Recent, Teatrul Național din București a găzduit în egalanta sală Atelier spectacolul media „Iulia hasdeu. Mesaje de dincolo”.
Acest spectacol-eveniment organizat de Asociația Culturală UNESCO „Iulia Hasdeu” și Asociația International Artiscan în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Editura Creator/ LIBRIS este un omagiu adus genialei poete Iulia Hasdeu, la împlinirea a 155 de ani de la nașterea ei.
Într-o sală arhiplină, cuvântul introductiv a fost făcut de prof. dr. Crina Bocșan și de reputatul prof. dr. D.C. Dulcan printr-o prezentare onorată făcută de jurnalista Victoria Marinescu, secretar general al Cronicii Timpului/ UZPR. Povestea fabuloasă a vieții Iuliei Hasdeu și jocul actoricesc „magistral” al actriței Claudia Motea, așa cum l-a numit și prof. dr. Dulcan au cucerit publicul prezent, iar ropotul de aplauze de la final a fost impresionant. Iată câteva cuvinte oferite de actrița Claudia Motea, după spectacol: „Este o seară magică și sunt convinsă că acest spectacol jucat aici pe scena Teatrului Național care ne-a găzduit atât de frumos a adus lumină și multă emoție în sufletul celor prezenți. Sunt onorată de prezența domnului prof. Dulcan care a vorbit la început întregind ideea de mesaj de dincolo al Iuliei Hasdeu, iar discursul doamnei Crina Bocșan a fost o nouă confirmare a continuării mesajului poetei – Voi reuși prin mine însămi. Mă bucur mult că am reușit împreună cu întreaga echipă minunată, regizor Alina Hiristea, scenarist Radu Aldulescu, proiecții Ciprian Duică, să transmitem un mesaj profund de suflet publicului care nu mai dorea practic să plece la final. M-a bucurat nespus totodată că spectacolul a fost sold out cu o săptămână înainte de a fi jucat, iar suplimentarea locurilor din nou au fost vândute ca pâinea caldă imediat cu afișarea biletelor pe siteul de vânzare. Știu că avem un drum frumos cu acest spectacol, iar până la sfârșitul acestui an mai avem câteva reprezntații la Sala Dalles(14 noiembrie), Festivalul Iulia Hasdeu, Sala Cinema Victoria din Timișoara, Lugoj și în străinătate. Sunt recunoscătoare pentru tot ce Bunul Dumnezeu mi-a dat să ofer prin arta mea și, dacă îmi permiteți aș dori să conchidem cu aceste cuvinte din spectacol: Când un om se roagă pentru alții, din tot sufletul, îngerul său păzitor se roagă alături de el. Iar rugăciunea ta, ca o lumină reflectată, întărită de rugăciunile îngerilor, se întoarce la tine. Sunt fericită. Te iubesc. Ne vom revedea…”. (redacția UZPR)