, cele care rezultau logic din acestea că trebuie să fie, cele pe care le credea că sunt şi cele pe care nu le ştia. Era util să facă aceste distincţii întrucât observase că uneori, în timpul unor asemenea informări, era tentat să confunde ceea ce ştia că este, faptic, cu ceea ce doar credea că este.
Din nefericire, spunea el, trăim într-un moment în care liniile dintre cunoaştere şi credinţă sunt din ce în ce mai înceţoşate, iar confuzia dintre fapte şi credinţa ne poate împiedica să primim faptele şi datele reale cu o minte deschisă. Iar atunci când vine vorba de securitatea naţională, distincţia dintre cunoaştere şi credinţă este deosebit de importantă.
Ca un exemplu recent, înainte de intervenţia din Irak s-a obţinut informaţia ca Saddam Hussein avea arme de distrugere în masă. Această confuzie a condus, în cele din urmă, la războiul din Irak. Fără a comenta legitimitatea invaziei, argumentul potrivit căruia armele de distrugere în masă, în mâinile forţelor irakiene pro-al-Qaeda, ar fi o ameninţare pentru SUA a fost cu siguranţă eronat.
În ultimele decenii a existat un stigmat social semnificativ în jurul subiectului OZN-urilor, deoarece acesta a fost asociat adesea cu bizare teorii ale conspiraţiei şi, în unele cazuri, cu înşelătorii în toată regula. Mai este şi faptul că mulţi dintre cei care cred că există OZN-uri doresc astfel să creadă doar în extratereştri, ceea ce limitează semnificativ progresul în domeniu. În sfârşit, UAP a fost asociat adesea cu demonii şi cu diverse credinţe anti-iudeo-crestine.
Elizondo povestea că a experimentat toate aceste atitudini cât timp a răspuns de programul de identificare a ameninţărilor aerospaţiale (AATIP). Între altele, anumiţi oficiali guvernamentali de rang înalt considerau că faptele privind fenomenele aeriene neidentificate, colectate în cadrul programului, erau „periculoase pentru credinţele lor filosofice”.
Aşa cum relata fostul spion: „De fapt, cariera predecesorului meu ca şef al AATIP a fost distrusă de către o mică elită, dintr-o teamă nelalocul ei. Decât să accepte datele furnizate de un cercetător de vârf în rachete, au decis mai degrabă ca datele reprezintă o ameninţare la adresa sistemului lor de credinţe şi, în consecinţă, i-au distrus cariera. Deşi, în mod privat, fiecare mi-a mărturisit că ştia că fenomenul era real, dar contrazicea viziunea lor asupra lumii şi credinţele lor. Prin urmare, ei au privit efortul din cadrul proiectului ca pe un afront la adresa sistemului lor religios. Pentru a fi clar, aceştia au fost unii dintre cei mai incredibil de competenţi şi loiali patrioţi cu care am avut vreodată privilegiul de a lucra, iar motivaţiile lor erau sincere. Câţiva dintre ei mi-au fost prieteni dragi, în ciuda dezacordului meu faţă de opinia lor ca UAP erau de natură demonică”.
Elizondo a comentat că dacă vom continua să acţionăm doar pe baza credinţei, fără să o însoţim şi cu o cunoaştere adecvată, vom încetini progresul omenirii şi vom fi împiedicaţi să înţelegem adevărata natură a lucrurilor. Multe inovaţii faţă de care publicul a fost iniţial sceptic – cum ar fi vaccinurile, razele X şi chiar internetul – s-au dovedit a fi extrem de benefice pentru omenire. Pentru că societatea să profite pe deplin de aceste descoperiri, a trebuit să ne depăşim prejudecăţile şi să ne deschidem spre date şi observaţii nefamiliare, dar atestate prin fapte.
Cunoaşterea nu trebuie neapărat să fie în contradicţie cu credinţă, dar orice credinţă, oricât ar fi de bine întemeiată, ar trebui să lase uşa deschisă pentru apariţia de noi cunoştinţe.
