Am cumpănit gânduri şi gânduri, am analizat auzite şi neauzite, am pus în balanţa sufletului văzute şi nevăzute, mi-am înfrânt imaginaţia şi mi-am ascuţit bine intuiţia înainte de a aşterne pe coala mereu albă a bunelor mele intenţii rândurile pe care tocmai le desluşiţi.
Parafrazând un principiu gazetăresc, valabil de altfel în orice gen literar, conform căruia ce se taie nu se fluieră, aş spune că mai lesne şi mai sănătos ar fi să mă fac că nu am acest subiect la îndemână.
Dar fiindcă niciodată nu m-am făcut că nu văd ceea ce sare în ochi sau te trage de mânecă, nici de data asta nu voi proceda altfel. Şi nu am un motiv mai puternic de a acţiona ca atare decât acela de a nu-mi fi nici acum şi nici altcândva ruşine de mine.
Înainte de a bate primul ţăruş al taberei de creaţie ARIS, ba chiar înainte de a fi sigur că îl voi bate, m-am interesat la câţiva cunoscuţi din Piteşti dacă ştiu cine e mai marele locului unde intenţionam să fac ce fac. Ştefan şi n-am înţeles bine mai cum, mi-a răspuns cineva, nici nu intenţionam de fapt să înţeleg numele, doream, în esenţă, să ştiu ce fel de om este cel ce-l poartă. Frumos nume, de domnitor şi de sfânt, mi-am zis, şi zicerea mi-a fost acoperită de câteva sonorităţi nu prea favorabile, rostite mai departe de cel ce i-l pronunţase.
Timpul a curs după legile lui, eu mi-am văzut de ale mele. Dar cuvintele acelea abia după ce l-am cunoscut pe primar le-am înţeles. Exact ca în proverbul cu pomul roditor! Rodeşte bogat, nu se poate să nu arunce nimeni cu vreo piatră în el, poate chiar cu vorbe de plumb!
Pentru mine, însă, nu au relevanţă nici asta, nici că îl laudă mulţi localnici, care cunosc mai bine realitatea. Eu ştiu doar, şi este de neuitat şi de preţuit, că, sub domnia sa, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România şi Editura Detectiv Literar au inaugurat un proiect luminos. Mai exact, Ştefan Benonie a pus auspicii favorabile pe frontispiciul de speranţe al taberei de creaţie ARIS, din Slănic-ARGEŞ, comuna Aninoasa, al cărei prim gospodar a fost şi este.
Firiţă CARP/ UZPR