Tabloidele, mediile de socializare on-line (social media) şi chiar politicienii profită de confuzia care există între cunoaştere şi credinţa. Astăzi – scria Elizondo – există o întreagă industrie care trage foloase din ascunderea adevărului, amestecând fapte cu presupuneri. Tabloidele şi coloanele de cancan îşi organizează întregul model de afaceri, bazându-se pe publicarea unor povestiri tendenţioase, dar în cea mai mare parte nedovedite. Logica este că, dacă multe lucruri sunt adevărate, totul trebuie să fie adevărat. Social media măreşte astfel şi mai mult confuzia dintre ceea ce ştim că este adevărat şi ceea ce credem că ar putea fi adevărat. Cu un clic pe un buton, oamenii îşi împărtăşesc opiniile, prezentate drept fapte. Iar acum, mai mult ca niciodată, oamenii sunt dispuşi să creadă în asemenea opinii, pe care le consideră certitudini. Nu trebuie să ne uităm mai departe decât la lăcomia unor celebrităţi media care fac reclamă unor bunuri comerciale, de la cosmetice miraculoase până la remedii dietetice pentru sănătatea spirituală. Fiecare purtător de cuvânt la modă jură pe cutare produs, doar pentru a trece la altul săptămâna viitoare.
Convingeri emoţionale
Dar şi politicienii fac frecvent promisiuni de campanie în termeni de credinţă. Ei promit că vor reduce impozitele, că vor educa mai mulţi copii sau că vor hrăni mai mulţi oameni, bazându-se pe faptul că alegătorii vor crede cuvintele lor mai degrabă decât să ţină minte ce au promis la alegerile de data trecută. Aceste proclamaţii se bazează, de obicei, mai puţin pe fapte şi mai mult pe convingeri emoţionale şi personale, deci pe credinţe. Chiar sloganurile de campanie distrug adesea, în mod deliberat, graniţa dintre a şti şi a crede. Unul dintre cele mai populare şi mai eficiente slogane din istoria recentă a fost utilizată de un fost candidat la preşedinţia SUA: „Schimbarea în care poţi să crezi”. Prin cele de mai sus – spune Elizondo – el nu judecă un anumit partid, întrucât toate au acest nărav. Dar, ca alegător, este important să distingem între un fapt al campaniei şi o credinţă a campaniei.
Ozn
În Salem din Massachusetts, în secolul al XVII-lea, credinţele neîntemeiate ale unor săteni, că anumite persoane erau vrăjitoare ori practicau magia neagră, au fost luate ca fapte, ducând la tortură, înecare, sau ardere a oamenilor nevinovaţi. În prezent, desigur, considerăm ca respingătoare o asemenea ignoranţa, dar ea persistă în multe părţi ale lumii.
Indiferent dacă vorbim despre „vrăjitoare”, despre politici guvernamentale, despre religie sau despre anomalii văzute pe cer – spune Elizondo – este esenţial să învăţăm să deosebim faptele de credinţă. Singurul lucru mai rău decât lipsa cunoaşterii este încercarea de a lua decizii pe baza unei credinţe false. Oamenii au reuşit să realizeze tot ceea ce au, doar pentru că au fost şi sunt capabili să primească şi să proceseze noi informaţii şi să se adapteze la noi realităţi. În ceea ce priveşte subiectul fenomenelor aeriene neidentificate avem de ales. Putem să umplem lacunele necunoaşterii noastre cu credinţele noastre, sau putem continua să urmărim cu înverşunare faptele, în speranţa că ceea ce ştim să dea forma la ceea ce vom crede în viitor. Este o muncă grea să revizuim profunzimile privitoare la ce este şi ce nu este, dar este esenţial să încercăm. Sunt multe în joc. Dar nu putem progresa decât dacă învăţăm să facem distincţia între fapte şi credinţa.
Revista Magazin
